Declarat ca un susținător al lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale ce au fost și vor mai veni, liderul AUR, George Simion, pare că a schimbat „macazul”.
Ca unii dintre puținii români invitați „pe bune” la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, Simion vede cu alți ochi unele „idei” transmise public de Georgescu.
George Simion a zburat spre America alături de delegația partidului Conservatorii și Progresiștii Europeni (ECR), care este condusă de către fostul premier al Poloniei, Mateusz Mazowiecki. Și, aflat în SUA, liderul AUR este acum susținător al ideilor americane – cel puțin în ceea ce privește NATO și ceea ce ține de acest organism internațional.
Așa că, atunci când a fost chestionat ieri vizavi de modul în care se „împacă” opiniile lui Călin Georgescu cu cele legate de apărarea NATO, George Simion a punctat că „nu toate ideile noastre corespund”.
Declarația a fost făcută de liderul AUR pentru Antena 3, context în care acesta a mai ținut să puncteze și că nu este „avocatul” lui Călin Georgescu.
„Americanii au o bază la noi și vorbea despre ea, niște termeni care nu sunt nici în acord cu NATO, nici în acord cu partenerii americani, în sensul în care vor să atace Rusia prin baza noastră.
Să mă înțelegeți corect, eu nu sunt un apărător al domnului Georgescu. Am văzut că are mulți avocați. Eu sunt un apărător al democrației, al statului de drept, al libertății și din acest punct de vedere, eu susțin că trebuie să avem alegeri libere, alegeri corecte și trebuie să respectăm voința românilor. Nu toate ideile noastre corespund cu ideile domnului Georgescu. (…)
Noi ne-am dori mai multe baze NATO, nu doar baze americane în România, avem nevoie de securitate, avem nevoie să întărim actualele acorduri de securitate care au fost încălcate de către Rusia”, a declarat Simion pentru sursa citată.
Cu toate aceste idei exprimate, Simion a mai ținut să asigure că încă îl vede pe Călin Georgescu un bun președinte pentru România. Pe scurt, „trebuie să respectăm voința poporului” și „dorința noastră este de a-l sprijini pe domnul. Nu voi candida atâta timp cât se respectă democrația. Noi trebuie să fim niște apărători ai democrației și să admitem că Călin Georgescu, cu bune și rele, este cel preferat de români”.