Procurorii anticorupție au finalizat ancheta în dosarulAntoanetei Mîra, expertului judiciar contabil arestat în lipsă în februarie în legătură cu prejudicierea Autorității pentru Administrarea Activelor Statului. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au reținut că inculpata a încercat să tergiverseze cercetările și să își rezolve dosarul.
Azi, ea a fost trimisă în judecată pentru participație improprie la stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate, față de valoarea comercială reală, a bunurilor aparținând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, comisă în cadrul acțiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operațiuni comerciale, ori a bunurilor aparținând autorității publice sau instituțiilor publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârșită de cei care au atribuții de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară.
„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2015, în contextul derulării unei acțiuni de executare silită, inculpata Mîra Antoneta, în calitate de expert contabil judiciar, a întocmit un raport de expertiză contabilă judiciară, în cuprinsul căruia a stabilit o valoare diminuată față de valoarea comercială reală a unui pachet de 278.888 acțiuni aparținând S.C. Institutul de Cercetare și Proiectare Tehnologică pentru Construcții de Mașini S.A., deținute de Statul Român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Prin aceste demersuri, inculpata a urmărit obținerea de către creditor (o societate de transport aerian) a pachetului de acțiuni la o valoare mult diminuată față de valoarea comercială reală a acestora.
Ulterior, acest raport de expertiză contabilă judiciară a fost înaintat executorului judecătoresc desemnat cu desfășurarea procedurii de executare silită care, la data de 01 octombrie 2015, fără vinovăție, a fost determinat să adjudece în favoarea creditorului, întregul pachet de acțiuni la prețul de 697.220 lei, adică exact la valoarea stabilită de expertul contabil prin raportul de expertiză tehnică și contabilă. Valoarea respectivă era una mult diminuată (de circa 28,45 ori) față de valoarea comercială reală, în condițiile în care, la data de 02.08.2015, valoarea comercială reală a pachetului de acțiuni era de 19.840.000 lei.
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului s-a constituit parte civilă în procesul penal. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a 278.888 acțiuni deținute de către societatea de transport aerian la S.C. Institutul de Cercetare și Proiectare Tehnologică pentru Construcții de Mașini S.A.”, se arată într-un comunicat DNA.