# Răzvan Cuc revine la Ministerul Transporturilor. Un singur vot împotrivă, în CEx al PSD

_Published: 2019-02-19_

**Comitetul Executiv Național al PSD a votat marți la Palatul Parlamentului

că Răzvan Cuc revine la Transporturi, iar Daniel Suciu va fi propus la

Dezvoltare.**

CEx a votat propunerile de

miniștri pentru portofoliile de la Dezvoltare și Transporturi, au spus surse

din partid pentru știripesurse.ro.

Liderul deputaților PSD,

Daniel Suciu, va fi propus la Ministerul Dezvoltării. Astfel, organizația PSD

din Bistrița-Năsăud primește al doilea portofoliu în Guvern, pe lângă

ministerul Apelor și Pădurilor, condus de senatorul Ioan Deneș.

## Răzvan Cuc revine la Transporturi, via Piatra Neamț

Deputatul PSD Răzvan Cuc a

fost votat pentru Ministerul Transporturilor, acesta fiind asumat de PSD Neamț.

Organizația social-democrată primește, astfel, o compensație după ce Ilan

Laufer a fost respins de Klaus Iohannis la Dezvoltare.

S-a înregistrat un singur

vot contra, din partea PSD Giurgiu, organizație din care Răzvan Cuc a făcut

parte până de curând. Premierul Viorica Dăncilă urmează să-i trimită

președintelui Klaus Iohannis cele două propuneri.

Întrebată, înainte de

ședință, dacă ea crede că şeful statului va accepta aceste propuneri, premierul

a afirmat: „Greu de spus”. Ședința PSD a fost marcată de discuții

tensionate:

Acum, Răzvan Cuc revine la Transporturi, după ce a mai

deținut portofoliul în Guvernele conduse de Sorin Grindeanu și Mihai Tudose.
