# Eduard Hellvig, propus de Klaus Iohannis pentru şefia SRI.

_Published: 2015-02-19_

**Klaus Iohannis l-a nominalizat joi seara pe eurodeputatul

Eduard Hellvig pentru funcţia de director general al Serviciului Român

de Informaţii, rămasă vacantă după demisia lui Geroge Maior. În tabăra

PNL propunerea a fost primită cu entuziasm, în cea a PSD cu moderaţie.

În schimb, parlamentarul PC Bogdan Ciucă s-a grăbit să-i laude

calităţile noului James Bond cu ochi albaştri (la propriu). Nimic nu

este întâmplător, din moment ce Eduard Hellvig, în cariera sa politică, a

 făcut o escală şi la Partidul Conservator, fondat de Dan Voiculescu, pe

 care fostul preşedinte Traian Băsescu îl numea „Felix Motanul”.

Evident, aluzie la numele conspirativ de Felix al lui Voiculescu, în

calitate de colaborator al Securităţii. **

„Ambele servicii secrete au rămas, în ultima perioadă, fără

directori, atât SRI, cât și SIE, din motive diferite. În ultimele

săptămâni, datorită unor evoluții în viața politică și în mediul public,

 SRI a fost de foarte multe ori în atenția publică. Am considerat că, în

 această perioadă, este nevoie ca la SRI să existe o echipă completă

pentru a instaura calmul necesar acolo. Astfel, am decis să fac o

nominalizare pentru poziția de director al SRI. În această seară, am

semnat scrisoarea către președinții celor două Camere ale Parlamentului

și l-am propus pe domnul Eduard Hellvig pentru poziția de director al

Serviciului Român de Informații”, a declarat la Palatul Cotroceni

președintele Iohannis.
El a continuat, arătând că, în cursul zilei, a

 discutat cu liderii partidelor parlamentare, pe care i-a informat cu

privire la intenția de a-l propune pe Eduard Hellvig la SRI, și că

despre același subiect a vorbit și cu cei doi președinți ai camerelor

Parlamentului.
„Atunci când m-am gândit la o persoană pe care să o

propun la SRI, am căutat pe cineva care este pregătit pentru o astfel de

 poziție, care are energia necesară, care cunoaște actorii politici,

care are suficiente cunoștințe despre activitatea SRI și care este o

persoană care să aducă calmul necesar. Pe de altă parte, am căutat o

persoană care, pentru mine, reprezintă garanția unui parcurs de

modernizare și de europenizare și pentru SRI. SRI a câștigat foarte mult

 ca imagine publică în ultimii ani, a avut rezultate notabile și s-au

făcut progrese semnificative. Toate acestea trebuie să fie duse mai

departe de cel care va fi director al SRI și am convingerea că domnul

Hellvig va face aceste lucruri”, a spus el.
Șeful statului a indicat

că, probabil în cursul săptămânii viitoare, Parlamentul va lua în

dezbatere numirea lui Eduard Hellvig la şefia SRI.

**Eduard Hellvig a acceptat numaidecât**

Eduard Hellvig a acceptat imediat nominalizarea, arătându-se onorat

de încrederea acordată de președintele României și și-a exprimat

speranța că parlamentarii vor susține acest demers.
„Sunt onorat de

încrederea pe care mi-a acordat-o președintele României, domnul Klaus

Iohannis, prin nominalizarea pentru funcția de director al Serviciului

Român de Informații. Sper că, la rândul lor, membrii Parlamentului mă

vor considera potrivit pentru a îndeplini această responsabilitate”, a

scris Eduard Hellvig într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit

 eurodeputatului, interesul național înseamnă, în actuala etapă a

democrației românești, și conform voinței cetățenilor, consolidarea

statului de drept. „De aceea, cred că prioritatea SRI în perioada

următoare trebuie să fie consolidarea performanței — în cadrul

eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, dar și al unui

context regional tensionat. Drept urmare, consider esențiale două

coordonate de acțiune: combaterea corupției și dezvoltarea capacităților

 de apărare a siguranței naționale. Țin, totodată, să precizez de pe

acum că sunt ferm convins că o democrație funcțională are resorturile

necesare pentru ca statul și propriii cetățeni să se afle întotodeauna

de aceeași parte a baricadei. Cu o condiție: ca toate instituțiile să

acționeze conform regulilor democrației și ale societății deschise”, a

precizat Eduard Hellvig.

