# Fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, groparul celei mai importante firme de utilaj minier

_Published: 2013-05-21_

**Fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, a trecut

cu buldozerul peste istoria fostei uzine de reparare şi producere a

utilajului minier, UMIROM SA. A muls Compania Naţională a Huilei

Petroşani cât a putut prin firma cumpărată în rate, pe care ulterior a

tăiat-o şi a vândut-o la fier vechi. Afacerile au fost continuate pe o

altă firmă a consorţiului Gerom controlat de Serafinceanu, dar nici aici

 lucrurile nu merg deloc bine.**

**Manual de îngropat afaceri altă dată prospere şi de vânzare a lor la fier vechi.**

 Cam la asta se rezumă ce s-a întâmplat la UMIROM după privatizarea

societăţii de către fostul FPS. SC „Umirom” SA a fost cumpărată în

anul 2000 de fostul prefect PSD al judeţului, Aurelian Serafinceanu,

pentru 7,9 miliarde de lei vechi, dar şi asta în tranşe. Serafinceanu

promitea redresarea societăţii, care înregistra datorii la bugetul de

stat, dar în schimb a ales să o îngroape definitiv. „Umirom” avea

datorii încă de la privatizare, iar în timp nu a reuşit să se redreseze,

 în ciuda contractelor de sute de miliarde încheiate cu Compania

Naţională a Huilei (CNH) Petroşani, mai ales pe vremea în care

Serafinceanu era prefect. Din cauza debitelor foarte mari către stat, în

 anul 2004 a fost instituit sechestru asigurător pe bunurile mobile şi

imobile ale uzinei, care au fost apoi scoase la licitaţie. Firma a

intrat pe rând în reorganizare, în lichidare, în faliment, iar apoi a

dispărut. Ca să ne facem o idee despre dimensiunile acestei afaceri,

putem să comparăm datele vremii, raportat strict la salariaţi. În 1977,

în timpul grevei minerilor, la uzina de utilaj minier lucrau 3.166

salariaţi, din care 2.950 muncitori productivi şi auxiliari şi 216

personal TESA. După privatizarea cu cântec, numărul salariaţilor s-a

redus drastic, iar cei care mai aveau încă un loc de muncă se gândeau cu

 groază la ziua de mâine. Muncitorii povesteau că veneau la lucru şi se

uitau în primul rând dacă mai au utilajele la care lucrau, pentru că

toate erau duse la fier vechi şi vândute pe bani care nu au mai fost

niciodată reinvestiţi pentru salvarea societăţii. Ar trebui precizat că

UMIROM, pe vremea când purta numele de “Atelierele Centrale Petroşani” a

 fost “maternitatea” Coloanei Infinitului a marelui sculptor Constantin

Brâncuşi, realizată aici în 1937. Documentele şi schiţele celebrei opere

 expuse la Târgu Jiu ar fi trebuit, cel puţin la nivel declarativ, să

fie găzduite într-un muzeu amenajat chiar în incinta UMIROM.

Proprietarul uzinei, fostul prefect Aurelian Serafinceanu, promitea

public, în 2001, că va înfiinţa la Petroşani Muzeul Coloanei lui

Brâncuşi. Nu numai că acest lucru nu s-a întâmplat, dar din vechea

fabrică s-a ales praful. În mare parte, vechile ateliere au fost tăiate

şi vândute la fier vechi. În locul lor ar fi trebuit să răsară o

mândreţe de centru comercial, unic la nivelul Văii Jiului, dar şi acesta

 este un proiect pe care s-a aşternut praful.

