# PNL ar fi cedat Prefectura Iași către PSD încălcându-și algoritmul „împărțelii” funcțiilor

_Published: 2021-12-20_

[Biroul Politic Județean al PNL Iași](http://pnl.ro) a adoptat o rezoluție referitoare la modul în care conducerea PNL a negociat postul de prefect al județului Iași. Asta, deși „împărțeala” funcțiilor de prefecți s-a făcut după un algoritm simplu, partidul care are șefia Consiliului Județean să numească și prefectul. Toate bune și frumoase, numai că la Iași, unde șef CJ este liberalul Costel Alexe, funcția de prefect, ocupată încă de Marian Grigoraș, a fost cedată către social democrați.

„Luând act de recentele informaţii apărute în mass-media, BPJ al PNL Iaşi constată că principiile negocierii stabilite în interiorul Partidului Naţional Liberal au fost încălcate şi solicită preşedintelui partidului care a condus si conduce echipa de negociere remedierea modului în care postul de prefect al judeţului Iaşi a fost negociat de către PNL. În discuţiile interne s-a insistat şi a solicitat ca mandatul de prefect să revină formaţiunii politice care deţine conducerea Consiliului Judeţean Iaşi, datorită caracterului echitabil şi a conservării relaţiei de armonie şi echilibru între instituţii. Din păcate, aceste mandate au fost negociate arbitrar, constatând că în alte judeţe cu o situaţie similară, mandatul de prefect a fost revendicat de PNL, acolo unde partidul deţine Consiliul Judeţean”, arată un comunicat de presă al PNL Iaşi, [postat pe contul de socializare](http://
