În scurt timp va începe marea testare în Capitală, de mâine urmând a fi lansată o platformă pe care voluntarii se pot înscrie. Platforma www.testampentrubucuresti.assmb.ro este parte a proiectului “Testăm pentru București”. Primăria Capitalei caută 11.000 de bucureșteni pentru a fi testați gratuit în vederea depistării infecției cu noul coronavirus, însă cel mai probabil cererile vor fi cu mult mai multe.

Testarea se va face cu aparate Real Time PCR, pe baza probelor luate prin exudat nazo-faringian, iar Primăria Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale, a încheiat deja parteneriate cu spitale de stat și clinici private care au dorit să intre în acest proiect și care dețin astfel de aparate de testare acreditate de Ministerul Sănătății și avizate de Direcția pentru Sănătate Publică (DSP).

Am propus în luna mai acest proiect prin care 11.000 de bucureșteni pot beneficia gratuit de testare pentru depistarea infectării cu noul coronavirus.

Capitala se înscrie astfel în rândul marilor metropole europene, care aplică deja principiul testării extinse, promovat și de Organizația Mondială a Sănătății. Vor fi utilizate teste de tip antigen standard RT-PCR, cele mai utilizate la ora actuală pe plan mondial pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2.

Săptămâna viitoare vom începe și celălalt proiect de testare anunțat, proiectul care vizează realizarea testelor de anticorpi pentru 10.500 de bucureșteni, care va indica felul în care a circulat virusul în Capitală”, a precizat primarul general Gabriela Firea.

Testarea se va realiza în mod GRATUIT, Primăria Capitalei, prin ASSMB, urmând să deconteze pentru fiecare persoană testată suma de 200 de lei, direct către laboratoarele de stat și private afiliate proiectului.

Pe platforma online se pot înscrie, în vederea testării RT-PCR, bucureștenii care sunt asimptomatici, adică nu se află în definițiile de caz stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și care doresc să participe la proiect pe bază de voluntariat. Aceștia trebuie să completeze o declarație ce cuprinde criterii de eligibilitate și date personale (nume, prenume, CNP, serie și număr C.I., vârstă, sex, adresă de domiciliu, număr de telefon, adresă de e-mail, în cazul minorilor sunt necesare datele din certificatul de naștere). După finalizarea acestei prime etape și acceptarea intrării în program, urmează completarea cererii de înscriere și consimțământul pentru participare.

Fiecare participant înscris va primit un număr de înregistrare și un e-mail de confirmare, urmând să fie contactat pentru programare și testarea propriu-zisă, iar un call-center dedicat va ține legătura cu bucureștenii înscriși și le va comunica data și ora la care vor trebui să se prezinte la unitatea medicală afiliată pentru testare.

Articolul precedentInter-ul, pe butuci: de trei ori mai puțini turiști, personalul în șomaj tehnic
Articolul următorStarea de urgență i-a priit lui Dragnea: DNA a suspendat investigația dosarului Tel Drum