# Cehii de la CEZ Oltenia n-au aflat de reducerea TVA. În facturile pe ianuarie ale distribuitorului de electricitate, taxa este de 24%

_Published: 2016-01-21_

**Sistemul de facturare în avans practicat de unii furnizori de

utilităţi şi amendat recent de autorităţi, a scos la iveală încă o

problemă pentru consumatori. Distribuitorul de energie din zona

Olteniei, compania cehă CEZ, a emis facturi în avans pentru luna

ianuarie cu TVA de 24%, nu cu noua valoare a taxei, de numai 20%. **
În facturile pe care clienţii le-au primit la în noiembrie anul

trecut la căsuţele poştale, CEZ a inclus, pe lângă consumul regularizat

din perioada care a trecut, şi estimările de consum pentru decembrie şi

ianuarie 2016, relatează Digi24.
Clienţii care au plătit în avans

curentul pentru luna ianuarie au fost însă taxaţi cu o TVA de 24%, deşi

taxa a scăzut la 20% de la 1 ianuarie. Compania spune însă că a procedat

 legal şi că sumele plătite în plus de clienţi vor fi recuperate de

aceştia în momentul în care se va plăti efectiv consumul aferent lunii

ianuarie.
„Facturile de energie electrică se emit cu cota de TVA în

vigoare la data emiterii, potrivit prevederilor legii. Pentru

diferenţele rezultate din regularizarea consumurilor estimate se aplică

cota de TVA în vigoare la data regularizării”, au transmis

reprezentanţii companiei. Acest nou pocinog al cehilor survine la câteva

 zile după ce compania a fost amendată de ANRE cu o jumătate de milion

de lei pentru facturarea în avans a consumului de energie. Acelaşi lucru

 l-a păţit, la finalul anului trecut, şi GDF Suez. Compania franceză a

primit însă o amendă mai mică, de 200.000 de lei.
CEZ are 1,4

milioane de clienţi cărora le furnizează energie electrică în zona

Olteniei. Tot în jumătatea sudică a României, GDF Suez are în jur de un

milion şi jumătate de abonaţi, pentru furnizarea de gaze naturale.
