Paramedicul de la ISU Dobrogea, arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de agresiune sexuală, racolare de minori în scop sexual și corupere de mirori, și-a dat demisia, relatează presa locală Ziua de Constanța.
De altfel, la finalul lunii mai, când a fost dată decizia arestului preventiv de către Tribunalul Militar, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea anunțase faptul că s-a luat măsura suspendării raporturilor de muncă ale acestuia pentru 30 de zile, cu precizarea că suspendarea va puta fi prelungită, dacă este necesar.
Ca urmare a demisiei, procurorii militari din București au decis declinarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea continuării cercetărilor specifice. În continuare, procurorii din Constanța solicită menținerea în stare de arest preventiv a bărbatului. Cererea se află pe rolul Judecătoriei Constanța. Primul termen a fost stabilit pentru data de 23 iunie 2021.
Plutonierul adjutant Adrian Strătilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, a fost arestat preventiv, de Tribunalul Militar Bucureşti, pe data de 28 mai 2021.
ISU Dobrogea se dezice de comportamentul paramedicului
Cu privire la acest dosar, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au transmis faptul că bărbatul este încadrat din 2007 şi nu a avut nicio abatere de natură profesională, totodată s-a dezis de comportamentul paramedicului.
„Bărbatul este angajatul ISU Constanţa din anul 2007, fiind încadrat ca şi comandant de echipaj şi şofer. Până acum, nu a avut niciodată abateri de natura profesională. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa nu admite şi nu încurajează astfel de comportamente, de care ne dezicem complet. Instituţia noastră pune accent pe moralitate, disciplină şi respect faţă de oameni”, a anunțat ISU Dobrogea. De asemenea, la nivelul Inspectoratului Situații de Urgență Dobrogea s-a luat măsura suspendării raporturilor de muncă ale acestuia pentru 30 de zile, iar ulterior se va decide dacă este necesară prelungirea acestei măsuri.
Militar de la ISU Dobrogea Constanța, acuzații de agresiune sexuală