PSD

Partidul Social Democrat atacă din nou Guvernul Orban pe tema majorărilor și denunță planul pe care l-ar avea PNL. Totodată, social democrații anunță într-un comunicat că se vor lupta din răsputeri pentru ca românilor să le fie bine.

PSD va folosi toate mijloacele legale pentru a se opune politicii de austeritate a guvernului PNL-Orban, care blochează majorările de pensii, alocații și salarii, prevăzute de legislația în vigoare.

În loc să respecte legea, Guvernul Orban este primul care o încalcă! „Să vedem cum merge economia” nu poate fi un argument pentru anularea măsurilor așteptate de milioane de cetățeni, ci doar manifestarea propriei incompetențe. Te pricepi, stai la guvernare, nu te pricepi, pleci acasă!

Este clar că PNL vrea alegeri anticipate pentru a obține votul oamenilor înainte de a impune aceste măsuri de austeritate. Mai simplu spus, ANTICIPATE = AUSTERITATE!

Este inacceptabil ca PNL să guverneze doar pentru a provoca demiterea propriului guvern sacrificând astfel interesele cetățenilor în favoarea intereselor sale electorale”, se arată într-un comunicat al PSD

Ideea a fost reluată și pe pagina de Facebook a PSD, în mai puține cuvine: „Să vedem cum merge economia – nu poate fi un argument pentru nerespectarea legilor care prevăd majorarea punctului de pensie, dublarea alocației pentru copii și creșterea salariilor din Învățământ. Guvernul PNL trebuie să își asume guvernarea și să vină cu soluții. Dacă PNL nu e în stare să guverneze pentru oameni, atunci să plece acasă!”.

Articolul precedentIohannis vrea angajarea răspunderii asupra modificărilor la Legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Le-a scris lui Meleșcanu și Ciolacu
Articolul următorMinistrul Predoiu a decis pe cine vrea la Parchetul General, DNA și DIICOT