Locuitorii din județul Buzău pot alege dintre opt candidați care s-au înscris la alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.
Alegerile locale parțiale se vor desfășura în data de 7 decembrie și, conform legii, pe 22 noiembrie începe campania electorală.
Biroul Electoral de Circumscripție Județeană (BECJ) Buzău a validat opt candidaturi pentru alegerile locale parțiale de luna viitoare, în urma cărora va fi desemnat, prin vot, noul președinte al Consiliului Județean Buzău.
Locul a fost lăsat liber de cel care a deținut funcția, Lucian Romașcanu, social democrat care a fost desemnat membru al Curții Europene de Conturi din partea României. La acel moment, în primăvară, Romașcanu anunța că demisionează din toate funcțiile administrative și politice.
Apoi, interimar în locul lui Romașcanu a fost desemnat să conducă CJ Buzău un alt social democrat, vicepreședinte al instituției – Adrian Robert Petre. Care nu face politică, însă și-a pus la fotografia de copertă un îndemn cu logo-ul PSD: „Pe 7 decembrie, alege Marcel Ciolacu! Buzău înseamnă acasă”.
Și, dacă tot am ajuns la Marcel Ciolacu, fostul lider PSD este, într-adevăr, unul dintre candidații buni de votat. În acelați timp, alți candidați validați de BECJ Buzău sunt independentul Silviu Iordache, antreprenor și fost prefect al județului Buzău, Adrian Dogaru (SOS), Dragoș Eugen Brînzea (POT), Ștefăniță Alin Avrămescu (AUR), Gheorghe Gabriel Pană (Acțiunea Conservatoare – AC), Mihai Răzvan Moraru (independent susținut de PNL și USR) și Mihai Budescu (PRM).






