# Reacția Rusiei, după ce România a contribuit la adoptarea de noi sancțiuni

_Published: 2019-02-19_

Ambasadorul Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin, afirmă că

sancțiunile economice impuse de către UE sunt ilegale și au darul de a

căli Rusia, acesta spunând că Europa „nu este un partener comercial de

nădejde” al țării sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Valeri

Kuzmin a declarat, luni, la Cluj-Napoca, că, în urma sancțiunilor, o

parte din mărfurile pe care Rusia le primea din piața europeană sunt ori

 produse pe plan intern, ori sunt aduse din alte părți.

”Pe

 noi ne călesc aceste sancțiuni economice impuse de UE. Mai demult am

considerat că în Europa, care este un partener economic foarte vechi al

nostru, vom găsi întotdeauna mărfurile de care avem nevoie. Și noi, la

rândul nostru, punem la dispoziția Europei acele mărfuri de care are

nevoie. Dar acum am descoperit că Europa nu este un partener comercial

de nădejde, în timp ce Rusia este un partener de nădejde și pune la

dispoziție acele mărfuri pentru care a semnat contractele. Așa că o

parte din mărfurile pe care le primeam din piața europeană ori le

producem noi, ori le primim din alte părți”, a spus Kuzmin.

Diplomatul

 rus a efectuat, în ultimele zile, vizite în județele Maramureș, Sălaj

și Cluj, cu scopul dezvoltării legăturilor culturale, comerciale și

economice.

”În

 Șimleu Silvaniei am vizitat o fabrică de mobilă cunoscută demult pe

piața rusească, iar la Baia Mare am discutat despre posibilitatea de a

include firme rusești în dezvoltarea regiunii. Pornim de la faptul că o

asemenea colaborare trebuie să fie reciproc avantajoasă și să corespundă

 normelor legale, inclusiv celor de conservare a mediului. Nu sunt om de

 afaceri, dar avem o secție economică la ambasadă care va studia

oportunitățile și se va vorbi cu firmele din Rusia. Ar trebui apoi să

lucreze în mod direct. Vizita a avut și rolul de a identifica

posibilitățile de colaborare existente”, a explicat Valeri Kuzmin.

De

 asemenea, tot la Șimleu Silvaniei, acesta a mai vizitat o fabrică de

vinuri spumante, ale cărei produse puteau fi găsite, în trecut, pe piața

 din Rusia.

Continuare pe [Stiri pe surse](https://www.stiripesurse.ro/reac-ie-fulger-a-rusiei-dupa-ce-romania-a-contribuit-la-adoptarea-de-noi-sanc-iuni-replica-lui-vladimir-putin-transmisa-prin-ambasadorul-de-la-bucure-ti_1327200.html)