**Afaceri generoase cu statul din fotoliul de prefect**

Aurelian Serafinceanu nu a stat cu mâinile în sân şi a profitat din

plin de notorietatea sau, mai ales, puterea politică. În timp ce îngropa

 UMIROM-ul, care s-a prăbuşit sub povara datoriilor, trecea obiectul de

activitate pe alte firme, înfiinţând Consorţiul Gerom. Chiar dacă în

acte nu figura printre acţionari şi se prevala deseori de acest aspect,

patronatul real era de notorietate. Iar asta însemna contracte grase

plătite cu generozitate de la bugetul de stat, pentru marfa care nu

odată avea calitate îndoielnică. CNH era practic îngenuncheată de

puternicul om politic de la acea vreme şi puţini erau cei care avea

curajul să spună lucrurilor pe nume. Fostul ministru al Industriilro şi

Resurselor, Dan Ioan Popescu, a fost primul care a tăiat în carne vie

şi, după accidentul de muncă de al Vulcan din august 2001 a decis

interzicerea relaţiilor comerciale cu firmele intermediare aflate în

anchetă şi respectiv dovedite a fi desfăşurat activităţi gen căpuşă,

printre care şi UMIROM, care îşi trăia fără să ştie ultimele zile, şi SC

 GEROM INVEST SA. Ancheta s-a finalizat, măsurile au fost prea puţine,

iar Gerom s-a reîntors în schemă. Cu moştenirea UMIROM şi practicile nou

 – dobândite, firmele controlate de Serafinceanu au rămas racordate la

banii minerilor. Organele de cercetare penală au avut în lucru un dosar

legat de livrarea de piese uzate la Exploatarea Minieră Livezeni de

către doi dintre partenerii „strategici” ai Companiei Naţionale a

Huilei, unul dintre ei fiind SC „Gerom Invest” SA Petroşani. Faptele

s-au petrecut în anul 2004 şi au fost descoperite de Corpul de Control

al CNH, care a înaintat ulterior dosarul către Poliţia Petroşani.

Prejudiciul a fost calculat la acea vreme la 370 de milioane de lei.

Procurorii au stabilit că vinovaţi erau doi angajaţi ai EM Livezeni,

care au fost acuzaţi de neglijenţa în serviciu. Tot Gerom Invest a fost

implicată într-un scandal legat de livrarea unor piese vechi, de această

 dată la EM Paroşeni, în 2003. În baza unui contract ferm încheiat de

CNH cu patronatul firmei, la Paroşeni au fost aduse mai multe repere

pentru hidraulică de forţă de la complexurile mecanizate SMA, complexuri

 aflate deja în funcţiune. Reperele miniere au fost însă refuzate din

cauză că prezentau oxidări exterioare evidente. Piesele au fost

desfăcute bucată cu bucată şi testate pe standul propriu al CNH în

prezenţa membrilor Corpului de Control, iar în urma acestei proceduri,

s-a descoperit că, pe lângă oxidarea evidenta, piesele mai fuseseră

folosite. „Acarul Păun” a fost, de această dată, un angajat al

societăţii care a livrat piesele.

**Cântecul de lebădă **

Şi, totuşi, în ciuda contractelor suspect de avantajoase, firmele

Consorţiului Gerom nu au ştiut să-şi păstreze supremaţia pe piaţa care

le primea chiar şi fierul vechi plătit la preţ de utilaj nou, şa cum s-a

 dovedit. Acum vorbim despre un adevărat declin, iar relaţii comerciale

cu actuala Societate a Huilei sunt tot mai puţine. E drept, şi obiectul

de activitate al fostei uzine de utilaj minier s-a tot restrâns şi a

rămas la doar câteva produse. “Vorbim despre o decădere şi pentru faptul

 că ei produc doar pentru noi. Nu au reuşit să-şi găsească alte pieţe de

 desfacere, iar la noi este o restrângere de activitate. S-au restrâns

capacităţile de producţie, s-a diminuat personalul, iar necesarul nostru

 este mai mic”, a explicat directorul SNH Petroşani, Nicolae Drăgoi.

Potrivit datelor oficiale, Gerom mai livrează acum minelor din Valea

Jiului stâlpi şi grinzi pentru susţinerea mecanizată, transportoare sau

piese de schimb pentru vasele de extracţie. Administraţia minieră s-a

îndreptat şi spre alte pieţe, cum este cea de profil din Polonia, de

unde s-au achiziţionat combinele miniere, echipament sau căptuşeală de

fricţiune pentru instalaţiile de extracţie cu roată motoare sau cabluri

electrice. Până la urmă, este o licitaţie deschisă pentru orice

ofertant, iar preţul şi calitatea primează. Ce spune Aurelian

Serafinceanu despre decăderea uzinei şi a afacerii patronate de el? Greu

 de spus, pentru că este de negăsit. În schimb, am stat de vorbă cu

reprezentantul Gerom, Michael Melczer, acre a refuzat să vorbească

despre UMIROM, pe motiv că sunt “destul de apăsătoare” problemele

curente ca să mai vorbească “despre trecut”. “Din păcate niciun domeniu

din ţara asta nu merge bine la acest moment. Noi nu facem notă

discordantă din acest peisaj, din păcate. Ca încă mai suntem si mergem

înainte, este o minune. Aici se încheie comentariul meu”, a declarat

Melczer.