Un jandarm de 48 de ani, victima unui accident, a murit aşteptând cinci zile să fie operat. Într-o Românie care-și hrănește votanții cu promisiuni, care promite spitale și care te taxează gros pentru Sistemul Medical, o tânără își pierde părintele. Își poartă revolta pe Facebook și acuză un sistem mai bolnav ca orice boală letală.
Tânăra din Târgu Mureş acuză cadrele medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş că ”i-au băgat tatăl în mormânt, cu zile”, după un accident rutier suferit în timp de se afla în misiune.
Despre Daniel Jurje se vorbește la trecut: era jandarm în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş. Era jandarm până în data de 13 noiembrie 2020 când cariera s-a sfârșit în urma unui accident rutier. Bărbatul se deplasa într-o misiune, alături de un coleg, la Sovata.
Ne întrebăm mereu dacă este nevoie să se moară ca politicienii care ne conduc să realizeze că avem nevoie să fim în viață pentru voturile din urnă. Apelăm la Facebook și lăsăm mesaje sfâșietoare, doliu și revolte care se sfârșesc cu pumnul în gură și răspunsuri vagi. Asta dacă ni se răspunde.
Mesajul fetei este că niciun copil să nu mai ajungă să-şi plângă părinţii din cauza indiferenţei şi ignoranţei din sistemul sanitar. În urma accidentului rutier, Daniel Jurje a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Târgu Mureş.
Am sunat şi mi-au spus că este destul de ok, îmi zicea că o să fie bine, că are nevoie numai de un CT şi apoi o să vină acasă. Am stat în faţa spitalului. Nu mi-a spus nimeni nimic, nici mie nici mamei mele. Nu s-a deranjat aproape nimeni să ne bage în seamă. A venit colegul lui cu care a fost în misiune, ne-a dat centura şi ce mai avea. I-am dat din nou mesaj lui tati, l-am întrebat cum se simte, a zis că acum începe se simtă durerile de fapt. A zis că îl bagă la un CT(computer tomograf nr.) urmând să afle ce are cu adevărat. I-au făcut CT-ul L, l-a scos din zona roşie, din câte mi-a spus el şi aştepta rezultatele. Îi mai dădeam câte un mesaj, încercam să aflu cum se simte.
Medicii sau asistentele, cel puţin, nu ne spuneau absolut nimic. Am aşteptat şi-am aşteptat. Şi mi-au spus la un moment dat că i-au văzut la CT o fractură de bazin şi că ar avea o pată pe un plămân. Doctorul ne-a spus că ar fi fost o pneumonie la un plămân.
Se schimbă situația și se schimbă în bine. Starea bărbatului pare bună, acesta trimițând un mesaj familiei spunând că se pregăteşte de o intervenţie chirurgicală, intervenție care se dovedește a fi un experiment de o cruzime inimaginabilă.
I-au făcut testul. Nu puteau să-l lase aşa pentru că avea dureri imense, şi i-au găurit genunchii cu bormaşina să-i bage nişte greutăţi să-i tragă şoldurile la loc. Pe viu. În anul 2020 facem intervenţii pe viu. Orice intervenţie ar fi, nu mai chinui sufletul ăla amărât după un accident. L-au pus în salon, nu i-au dat nici măcar o cană cu apă.
După aceea mi-a spus tati că a venit un doctor, care le-a spus asistentelor să-i dea o cană cu apă.
Ce urmează? Un scenariu demn de filmele de groază, o imagine a neputinței. Fata continuă relatarea, povestind că sâmbătă, duminică şi luni tatăl ei acuza dureri cumplite, îi anunţa la telefon că nu mai rezistă de durere şi că nimeni nu îl bagă în seamă:
L-am sunat şi pur şi simplu plângea de durere la telefon, îmi zicea că nu mai poate, nu mai rezistă. Voiam să îl ajut, dar nu aveam cum eram legată de mâini şi de picioare. Nu puteam să fac absolut nimic pentru el, iar cei care ar fi trebuit să-l îngrijească, respectiv asistentele, nici măcar nu se apropiau de el (..) Nu mai ieşise la baie de trei zile. Asistenta ne-a spus să-i luăm laxative. Ne-am dus la farmacie am luat. Apoi am sunat de la poarta spitalului.
Asistenta mi-a spus că am nevoie de răbdare, de multă răbdare că nu are cine să vină. Am sunat din nou după jumătate de oră, iar doamna asistentă mi-a spus să nu o mai deranjez că dacă nu a murit încă mai rabdă încă zece minute. Ce să rabde că după trei zile de chin el nu mai avea nicio putere. Nu mai putea nici să ridice mâna să mai apese pe butonul ăla nenorocit să vină cineva să-i facă un calmant.
Decesul nu este anunțat, familia este lăsată pe ”hold”, comandantul tatălui fiind cel care vine cu vestea tristă: bărbatul a murit.
Un om sănătos a murit cu zile. L-au băgat în mormânt cu zile. Nu-mi explic ce suflet pot să aibă, nu pot să le zic oameni, indivizii ăia din spitale să-şi bată joc de pacienţi, să-şi bată joc de sufletul unor oameni, iar nouă aparţinătorilor să ne zică că dacă n-o murit, mai rabdă. Până nu ajungi să dai piept cu sistemul şi să fii conştient de problemele pe care le are, n-ai de unde să ştii prin ce trece un om. Şi n-ai de unde să ştii disperarea pe care o ai în faţa nenorocitei ăleia de porţi.
Nu doresc niciunui duşman să treacă prin ce am trecut eu şi familia mea. A ajutat pe toată lumea, dar pe el nu l-a ajutat nimeni. Mergea şi se băga pentru medicii de la SMURD când erau scandaluri, dar medicii din spital l-au băgat în mormânt.Nu mă gândeam niciodată că o să ajungă aşa din cauza unor medici pe care mereu îi lăuda, tot timpul îi ridica în slăvi, îi vedea ca pe nişte sfinţi, dar care au ajuns, efectiv să fie călăii lui.
Adevărul, 18 noiembrie 2020
Ca o notă de subsol, fix Sistemul Medical ne închide într-un subsol pe care nu-l merităm. Reacția reprezentanților Spitalului Judeţean Târgu Mureş este fix reacția clasei politice: nu știu, nu le pasă, nu-i interesează.
Salvarea este negarea și tăcerea: în răspunsul transmis corespondentului „Adevărul”, reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş nu au dat niciun fel de detalii, limitându-se în a preciza că familia nu a depus o plângere la unitatea medicală, drept pentru care nici nu s-au dispus verificări în acest sens.
