# Cioloș, după ce USR a anunțat formarea unui pol de dreapta: „Mai mult văd cumetrii decât discuţii concrete, pragmatice”

_Published: 2023-06-21_

Europarlamentarul Dacian Cioloș, președintele REPER, pare că a fost lăsat pe dinafară în discuțiile dintre formațiunile de dreapta, privind formarea unei eventuale alianțe în perspectiva alegerilor din 2024.

Membrii USR au votat, în cadrul unui congres organizat[sâmbătă](https://usr.ro/2023/06/19/congresul-usr-a-votat-un-mandat-de-construire-a-unui-pol-de-dreapta-la-alegerile-din-2024/), mandatarea președintelui Cătălin Drulă pentru formarea unui pol de dreapta la alegerile din 2024. Însă REPER-ul lui Cioloș nu a fost luat în calcul, ulterior acesta subliniind că nu vede un astfel de pol, ci mai mult niște „_cumetrii_”.

La congresul USR au fost invitați și au ținut discursuri liderii UDMR, PMP, Forța Dreptei, precum și primarul general Nicușor Dan.

„_Eu nu am văzut că se încheagă niciun pol, am văzut acolo nişte preşedinţi de partide invitaţi la Congresul USR, un lucru normal care se practică şi este foarte bine că au fost invitaţi acolo, dincolo de faptul că domnul Kelemen Hunor a venit la Congresul USR direct de la negocierile cu domnul Ciolacu. Nu ştiu despre ce pol de dreapta e vorba. (…)_

_Dincolo de toate emoţiile acestea, ăla mă place, ăla nu mă place, cu ăla nu sunt prieten, în politică eu aş aştepta să discutăm pe programe de guvernare cât mai detaliate, pentru că înţelegeri politice şi prietenii politice am mai văzut dar nu am văzut programe de guvernare detaliate. (…)_

_Noi vom discuta cu toţi cei care vor modernizarea României, cei care au o abordare pro-europeană şi care, pornind de aici vor să pună umărul la un program de modernizare a României, la nişte reforme care în ultimii trei, patru, cinci ani au fost mai mult promise decât realizate. (..) _

_La asfel de discuţii suntem pregătiţi să participăm, când va veni vreme, deocamdată eu mai mult văd cumetrii decât discuţii concrete, pragmatice_”, a spus Dacian Cioloş, potrivit [Știri pe Surse](https://www.stiripesurse.ro/ciolos-sustine-ca-sunt-acri-strugurii-noului-pol-de-dreapta-mai-mult-vad-cumetrii-decat-discutii-concrete_2963283.html).

Ieri, Dacian Cioloș explica pe [Facebook](https://www.facebook.com/dacianciolos/videos/972975410685842)pentru aproximativ 250 de oameni – câte reacții are o postare de-ale sale – că „_de la începutul anului, am avut un program consistent de mers prin țară, de bătut România la pas, folosind la maximum timpul alocat vizitelor și întâlnirilor cu cetățenii, fără să renunț la activitatea din comisiile de specialitate sau la prezența fizică în plen în sesiunile de vot de la Strasbourg și Bruxelles_”.

Potrivit acestuia, a luat la pas „_23 de județe din toate regiunile_”, ocazie cu care s-a întâlnit „_cu sute de oameni, femei și bărbați, tineri și seniori, antreprenori, profesori, educatori, fermieri, medici, studenți, voluntari, asistenți sociali, reprezentanți ai autorităților locale, oameni are fac bine în comunitățile lor_”.

„_Am văzut peste 60 de obiective, de la proiecte sociale ale unor fundații comunitare la mici afaceri rurale, de la spitale și case de bătrâni la start-up-uri și inițiative de protejare a biodiversității sau a patrimoniului cultural, de la puncte gastronomice locale la proiecte educaționale pentru copiii din comunitățile sărace, de la centre de îngrijire a persoanelor cu boli incurabile la comunități de inovare și cercetare. (…)_

_Peste tot am întâlnit oameni cu proiecte, idei și inițiative materializate în reușite. Oameni-resursă care fac, în orașul sau în satul lor, lucrurile să se miște într-o direcție modernă, europeană și civilizată. Sute de cetățeni ai acestei țări care cu empatie și grijă față de semeni îi ajută pe cei în nevoie, uneori fără ajutorul statului, alteori împreună cu administrațiile locale. Aceștia sunt cei care pot transforma România în țara cu care să ne mândrim cu adevărat. O Românie europeană, împlinită, de care să ne mândrim în casele noastre și în suflet._

_Este o Românie a speranței, în care regăsesc energia bună și calea corectă pe care nu o mai vedeam, stând poate prea mult timp în discuții cu sau despre politica locală_”, explica Cioloș, în condițiile în care REPER, partidul pe care ex-premierul tehnocrat l-a format după plecarea din PLUS, USR-PLUS, are sub 5% intenție de vot.
