# Răzvan Cuc îl ia la întrebări pe ministrul Drulă

_Published: 2021-05-19_

[Fostul ministru al Transporturilor](http://mt.gov.ro), Răzvan Cuc i-a lansat câteva întrebări actualului ministru, Cătălin Drulă, după ce instanța a decis că demiterea Consiliului de Administrație a [Autorității Aeronautice Civile Române](https://www.caa.ro/)(AACR) a fost una ilegală. Concret, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat ordinul prin care fostul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, a demis anul trecut întregul CA al AACR. Decizia ÎCCJ este definitivă şi anulează decizia Curţii de Apel Bucureşti ce respinsese iniţial, anul trecut, acţiunea în contencios administrativ formulată de foştii membrii ai Consiliului de Administraţie.

Cuc a precizat, într-o postare pe Facebook, că o situație „absurdă și puguboasă” cum este cea de acum a fost posibilă prin grija „guvernului meu”.

 „Când eram ministru, la această autoritate (n.r. CA al AACR) a fost instalat, legal, un Consiliu de Administrație. Acesta a fost selectat conform Ordonanței de Urgență nr 109/2011 privind guvernanța corporativă. Tot conform legii, acest consiliu urma să funcționeze timp de 4 ani. Crezând că fentează legea, sinistra oaste de strânsură care guvernează România, a început să îi dea afară pe oamenii care nu răspundeau la comenzi politice. În cazul Autorității Aeronautice Civile, ministrul transporturilor de anul trecut (n.r. Lucian Bode, actualul ministrul al Afacerilor Interne) a încercat să găsească motive de demitere a CA-ului trimițându-și Corpul de Control să găsească ceva. Orice. Corpul de Control s-a supus, a întocmit un raport pe placul ministrului, iar acesta a demis CA-ul”, a scris Răzvan Cuc, pe [pagina sa de Facebook](http://
