Sursa: Facebook

Victor Ponta, unul dintre candidații independenți la alegerile prezidențiale, este ușor dezamăgit de turnura în ceea ce privește situația lui Călin Georgescu.

Chiar dacă practic ar fi împărțit o parte din același electorat, Ponta consideră că ar fi fost mai bine ca Georgescu să fie lăsat să candideze.

Explicațiile au fost oferite de Victor Ponta aseară, la B1 TV, unde fostul lidr al PSD și candidat la prezidențiale când a fost „bătut” de Traian Băsescu a arătat că singurii care puteau decide erau românii.

Sunt și unii care zic bine că am scăpat, că nu mai e. Nu, nu-i așa, eu aș fi vrut să candideze toată lumea, așa cred că e democratic, să candideze toată lumea și românii să decidă prin vot, ‘domnule nu e bun X, e bun Y’”, a subliniat Victor Ponta pentru sursa citată.

În cadrul aceleiași emisiuni, Victor Ponta a lăsat a se înțelege că nu exclude varianta ca Georgescu să fie premier. Aceasta în condițiile în care, cel puțin în țara noastră, nu șeful statului propune premierul, ci coaliția de guvernare. Tot ce are de făcut președintele țării, oricare ar fi numele său, este să admită sau nu propunerea.

De 12 ani, n-am avut ocazia să vorbesc cu domnul Georgescu. Din ceea ce am văzut, din declarațiile pe care le-a făcut, cred că este un om patriot, nu știu care este competența de a conduce. (…) N-am vorbit cu domnia sa, dar nu exclud să vorbim”, a răspuns Ponta, atunci când a fost întrebat dacă este Călin Georgescu pe lista lui de posibili prim-miniștri.

Și, dacă este să analizăm alte declarații ale acestuia, am putea deduce că, în ceea ce îl privește, nu este convins că Georgescu s-ar face vinovat de ceva. Într-adevăr, Ponta a criticat modul de operare a grupării conduse de Horațiu Potra, despre care a spus că sunt „niște infractori”, punctând că „din moment ce, public, au îndemnat la mișcări armate împotriva României, trebuie să răspundă penal”.

Însă, personal, candidatul independent nu vede vreo legătură a lui Potra cu candidatul pro-rus Călin Georgescu. În ciuda informațiilor vizavi de „sponsorizările” pe are Potra i le-a făcut lui Georgescu, inclusiv în ceea ce privește plata închirierii mașinii cu care acesta din urmă se deplasa.

Sincer, nu mi-e evident. Vă supărați dacă vă zic adevărul? Mie nu mi-e evidentă și probabil că multor români nu le este evidentă”, a subliniat Ponta vizavi de legătura dintre Georgescu și Potra.

Articolul precedentCu vize, fără vize: SUA, sub administrația Trump, reanalizează ridicarea vizelor pentru români
Articolul următorAlexandra Dobre, Director General Adjunct DGASPC Sector 2, promovează sănătatea emoțională și implicarea tinerilor în politici publice