Mandat de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bucureștean de 58 de ani, după ce s-a descoperit că, în urmă cu doi ani, acesta ar fi agresat sexual un adolescent care se afla la un bazin de înot.
Ancheta este derulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care au solicitat Judecătoriei Sectorului 2 arestarea preventivă a inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta este bănuit că nu s-ar fi oprit la o singură faptă.
Pe surse, bărbatul în cauză a fost crainicul clubului Dinamo, iar agresiunea sexuală a avut loc la bazinul care aparţine aceluiași club sportiv. Prima oară, detaliază procurorii, în toamna anului 2022.
La acea dată, „în timp ce persoana vătămată (un băiat în vârstă de 16 ani), înota în bazinul unui complex sportiv din municipiul București, sector 2, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra minorului, profitând de un moment de neatenție a celui din urmă”.
Totodată, se precizează într-un comunicat de presă, „în primăvara anului 2023, în timp ce se afla pe bancheta din spate a autoturismului staționat în parcarea complexului sportiv menționat, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra aceleiași persoane vătămate minore, fără consimțământul celei din urmă”.
Vara aceasta, clubul a încheiat colaborarea cu persoana în cauză, după ce crainicul apăruse la „Justiţiarul din Berceni” în timp ce îşi dădea întâlnire cu un adolescent. Inculpatul a avut două episoade dedicate la „Justiţiarul din Berceni”, care preciza că „Nicu, un individ de 58 de ani, crainic la Dinamo si cunoscut în lumea fotbalului, a încercat să se întâlnească cu un minor de 15 ani pe care îl cunoscuse pe o aplicație de dating a persoanelor LGBTQ+. În acest material, vom prezenta două mărturii cutremurătoare. Nicu se împrietenea cu copiii de la Dinamo, ajungea să petreacă timp cu ei la sauna și îi convingea să le facă masaj”.
Se întâmpla pe 1 iunie, iar pe 3 iunie, clubul anunța oficial că renunță la serviciile crainicului:
„Ultimul episod al “Justițiarului de Berceni”, văzut pe YouTube înaintea finalei de Liga Campionilor de pe “Wembley”, l-a avut în centrul atenției pe crainicul Nicu Grameni cu un subiect șocant pentru tot ce înseamnă Dinamo, suporteri, parteneri sau prieteni ai clubului.
Nu există toleranță, nu există compasiune față de acest subiect! Dinamo nu poate fi asociat cu un astfel de comportament deviant de la viziunea clubului. Începută în 2015, colaborarea noastră cu vocea unui profesionist al microfonului de stadion se oprește aici.
Siguranța copiilor trebuie să fie o prioritate și o normalitate în orice mediu, iar clubul depune toate eforturile pentru ca micii fotbaliști să crească departe de tot ce înseamnă abuz. Dincolo de arenă, Nicu este responsabil pentru ceea ce face, este responsabil pentru familia Grameni, însă nu putem accepta o astfel de conduită în familia Dinamo!
Istoria și valorile ne obligă să mergem mai departe, să căutăm o altă voce la stația de amplificare, pe “Arc” sau pe Arenă, pentru următorul sezon de SuperLigă”.
Revenind la ancheta penală aflată în derulare, informația oficială este că, „a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca procurorul să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Sectorului 2 București cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Sector 2”.