Președintele Klaus Iohannis a aflat că omologul său rus a decretat de astăzi mobilizare generală parțială în Rusia, un prim semn fiind un mesaj… pe Twitter.
După ce mai mulți lideri, inclusiv oameni politici din România au reacționat la anunțul făcut azi de Vladimir Putin, președintele Iohannis îi transmite la rândul său că o idee bună ar fi „să își retragă complet toate forțele armate”.
Președintele Rusiei a anunțat într-un discurs înregistrat că a ordonat o mobilizare militară parțială pentru războiul din Ucraina, prin decret fiind mobilizați inclusiv militarii în rezervă și persoanele cu experiență militară, „cetățenii care se află în prezent în rezervă și, mai ales, cei care au servit în forțele armate, au anumite specialități militare și experiență relevantă”.
Aceasta ar însemna, potrivit ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, „resurse uriașe”: 25 de milioane de oameni, dintre care 300.000 de rezerviști.
În mesajul postat după această decizie luată de Putin, Iohannis a decis să „vorbească” în numele țării noastre, ca un adevărat președinte:
„România condamnă cu fermitate anunțul președintelui Putin cu privire la următorii pași ai Rusiei către escaladarea în continuare a războiului său ilegal împotriva Ucrainei.
România își reiterează apelul către Federația Rusă să oprească imediat agresiunea împotriva Ucraina și să își retragă complet toate forțele armate”.
Nu au lipsit reacțiile la mesajul lui Klaus Iohannis: „Bravo mr. președinte! Foarte bine că îl trageți de urechi pe Putin. Sigur vă urmărește pe Twitter!”.
Întorcându-ne la lucruri serioase, astăzi Putin a lansat și o amenințare nucleară, sub pretextul că Rusia ar fi de fapt cea amenințată.
„Șantajul nuclear a mai fost folosit. Vorbim nu numai despre bombardarea centralei nucleare din Zaporojie – încurajată de Occident – care amenință să provoace o catastrofă nucleară, ci și despre declarațiile unor înalți reprezentanți ai țărilor NATO cu privire la posibilitatea și permisibilitatea utilizării armelor de distrugere în masă împotriva Rusiei: arme nucleare.
Aș dori să le reamintesc celor care fac astfel de declarații despre Rusia că și țara noastră posedă diverse mijloace de distrugere, iar în unele cazuri acestea sunt mai moderne decât cele ale țărilor NATO. Atunci când integritatea teritorială a țării noastre este amenințată, noi, desigur, vom folosi toate mijloacele de care dispunem pentru a proteja Rusia și poporul nostru.
Aceasta nu este o cacealma. Iar cei care încearcă să ne șantajeze cu arme nucleare ar trebui să știe că girueta se poate întoarce și îndrepta spre ei”.