Sursa: Facebook

România a câștigat, în Adunarea Generală a ONU, competiția internațională pentru ocuparea unui post de judecător la Tribunalul ONU pentru Dispute (UNDT).

Numele judecătorului care urmează a prelua acest mandat este Adina Elvira Ghiță, fost judecătorul în cadrul Curții de Apel București.

Judecătoarea Adina Elvira – Ghiță este pensionată din 2023, iar acum urmează a prelua funcția la Tribunalul ONU pentru Dispute pentru un mandat de 7 ani, începând din iulie 2026.

Judecătoare la Curtea de Apel București din anul 2021, Adina-Elvira Ghiță a intrat în sistem în 2005, inițial la Judecătoria Segarcea. Anterior, între 1 octombrie 1998 și 22 februarie 2005 a fost avocat în Baroul Dolj, după ce își luase licența la Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din cadrul Universității din Craiova.

În octombrie, 2023, Consiliul Superior al Magistraturii a încuviințat cererea de pensionare a judecătoarei, care trebuia să opereze de la 1 noiembrie acel an.

Potrivit datelor existente în evidența Direcției resurse și organizare, rezultă că doamna judecător Ghiță Adina Elvira are o vechime în magistratură de peste 25 de ani”, se arăta în hotărârea de atunci.

Acum, Ministerul Afacerilor Externe spune despre fosta judecătoare că este „profesionistă cu peste 17 ani de experiență”.

Candidatura judecătoarei a devenit oficială în august, la propunerea Consiliului Justiției Interne al ONU. Hotărârea aparținea de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, selecția vizând trei poziții vacante în Tribunalul de Apel al Națiunilor Unite (UNAT) și șase poziții în Tribunalul de Dispută al Națiunilor Unite (UNDT) – una cu normă întreagă și cinci cu normă parțială.

„România obține o nouă victorie la ONU! Cu 109 voturi în Adunarea Generală a ONU, România a câștigat competiția internațională pentru un post de judecător la Tribunalul ONU pentru Dispute (UNDT).

Funcția va fi preluată de judecătoarea Adina Elvira-Ghiță, profesionistă cu peste 17 ani de experiență, care își va începe mandatul de 7 ani în iulie 2026.

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, subliniază că succesul se datorează profesionalismului românesc și unei campanii diplomatice riguroase, derulate împreună cu Consiliul de Justiție Internă al ONU.

La rândul său, Adina Elvira-Ghiță a mulțumit pentru sprijin și a promis că își va reprezenta țara cu onoare.

Felicitări doamnei judecător Adina Elvira-Ghiță și echipei Misiunii Permanente a României la ONU, coordonată de ambasadorul Cornel Feruță!
România continuă să își consolideze poziția în sistemul onusian
”, arată MAE pe Facebook.

Procedura a fost explică într-un comunicat de Oana Țoiu, ministrul român al Afacerilor Externe, care a subliniat că țara noastră are „profesionişti exemplari care reuşesc, prin munca lor, să crească respectul şi influența noastră”.

Capitalul nostru uman, acasă şi în lume, este cel mai important capital pe care îl avem. Candidații au trecut şi prin trei etape riguros organizate de Consiliul de Justitie Interna al Organizatiei Natiunilor Unite.

Victoria de la New York a doamnei judecător Adina Elvira-Ghiță şi a diplomației române se datorează acestui respect construit în timp şi unui moment de încredere în care profesioniştii români pot vedea, nu doar că statul nu vrea să le pună piedici, ci că muncim să le putem fi aliați şi să deschidem uşi, aşa cum ei, şi România, merită”, a spus ministra.

Pe de altă parte, în același comunicat este citată și fosta judecătoare, care la rândul său a calificat procedura de numire ca fiind una „extrem de riguroasă și complexă”.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu mecanismele de vot în Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite este greu de înțeles efortul extraordinar pe care un astfel de rezultat se bazează, efort de echipă, de o intensitate deosebită în perioada premergatoare votului.

Sunt deplin recunoscătoare pentru colaborarea excelentă și sprijinul deosebit de care am beneficiat și sper să aduc, prin activitatea mea, o contribuție onorantă țării mele”, a spus judecătoarea Adina Elvira-Ghiță


Ulterior, pe Facebook, judecătoarea a detaliat etapele parcurse:

Prima etapă, extrem de tehnică, este derulată de către Consiliul de Justiție Internă al Organizației Națiunilor Unite și, după parcurgerea a 3 probe, se finalizează prin întocmirea unui raport cu propuneri de candidați care se înaintează statelor membre și Adunării Generale a ONU în vederea alegerii prin vot a persoanelor care vor ocupa efectiv funcțiile de judecător în cadrul tribunalelor interne.

A doua etapă, esențială în cadrul acestei proceduri, este etapa de campanie și vot a candidaților. Aceasta se derulează exclusiv de către serviciile diplomatice ale țării de proveniență. Alegerea mea ca judecător UNDT este datorată, prin excelență, eforturilor depuse de echipa diplomatică a Misiunii Permanente a României la Organizația Națiunilor Unite condusă de Excelența Sa Domnul Ambasador Cornel Feruță și de către doamna Oana Țoiu, Ministru al Ministerului Afacerilor Externe.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu mecanismele de vot în Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite este greu de înțeles efortul extraordinar pe care un astfel de rezultat se bazează, efort de o intensitate deosebită în perioada premergătoare votului și care are la bază relații diplomatice construite cu migală în timp.

Sunt deplin recunoscătoare pentru colaborarea excelentă și sprijinul deosebit de care am beneficiat și sper să aduc, prin activitatea mea, o contribuție onorantă țării mele”.

Articolul precedentMită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, pentru tratament preferențial
Articolul următorDoctorița Flavia Groșan a încetat astăzi din viață