# Dinu Patriciu, arhitectul “ingineriei” Sun Plaza

_Published: 2014-01-20_

**Zeci de proprietari de terenuri din zona fostului lac

Văcăreşti se luptă de două decenii să reintre în posesia suprafeţelor

care le aparţin de drept. În această situaţie se află şi terenul pe care

 a fost construit Sun Plaza, care a putut fi ridicat printr-o inginerie

cadastrală, schimbându-se numerele poştale. De afacere nu sunt străini

nici Dinu Patriciu, nici fostul primar al sectorului 4, Adrian

Inimăroiu, dar nici actualul preşedinte al Senatului, Crin Antonescu.**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTQvMDEvMjAvMTZfMTZfMjVfOTE3X3N1bl9wbGF6YS5qcGciXV0/sun%20plaza.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTQvMDEvMjAvMTZfMTZfMjVfOTE3X3N1bl9wbGF6YS5qcGciXV0/sun%20plaza.jpg)

Guvernul Convenţiei Democrate a avut intenţia, în anul 1998, de a

 construi în zona Văcăreşti o suită de complexe sportive, cu bazine de

înot, terenuri pentru diferite sporturi, un stadion, plus toate dotările

 aferente necesare unui astfel de proiect ambiţios.
Amănuntul de

care nu a ţinut cont Guvernul de atunci, din care făcea parte şi Crin

Antonescu ca ministru al Tineretului şi Sportului (1997-2000), era că

toate acele terenuri, şi de pe amplasamentul lacului Văcăreşti, şi cele

care astăzi sunt sub mall-ul Sun Plaza (locul unde s-a aflat, până acum

câţiva ani, şi talciocul de pe Aleea Castanilor) erau deja revendicate

de peste 120 de foşti proprietari şi se aflau în litigiu, în faţa

instanţelor.
Continuatorul lui Antonescu în fruntea ministerului,

Georgiu Gingăraş, ministru între 2000 şi 2003, a dus mai departe abuzul

împotriva proprietarilor de terenuri din zona Văcăreşti, punând la

dispoziţia afaceriştilor veroşi zeci de hectare, asupra cărora nu avea

niciun drept.
Încă din 1990, foştii proprietari din zona Văcăreşti

au început demersurile către toate instituţiile competente, pentru a-şi

redobândi terenurile confiscate abuziv de regimul comunist, care nu a

emis vreun decret de expropriere. Acest argument, al preluării

terenurilor fără niciun titlu legal de către statul de dinainte de 1989,

 nu a avut importanţă, în opinia majorităţii judecătorilor.
Chiar

autorităţi oficiale post-decembriste au recunoscut că, în zona

Văcăreşti, se petrec mari abuzuri asupra dreptului de proprietate al

cetăţenilor. ”Rezolvarea acestor solicitări (de restituire a

terenurilor-n.r.) pe căi administrative a fost împiedicată de puncte de

vedere contradictorii

 ale instituţiilor statului (….) existând un mare număr de notificări

formulate în baza Legii fondului funciar”, se arată într-un memoriu

adresat Guvernului de către Primăria sectorului 4.

**Parteneriat cu dedicaţie**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTQvMDEvMjAvMTZfMTdfMjdfNzkyX2ludGVyaW9yX3BhdHJhc2N1LmpwZyJdXQ/interior-patrascu.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTQvMDEvMjAvMTZfMTdfMjdfNzkyX2ludGVyaW9yX3BhdHJhc2N1LmpwZyJdXQ/interior-patrascu.jpg)

În anul 1998, Guvernul Radu Vasile, prin ministrul responsabil de

 problemă Crin Antonescu, a stabilit un fantomatic parteneriat

public-privat între Complexul Sportiv Sala Polivalentă, administrator al

 terenului, şi SC Dezvoltare Comercială Sudului (SDCS).
Ca o

paranteză, trebuie să spunem că, în timp ce dosarele deschise de

proprietari erau pe rol, şmecheriile cu terenurile din Văcăreşti erau în

 floare, astfel că unele au fost preluate ilegal de o societate

aparţinând lui Dinu Patriciu, Rompetrol Downstream. Din 2006, aproape

100 hectare de teren din zona Văcăreşti au fost luate abuziv de către SC

 Hein SRL, firmă aparţinând fraţilor Dinu şi Şerban Patriciu. La

solicitarea acestei firme, Primăria sectorului 4, condusă pe atunci de

Adrian Inimăroiu, a eliberat un certificat de urbanism, fără autorizaţie

 de construcţie.
După falimentul Hein SRL, aceste terenuri au fost

preluate de SDCS, firmă înregistrată ca off-shore în Cipru, dar despre

care se presupune că aparţinea aceloraşi fraţi Patriciu. În regim de

urgenţă, SDCS a obţinut şi autorizaţia de construire. Astfel, după circa

 trei ani, pe terenurile oamenilor a apărut Sun Plaza, iar proprietarii

din bazinul a ceea ce ar fi trebuit să fie lacul Văcăreşti au rămas,

până în ziua de azi, cu buza umflată.
Gabriela Pătraşcu şi Lazăr

Dumitru Adrian sunt printre foarte puţinii fericiţi care au reuşit să-şi

 recupereze terenul de la Sun Plaza, după ani de lupte în tribunale şi după evacuarea cu mascaţii a intruşilor ilegali.
Terenul

 a fost proprietatea familiei din 1922, fiind înscris la Taxe şi

Impozite şi plătindu-se impozitul anual datorat. Dar pentru ei

problemele nu s-au terminat. Acum urmează un alt proces, prin care cer

despăgubiri pentru trei ani în care au fost lipsiţi abuziv de terenul ce

 le aparţinea. Trei ani, pentru că doar pentru această perioadă permite

legea să fie acordate despăgubiri retroactiv. Pătraşcu şi Lazăr cer

105.000 euro pentru lipsa de folosinţă a terenului, bani pe care va

trebui să-i plătească statul român şi Sala Polivalentă. Pentru că fraţii

 Patriciu nu au niciun amestec, ei doar au încasat milioane de euro din

afacere.

