Europarlamentarul Clotilde Armand are mai nou calitatea de pârât într-un dosar civil intentat la Târgu Jiu. Viorel Salvador Caragea este reclamant, și nu doar atât. Fost polițist, chiar șef al IPJ Gorj, Caragea a fost membru USR până acum câteva zile. Or tocmai de aici s-a stârnit totul. Caragea a fost primit în USR, iar după o zi a decis să își dea demisia, ca urmare a unor acuze venite din partea lui Clotilde Armand.
Europarlamentarul a scris pe Facebook că a aflat „că fostul șef al Poliției Gorj (acuzat de hărțuire sexuală și trafic de influență) a fost primit în USR. Acum, îi rog tare mult pe colegii mei să-l lase în pace pe ”polițistul lui Ponta”. Acest personaj n-are ce căuta în USR, nu așa se face altfel de politică”. Nici după demisia acestuia nu a închis subiectul, ci a revenit, făcând referire la pensia de fost polițist pe care Caragea o încasează de peste doi ani.
De altfel, Clotilde Armand a anunțat tot pe Facebook că a fost dată în judecată: „Scuzați-mă că vă întrerup: i-am cauzat cuiva de aici ”suferințe psihice”? Vă mulțumesc pentru răbdare și aștept răspunsul Dvs”.
Pe scurt, Caragea vrea 100.000 de euro – „contra valoare prejudiciu de imagine și a suferințelor psihice cauzate mie din culpa sa, sumă ce va fi donată Spitalului de Psihiatrie Turceni”. Nu doar bani vrea petentul din Târgu-Jiu, ci și ca Armand să scoată de pe Facebook „postarea și comentariile cu conținut defăimător” care îl vizează. Procesul practic nu este o noutate. Caragea a anunțat că vrea să se răfuiască în instanță cu Clotilde Armand.
„Aceste personaje politice sunt cei care in aceste zile si-au rapit „pretiosul” lor timp pentru a incerca defaimarea si denigrarea mea cu lucruri murdare si neadevarate pentru interesul lor propriu si personal. Am considerat ca intrarea mea in echipa USR mi se potriveste datorita devizei FARA PENALI. Am respectat procedura de inscriere si am avut placerea la discutiile la care am participat sa constat ca am interlocutori cativa oameni care merita respectul, dar si cate o dezamagire pe care domnul Barna si ceilalti membri USR o vor analiza pe viitor. O doamna profesoara si inca un inginer din acea echipa pot fi candidati respectati pentru Consiliul Local si chiar pentru functia de primar si merita sprijiniti, dar ca in orice entitate exista si cateva puncte mai putin pozitive.
Cu cateva saptamani inainte de a accesa site-ul USR, eram cu un vecin la o cafea si am avut ocazia la o masa alaturata sa constat ca se afla un cetatean, Vasi P. cu alti domni tineri. Discutia mi-a atras atentia deoarece acesta purta un dialog foarte negativ la adresa USR-ului si a colegilor lui de partid care nu il votasera pentru nu stiu ce functie. In continuarea discutiei,am continuat sa vad ce nemultumiri are si mai ales ce proiect a prezentat in fata colegilor, astfel incat sa nu fie votat. I-am explicat cu ce proiecte pentru oras am batut eu acum 3 ani si cum vad eu situatia actuala, la care el personal mi-a facut invitatia de a ma inscrie in USR, iar eu i-am spus ca voi analiza.
Acum constat ca a devenit cu un limbaj nepotrivit,mare opozant al deciziei mele. Mai sunt cativa prin organizatia Targu-Jiu, „no name” pentru viata publica care au impresia ca daca injura alaturi de infractori le creste notorietatea.
Dragi fosti colegi, faceti-va curatenie in organizatie, pentru ca am constatat in cele 3 zile dupa numeroase discutii ca indivizii astia care au pierdut nu sunt altceva decat niste frustrati si influentati de alte partide. Respect cand sunt respectat! Raspund la atac cand sunt atacat! Dusmanii vostrii principali sunt PNL si PRO Romania, pentru ca PSD nu mai exista, nu eu ! Eu sunt un om de bun simt si voi sustine USR daca merita candidatii si independent. Atacati-ma si ma veti transforma in inamic”, scria Caragea… tot pe Facebook.
Ar mai fi de menționat că la ultimele alegeri locale pentru Primăria Târgu Jiu, Viorel Caragea a candidat independent și a obținut 1.091 de voturi (4,62%), mai mult cu câteva procente decât candidatul USR, Radu Miruță – 2,15%.