Întâlnirea de ieri de la Casa Albă, convocată de președintele SUA, se pare că a dus la primi pași concreți în ceea ce privește războiul declanșat de Rusia în Ucraina.

Conform declarațiilor președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, aliaţii occidentali vor formaliza „în termen de zece zile” garanţiile de securitate pentru Ucraina, care ar trebui să poată preveni un alt atac rus asupra acestei ţări în cazul unui acord de pace cu Moscova.

Ieri au fost discuții între Volodimir Zelenski și mai mulți alți lideri europeni, care s-au întâlnit la Casa Albă cu Donald Trump. Întâlnire în cadrul căreia – a subliniat Zelenki – a avut „o conversaţie foarte bună cu preşedintele Trump”:

A fost cu adevărat cea mai bună – în fine, scuze, poate că cea mai bună va avea loc în viitor, dar a fost cu adevărat bine, şi am vorbit despre lucruri extrem de sensibile”, a punctat acesta.

Anterior, duminică seară, același Zelenski nu a fost tocmai încântat de propunerile pe care Vladimir Putin le transmisese după summitul din Alaska cu Donald Trump, adică inclusiv ca Ucraina să renunțe la restul regiunii Donețk din est, din care controlează în prezent un sfert.

Garanţiile de securitate vor fi probabil decise de partenerii noştri şi vor exista din ce în ce mai multe detalii, deoarece totul va fi aşternut pe hârtie şi oficializat (…) în termen de o săptămână până la zece zile. (…)

Este important ca Statele Unite să transmită un semnal clar că vor face parte dintre ţările care vor asista, coordona şi vor fi, de asemenea, participanţi la garanţiile de securitate pentru Ucraina. Cred că acesta este un pas mare înainte”, a declarat aseară liderul de la Kiev.

Articolul precedentPercheziții la polițiști și la sedii de poliție din Vâlcea
Articolul următor1.000 de lei, mită oferită de un șofer din Botoșani pentru o dovadă cu drept de circulație