**Cadastru cu semne de întrebare**

Daunele se calculează după dobânda legală bancară pe care ar fi

obţinut-o proprietarul de-a lungul a trei ani, dacă ar fi vândut terenul

 la valoarea lui de atunci şi ar fi depus banii la bancă. După cum

afirmă avocatul Marcel Toader, în speţă au fost comise mai multe

falsuri, prin suprapuneri de cadastru: ”Sun Plaza are intrarea pe

şoseaua Olteniţei şi continuă pe Calea Văcăreşti. S-a făcut cadastrul pe

 4.000 mp, dar cadastristul Murgescu Barbu Mihai a schimbat adresele din

 Olteniţei 83 în 83 C, schimbând numerele poştale. Pe acelaşi teren de

4.000 mp a făcut de două ori cadastru, pentru două adrese diferite, din

care una era falsă, cu care a înghiţit şi terenul în cauză”.
Sala

Polivalentă şi statul român au încercat prin tot felul de tertipuri să

se opună restitutirii terenurilor. Astfel, au invocat ca fiind

aplicabilă Legea 10/2001, dar această lege se referă la imobilele

preluate abuziv de stat în perioada 1945-1989, nicidecum în anii

2006-2009. În anul 2009, în pur stil mafiot, de pe terenul oamenilor au

fost scoşi ţăruşii fixaţi de un executor judecătoresc pentru delimitare,

 s-a turnat beton şi a fost instalată organizarea şantierului viitorului

 mall.
În încercarea de a opri repunerea proprietarilor în drepturi,

 Sala Polivalentă şi statul român, în calitate de pârâţi, au invocat

acte nicicând publicate în Monitorul Oficial, afirmând că acestea atestă

 titlul lor de proprietate. Instanţele nu au putut decide decât

respingerea acestor pseudo argumente. A urmat falsul întocmit de

expertul de cadastru Murgescu Barbu Mihai, care a mai creat un teren

fictiv ce a înghiţit proprietatea Pătraşcu-Lazăr, făcând-o pur şi simplu

 să dispară din acte. Murgescu a creat o „proprietate virtuală”, fără

nicio legătură cu realitatea din teren, făcând o altă documentaţie

cadastrală în baza aceloraşi acte iniţiale. Alt argument penibil invocat

 de pârâţii Sala Polivalentă şi statul român a fost că în anul 1922 nu

se folosea stânjenul ca unitate de măsură…
Una peste alta, cei doi

 proprietari se pot considera fericiţi, deşi mai au de tras prin

instanţe. Ei sunt singurii proprietari deposedaţi prin construirea Sun

Plaza, care au reintrat în posesia terenului lor. Urmează despăgubirile

datorate de stat, adică cele care vor fi plătite de noi toţi.

**Atac la Rovana Plumb **

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTQvMDEvMjAvMTZfMThfMzNfMTA3X2FnZXJwcmVzXzY3MTMxNDZfcm92YW5hX3BsdW1iLmpwZWciXV0/agerpres_6713146-rovana%20plumb.jpeg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTQvMDEvMjAvMTZfMThfMzNfMTA3X2FnZXJwcmVzXzY3MTMxNDZfcm92YW5hX3BsdW1iLmpwZWciXV0/agerpres_6713146-rovana%20plumb.jpeg)

Printr-o petiţie către ministrul Mediului, Rovana Plumb, un grup

de proprietari de terenuri din fantomaticul lac Văcăreşti solicită să

fie respectată legea şi drepturile lor cetăţeneşti: ”Vă reamintim faptul

 că tot sub o guvernare <transparentă> PSD-istă, Guvernul condus

de Adrian Năstase

 a concesionat în mod abuziv zona. Ulterior, în articole din presă care

prezentau acest tun imobiliar, domnul Adrian Năstase se apăra spunând că

 nu a fost informat că existau cereri de retrocedare pentru acea zonă.

Ei bine, stimaţi funcţionari publici, un vrem şi nu avem de gând să vă

mai lăsăm să comiteţi acest gen de abuzuri. Nu sunteţi nici vătafi pe

moşie, nici stăpâni pe plantaţie”.
În continuare, semnatarii îi

reproşează ministrului că în mod fals pretinde că fostul obiectiv

Văcăreşti se află în domeniul public al statului. “Adresele pe care

Ministerul Mediului le-a trimis Comisiei locale de inventariere a

terenurilor sunt trimise în baza legilor de retrocedare a terenurilor,

dintre care Legea nr.18/1991 stipulează foarte clar că toate

informaţiile sunt de interes public. În concluzie, informaţiile în cauză

 sunt de interes public, şi nu <operaţiuni

tehnico-administrative>, cum în mod total eronat precizaţi în

răspunsurile dumneavoastră”, se arată în document.
