S-au dat bani, şi nu puţini, pe un studiu de fezabilitate. Puteau să vină alţi bani, şi mai mulţi, pentru modernizare. Spitalul de Urgenţă din Petroşani a rămas însă într-o stare deplorabilă, din cauza orgoliilor politicienilor locali şi a indiferenţei celor desemnaţi să administreze unitatea medicală. Din toată această “afacere” nu a câştigat nimeni, dar suferă toată populaţia Văii Jiului
Valea Jiului este o regiune aparte din punctul de vedere al actului medical, din cauza numărului mare de accidente de muncă ce se produc în minerit. Tocmai de aceea, aici ar fi trebuit să existe un spital ultradotat, gata oricând să facă faţă urgenţelor.
S-ar putea crede că nu sunt bani pentru aşa ceva. Nimic mai fals. Banii au existat, însă nu au fost cheltuiţi, proiectul de modernizare a Spitalului de Urgenţă din Petroşani împotmolindu-se în ambiţiile politicienilor locali şi în indiferenţa administraţiei unităţii medicale.
După ce s-au cheltuit 150.000 de lei pentru studii de fezabilitate, ar fi putut fi accesată o finanţare de 2,8 milioane de lei prin care să se asigure modernizarea spitalului. Banii au fost pierduţi, iar consolarea a venit de la Ministerul Sănătăţii, care a alocat în acest an pentru spital 800.000 de lei. Conducerea spitalului a cerut însă numai 300.000 de lei…
Între orgolii roşii şi portocalii
Doina Popescu, unul dintre consilierii locali ai PSD Petroşani şi membru al Comisiei de Sănătate din cadrul Consiliului Local Petroşani, spune că din 2008 până acum a depus mai multe proiecte de hotărâre cu privire la obţinerea de finanţare pentru spitalul din localitate. Însă toate proiectele i-au fost respinse, ”din orgolii politice”, după cum susţine ea.
”Fiind în comisia de sănătate, am vrut să promovez proiecte legate de acest domeniu. Pornind de aici, am căutat fonduri europene şi am găsit. Era linia deschisă din 2008, până în anul 2010. Trebuia depus un proiect pentru atragerea acestor fonduri, iar primăria trebuia să vincă cu 2%. Eu am venit cu acest proiect gata făcut, întrucât sunt specializată în astfel de proiecte, dar de foarte multe ori mi-a fost respinsă iniţiativa. L-au aprobat în cele din urmă anul trecut, dar după multe luni şi respingeri şi doar după ce primarul s-a trecut şi el ca iniţiator. Acum proiectul tergiversează, trebuia făcută licitaţia”, a declarat Doina Popescu.
Motive ştiute numai de autorităţi
De asemenea, social democrata susţine că recent a aflat de faptul că SUP a pierdut 28 de miliarde de lei vechi în 2008, deşi a plătit 1,5 miliarde pe studii de fezabilitate ce nu s-au dovedit a fi viabile.
”Este vorba despre un proiect de care nu au spus nimic până când nu am făcut eu adrese către Ministerul Sănătăţii şi către spital. Probabil Primăria Petroşani a vrut să ascundă ceva legat de acele studii plătite. Sunt două studii, dintre care unul de inginerie geotehnică şi de expertiză tehnică. Nu îţi trebuie aşa ceva decât dacă mai adaugi un etaj, o aripă, ori proiectul era pentru reparaţii capitale, nicidecum pentru alte construcţii”, mai spune Doina Popescu.
De altfel, în adresa nr.4866 din data de 20 aprilie 2011, managerul SUP, dr. Alin Vasilescu, oferă date cu privire la aceste studii, dar şi la fondurile pierdute de spital. ”Vă informăm că Spitalul de Urgenţă Petroşani a încheiat în anul 2009, cu SC CONCRET DESIGN SRL, un contract de prestări servicii, care a avut ca obiect servicii de topografie, de inginerie geotehnică şi de expertiză tehnică, necesare în vederea elaborării unui studiu de fezabilitate pentru reparaţii capitale spital, valoarea contractului fiind de 74.835,27 lei. Tot în anul 2009, Spitalul de Urgenţă Petroşani a încheiat cu S.C. ATELIERUL ARHITEXT S.R.L. un contract de prestări servicii, care a avut ca obiect întocmirea unui studiu de fezabilitate în baza căruia să poată fi efectuate lucrări de reparaţii capitale la spital, valoarea contractului fiind de 75.087,22 lei”, se arată în adresa spitalului.
În document se mai arată că, pe baza celor două studii, pasul următor ar fi fost încheierea unui contract de proiectare a lucrărilor de reparaţii capitale, însă licitaţia a fost anulată, ”întrucât fondurile alocate în acest scop spitalului nostru de Ministerul Sănătăţii au fost retrase, motiv pentru care la momentul actual nu există încă un contract de proiectare pentru reparaţii capitale”. Nu se specifică însă motivele pentru care fondurile au fost retrase.
”Studiile respective nu mai pot fi folosite, deoarece din 2009 până acum s-au schimbat sumele, aşa că Primăria Petroşani a dat nişte bani total degeaba”, este de părere consilierul social democrat Doina Popescu.
Lipseşte aparatura de specialitate
În timp ce politicienii se ceartă, Spitalul nu are nici cele mai elementare dotări, cum ar fi tuburile de oxigen.
Reprezentanţii DSP Hunedoara se spală pe mâini, şefa instituţiei motivând că la vremea retragerii fondurilor nu era în funcţie. ”Eu nu eram atunci aici, aşa că nu ştiu ce s-a întâmplat. Dar există o perioadă de rectificare bugetară în care dacă nu sunt folosite fondurile, acestea sunt redistribuite. Cred că la fel s-a întâmplat şi la Petroşani. Nu au apucat să facă licitaţia, pentru că nu şi-au folosit banii în timp util. Repet, asta este ceea ce ştiu eu, dar eu nu eram atunci aici”, a declarat dr. Dumitra Ştefan, directorul DSP Hunedoara.
Nici reprezentanţilor Primăriei Petroşani nu le convine subiectul. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nicu Taşcă, a refuzat să comenteze pe tema pierderii fondurilor. ”Nu dorim să comentăm pe această temă. La vremea respectivă, Spitalul de Urgenţă Petroşani nu se afla în subordinea Primăriei municipiului Petroşani”, a spus el.
Ce nu s-a făcut cu 2,8 milioane se face cu 800.000
Anul acesta Ministerul Sănătăţii a alocat suma de 800.000 de lei pentru Spitalul de Urgenţă Petroşani. ”În anul 2011, urmare a solicitării unităţii sanitare şi a acordului de cofinanţare a autorităţii administraţiei publice locale, Spitalului de Urgenţă Petroşani, judeţul Hunedoara, i-au fost alocate fonduri în sumă de 800 mii lei (…), din care, până la această dată a fost solicitată pentru finanţare suma de 300 mii lei”, se arată într-o adresă a Ministerului Sănătăţii de la sfârşitul lunii iunie. Taşcă susţine însă că restul de bani va fi solicitat în trimestrul III: ”S-a solicitat Ministerului Sănătăţii suma de 800.000 lei. Banii au venit în două tranşe, 300.000 de lei în trimestrul II şi 500.000 de lei în trimestrul III. Banii vor fi folosiţi pentru realizarea reparaţiei capitale şi pentru dotarea cu aparatură medicală. Anunţul a fost deja afişat pe SEAP, iar după finalizarea procedurilor vor fi demarate lucrările”, explică el.