**Atitudine rezervată la PSD, entuziasm la PC**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDkvMDkvMTVfMDVfNTNfMTkwX3ZpY3Rvcl9wb250YS5qcGciXSxbInAiLCJ0aHVtYiIsIjIyNXgyNTU%2BIl1d/victor-ponta.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDkvMDkvMTVfMDVfNTNfMTkwX3ZpY3Rvcl9wb250YS5qcGciXSxbInAiLCJ0aHVtYiIsIjIyNXgyNTU%2BIl1d/victor-ponta.jpg)

Premierul Victor Ponta nici n-a sărit în sus de bucurie la aflarea veştii, nici nu a contestat decizia luată de Klaus Iohannis.
„Vom

 discuta această propunere în grupurile noastre parlamentare”, a

precizat pentru Agerpres președintele Partidului Social Democrat, Victor

 Ponta.
Mai mult entuziasm s-a manifestat în tabăra Partidului

Conservator, formaţiune din care Eduard Hellvig a făcut parte într-o

anumită perioadă.
Vicepreședintele PC Bogdan Ciucă a declarat,

ţinând să precizeze că vorbeşte în nume personal, că Eduard Hellvig,

propus pentru șefia SRI, este un om echilibrat. „Precizez că este un

punct de vedere personal, nu este ca urmare a unei consultări cu colegii

 mei din grup sau din partid, este o părere strict personală și

determinată de faptul că, la un moment dat, cu domnul Hellvig am avut

proiecte comune și, ca urmare a acestor experiențe, cred că este o

persoană echilibrată și asta e mare lucru pentru această funcție, are

abilități executive, abilități obținute ca urmare a funcției de

europarlamentar, pe care a deținut-o într-o anumită perioadă, de

parlamentar, Cred că, ajutat de structura operativă a serviciului,

împreună vor putea să coordoneze un serviciu extrem de important pentru

orice stat, poate mai ales pentru noi în această perioadă. Eduard

Hellvig, dacă va combina echilibrul, abilitățile sale și, evident,

experiența și expertiza structurilor operative ale serviciului, va reuși

 să facă o figură frumoasă și eficientă”, a declarat Ciucă.
El a

adăugat că bănuiește că nu vor fi probleme din punct de vedere al

procedurilor de vot în Parlament. Bogdan Ciucă a precizat, însă, că se

va decide la nivel de partid și de coaliție, înainte de a se da votul în

 plenul Parlamentului, dacă PC îl va susține sau nu pe Eduard Hellvig.

O atitudine radicală a venit din partea fostului preşedinte Traian Băsescu. **„Premierul de la Grivco reuşeşte să nominalizeze pentru şefia SRI un om al lui Voiculescu. Şocant !!!”**, a scris pe Facebook fostul șef al statului.

**Susţinere necondiţionată din partea PNL pentru Eduard Hellvig**

De

 susţinere necondiţionată Eduard Hellvig va avea parte de la PNL.

Co-președintele PNL Alina Gorghiu a declarat că liberalii îl vor susține

 în Parlament pe Eduard Hellvig, nominalizarea făcută de către șeful

statului, Klaus Iohannis, pentru conducerea Serviciului Român de

Informații.
„Propunerea făcută de președintele României are menirea

de a pune capăt unei situații de interimat la SRI și de a întări

autoritatea unei instituții care a fost supusă mai multor atacuri

politice în ultima perioadă. Domnul Eduard Hellvig are o serioasă

activitate publică, corectă și necontroversată, iar nominalizarea sa va

fi susținută de către PNL în Parlament”, afirmă Gorghiu, într-un

comunicat de presă remis dat publicităţii joi seara.
Liderul PNL

susține că este vorba de o procedură normală, în care, așa cum arată

Constituția, Parlamentul este chemat să numească, la propunerea

preşedintelui României, un director de serviciu de informații. „În

spiritul și litera legilor și ale Constituției României, cât și prin

natura valorilor pe care le promovează, Partidul Național Liberal

consideră că este absolut firesc ca din partea Președintelui României să

 vină o propunere civilă pentru conducerea Serviciului Român de

Informații. Conducerea civilă a serviciilor de informații reprezintă

atât o practică a țărilor cu democrații consolidate, cât și un

angajament al României ca țară membră NATO”, a adăugat Alina Gorghiu.

**Cum a plecat George Maior de la şefia SRI**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTUvMDIvMTkvMjFfMjdfMTBfNTg0X2dlb3JnZV9tYWlvci5qcGciXSxbInAiLCJ0aHVtYiIsIjIyNXgyNTU%2BIl1d/george-maior.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTUvMDIvMTkvMjFfMjdfMTBfNTg0X2dlb3JnZV9tYWlvci5qcGciXSxbInAiLCJ0aHVtYiIsIjIyNXgyNTU%2BIl1d/george-maior.jpg)

George Maior și-a înaintat, pe 27 ianuarie, demisia de la conducerea

SRI președintelui Klaus Iohannis, care a acceptat-o imediat.
Funcția

 de director al SRI a devenit oficial vacantă pe 3 februarie, când

Parlamentul a votat un proiect de hotărâre în acest sens, cu 362 de

voturi „pentru” și o abținere. Mai înainte, plenul reunit al Camerei

Deputaților și Senatului luase act, în aceeași ședință, de demisia lui

George Maior din funcția de director al SRI.
Potrivit art.23 din

Legea nr.14 din 24 februarie 1992 privind organizarea și funcționarea

Serviciului Român de Informații, SRI este condus de un director, cu rang

 de ministru. Acesta este „numit de Camera Deputaților și Senat în

ședință comună, la propunerea președintelui României, în urma audierii

celui propus de către comisia însărcinată să exercite controlul

parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, care va

prezenta un raport în fata celor două Camere ale Parlamentului.”
