# Incident la conferinţa de presă a preşedintelui Tăriceanu! Membrii &#8222;Oradea Civică&#8221;, luaţi pe sus de SPP-işti!

_Published: 2019-02-21_

Incident violent, joi după amiază, la conferinţa de presă convocată,

la hotelul DoubleTree By Hilton din Oradea, de preşedintele ALDE,

totodată preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Doi membri ai

 Asociaţiei Oradea Civică au fost luaţi pe sus de SPP-işti, iar

reporterului **BIHOREANULUI **care a filmat scena i s-a interzis accesul în sală.

**„Luaţi-i, mă, telefonul!”**

Pe imaginile filmate de ziarista Mădălina Sim se vede cum cei doi

membri ai ONG-ului, Sebastian Duma şi Cosmin Bursaşiu, cunoscuţi

opozanţi ai actualei coaliţii guvernamentale, care doreau să pătrundă la

 conferinţa de presă a liderului ALDE au fost interceptaţi de indivizi

în costume care făceau parte, după toate aparenţele, din dispozitivul de

 protecţie şi pază a lui Tăriceanu.

Bodyguarzii i-au împins pe cei doi afară, cu smuceli şi gesturi

ferme, iar unul dintre ei a lovit-o peste mână pe ziarista care filma

scena şi a încercat să-i smulgă telefonul. „Luaţi-i, mă, telefonul!”, a

strigat unul dintre membrii stafului şefului ALDE.

În busculadă, Mădălina Sim a fost zgăriată la mâna cu care ţinea

telefonul. În continuare, jurnalistei i-a fost interzis accesul în sala

în care debutase deja conferinţa de presă a şefului ALDE şi unde, de

altfel, ea îşi lăsase lucrurile, inclusiv legitimaţia de presă.

Prezent tot pe holuri, în

afara conferinţei de presă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor,

 Traian Bodea, fost preşedinte al filialei, în prezent simplu membru,

marginalizat de actuala conducere, a declarat **BIHOREANULUI **că interdicţia aplicată ziaristei a fost dictată de agenţii SPP din dispozitivul preşedintelui Senatului.

„S-au agitat foarte tare spiritele şi sunt aici cei de la SPP şi cu toată garda de corp a domnului preşedinte. Şi de aceea… Nu că avem ceva cu dvs, dar s-au tensionat foarte tare lucrurile”, au fost explicaţiile date de Bodea pe marginea incidentului.

Continuarea pe [ebihoreanul.ro](https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1-13/politica-cu-muschi-incident-la-conferinta-de-presa-a-presedintelui-alde-calin-popescu-tariceanu-membrii-oradea-civica-luati-pe-sus-de-spp-isti-147122.html)
