Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor asigură că sunt mai mult decât interesați de drepturile consumatorilor români pe piața imobiliară.
În speță, problemele cu care s-ar confrunta cumpărătorii de bună-credință care au încheiat contracte cu Grupul imobiliar Nordis, dar care s-ar fi trezit și fără bani, și fără apartamente.
Subiectul a făcut obiectul unei investigații Recorder, în urmă cu câteva săptămâni. Și, deodată, autoritățile au demarat controale. În ceea ce privește activitatea ANPC, instituția precizează că „desfășoară acțiuni de control tematic asupra dezvoltatorilor imobiliari, având ca scop verificarea respectării prevederilor legale”, subliniind că nu au fost primite așa multe reclamații la adresa Nordis. Unde mai pui că Nordis nici nu vrea să pună la dispoziție toate documentele solicitate în cadrul controlului!
În plus, ANPC transmite în cadrul unui comunicat de presă că orice consumator care se consideră păcălit pe piața imobiliară se poate adresa instanțelor de judecată, „care după soluționarea definitivă a acestor acțiuni informează autoritatea competentă în vederea publicării acestora pe site-ul oficial”.
Însă instituția „până la această dată nu a fost informată de către instanțele judecătorești competente cu privire la existența unor eventuale clauze abuzive în contractele încheiate de consumatori persoane fizice cu una dintre societățile din grupul de firme Nordis”.
Iar în ceea ce privește reclamațiile la adresa acestui grup, la ANPC arată că în 2023 au fost înregistrate patru – trei inițiale și o revenire. Dintre acestea, două au fost întemeiate, soldându-se cu sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 lei, în timp ce a treia „nu a putut fi soluționată deoarece reclamantul a inițiat acțiune pe cale judecatorească”.
De altfel, și anul acesta au existat reclamații – tot patru – două fiind clasate ca nesoluționabile, fiind deja dosare pe rolul instanțelor, iar alte două „sunt în curs de cercetare, fiind în termenul legal de soluționare, acestea aflandu-se pe rolul instantelor judecatoresti”.
Aceasta în condițiile în care, arată ANPC, „consumatorii persoane fizice au ales să se adreseze inițial instanțelor judecătorești competente și ulterior au formulat o reclamație către ANPC”. Și mai este o problemă: pe parcursul controalelor, Nordis nu cooperează!
Astfel, s-au solicitat inclusiv liste cu creditele ipotecare acordate consumatorilor, materiale publicitare, autorizații de construire, întreaga documentație cadastrală, schițe/ planuri unități locative, procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor, documente din care să reiasă motivele pentru care s-a realizat prelungirea termenelor de livrare a unităților locative și modele de promisiuni de vânzare-cumpărare folosite în relația cu consumatorii.
Dar, așa cum detaliază ANPC, „SC Nordis Management SRL și SC Nordis Mamaia SRL au solicitat prelungiri ale termenelor pentru transmiterea documentelor, dar nici până la datele stabilite (12.11.2024) nu au furnizat informațiile necesare.
S.C. Nordis Management S.R.L. a solicitat amânarea transmiterii informațiilor și documentelor pentru data de 06.01.2025, întrucat în această perioadă sunt efectuate controale inclusiv din perspectiva altor instituții cu atribuții de control ale statului român, termen cu care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor nu a fost de acord, fiind acordată o prelungire a termenului cu câteva zile pentru o parte din documentele solicitate, pentru celelalte informații și documente termenul de transmitere fiind data de 12.11.2024.
Totodată și societății S.C. Nordis Mamaia S.R.L. i-au fost solicitate documente cu termen de transmitere data de 12.11.2024. Atât S.C. Nordis Management S.R.L. cât și S.C. Nordis Mamaia S.R.L. nu au transmis Autorității la termenul menționat nicio informație și niciun document din cele solicitate, necesare pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor, urmând să se încheie un document de control în acest sens.
Conform art. 51 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992, netransmiterea documentelor constituie contravenție, sancționabilă cu amenzi între 10.000 și 30.000 lei. În cazuri grave, poate fi propusă și sancțiunea complementară de închidere definitivă a unității.
Consecințele refuzului de a coopera conform art. 56, alin. (1), lit. c) și alin. (4), lit. f) din O.G. nr. 21/1992 odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale poate fi propusă și sancțiunea complementară de închidere definitivă a unității în cazul contravenției de împiedicare a controlului.
Precizam că în cazul contravenției de împiedicare a controlului nu pot fi dispuse măsuri de limitare a consecinţelor nerespectării prevederilor legale și măsuri de remediere iar privind sancțiunea complementară de închidere definitivă a unității trebuie avute în vedere toate consecințele negative pentru terți (inclusiv consumatori) ținând seama de domeniul de activitate, dezvoltare imobiliară.
Refuzul operatorilor economici de a furniza documentele solicitate împiedică ANPC să-și îndeplinească atribuțiile legale privind protecția consumatorilor, constatarea contravențiilor și aplicarea măsurilor de remediere.
În acest context, ANPC solicită public grupului Nordis să pună la dispoziție cu celeritate documentele necesare pentru finalizarea controalelor. ANPC își reafirmă angajamentul de a proteja drepturile consumatorilor și de a asigura respectarea legislației în domeniul dezvoltărilor imobiliare”.