O hotărâre adoptată, o problemă deschisă
Prin Hotărârea nr. 334/2025, Consiliul Județean Hunedoara a aprobat eșalonarea la plată a creanțelor fiscale datorate de Supercom SA către bugetul județean. Decizia este una legală, formal corectă și însoțită de constituirea unor garanții. Însă, dincolo de cadrul procedural, hotărârea ridică o problemă esențială de risc financiar: natura garanțiilor acceptate și capacitatea lor reală de a acoperi o datorie de aproape 12 milioane de lei, pe o perioadă de doi ani .
Consiliul Județean nu a ales ipoteci pe bunuri imobile, ci garanții mobiliare. Iar această opțiune, deși legală, nu este lipsită de consecințe.
Ce spune, exact, hotărârea CJ Hunedoara
Articolul 1 al hotărârii stabilește fără echivoc cadrul deciziei:
„Se aprobă cererea de acordare a eșalonării la plată a creanțelor fiscale ale debitorului SC SUPERCOM S.A. datorate bugetului propriu al județului Hunedoara conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta.”
Articolul 2 introduce condiția garanțiilor:
„Se aprobă constituirea unei garanții pentru eșalonarea la plată, bunurile mobile individualizate și prevăzute în anexa 2 care face parte integrantă din prezenta.”
Prin urmare, CJ Hunedoara a condiționat eșalonarea de bunuri mobile, nu de active imobiliare.
Contractul de ipotecă: ce garantează, concret, Supercom
Detaliile decisive apar în Contractul de ipotecă mobiliară, anexat hotărârii. Aici, Supercom este definit explicit ca „GARANT CONSTITUITOR”, iar Consiliul Județean Hunedoara ca „CREDITOR” .
În document se precizează:
„Subscrisa, S.C. SUPERCOM S.A., în calitate de GARANT CONSTITUITOR, mă oblig să garantez creanța datorată în valoare de 11.285.922,19 lei și majorările de întârziere prevăzute în Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara…”
Garanția este constituită prin ipotecă mobiliară asupra bunurilor enumerate în anexe, bunuri care includ autovehicule și echipamente utilizate în activitatea curentă.
Problema-cheie: bunuri care se devalorizează, nu care conservă valoarea
Aici apare miza reală a deciziei CJ Hunedoara.
Bunurile mobile:
- se uzează,
- se depreciază,
- își pierd valoarea prin utilizare zilnică,
- sunt sensibile la avarii și la uzură accelerată.
În contract, Supercom declară:
„GARANTUL CONSTITUITOR declară că sunt unicul proprietar al bunurilor.”
și
„GARANTUL CONSTITUITOR declară că bunurile se află în circuitul civil.”
Dar nicăieri în hotărâre sau în contract nu apare o evaluare independentă actualizată, atașată deciziei, care să arate valoarea reală de piață a acestor bunuri pe întreaga perioadă a eșalonării.
Valoare declarată versus valoare executabilă
Există o diferență fundamentală între:
- valoarea declarată a unui bun la momentul constituirii garanției,
- valoarea sa reală, obținută prin executare silită peste 12, 18 sau 24 de luni.
În cazul utilajelor și autovehiculelor:
- fiecare oră de funcționare înseamnă depreciere,
- fiecare lună reduce atractivitatea pe piața secundară,
- valoarea de lichidare este, de regulă, mult sub valoarea contabilă.
Hotărârea nu conține nicio clauză care să oblige la reevaluare periodică a garanțiilor.
Ce nu s-a ales: ipoteca pe bunuri imobile
CJ Hunedoara avea, teoretic, și o altă opțiune: solicitarea unor garanții care:
- își păstrează valoarea în timp,
- pot chiar să o crească,
- sunt mai ușor de valorificat în caz de executare.
Faptul că nu s-a optat pentru bunuri imobile nu este explicat în hotărâre. Documentul nu conține o motivare privind respingerea acestei variante.
Această absență ridică o întrebare legitimă de oportunitate, nu de legalitate.
Cine a fundamentat decizia
Hotărârea se bazează pe referate și rapoarte interne, inclusiv:
„Văzând referatul nr. 31395/29.12.2025 al Direcției Programe, Prognoze, Buget, Finanțe și al Direcției Administrație Publică Locală din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Hunedoara…”
Decizia finală este una politică și administrativă, asumată de plenul CJ. Însă fundamentarea tehnică aparține aparatului de specialitate și conducerii executive.
Riscul asumat explicit de CJ Hunedoara
Contractul conține o clauză relevantă:
„În caz de neexecutare a obligației garantate, creditorul are dreptul, la alegerea sa, să își realizeze creanța prin executarea ipotecii.”
Cu alte cuvinte, dacă Supercom nu respectă graficul de plată, CJ Hunedoara va trebui:
- să execute bunurile,
- să le valorifice,
- să încaseze ce se poate obține pe piață.
Diferența dintre suma datorată și suma recuperată devine, în mod direct, pierdere bugetară.
O decizie legală, dar cu efecte potențial costisitoare
Hotărârea nr. 334/2025 este legală. Nu există, în forma sa, un viciu procedural evident. Însă legalitatea nu anulează riscul economic.
Întrebarea care se ridică nu este dacă CJ Hunedoara avea dreptul să aprobe eșalonarea. Avea.
Întrebarea este dacă structura garanțiilor alese protejează efectiv interesul județului pe termen mediu.
O problemă de gestiune, nu de intenție
În lipsa unei evaluări publice clare și a unor garanții care să conserve valoarea, CJ Hunedoara se află într-o poziție vulnerabilă: aceea de creditor care acceptă active a căror valoare scade în timp, în timp ce creanța rămâne fixă.
Este o problemă de gestiune financiară, nu o acuzație de intenție. Dar este o problemă reală.
Un risc care nu dispare prin hotărâre
Prin Hotărârea nr. 334/2025, Consiliul Județean Hunedoara a rezolvat o problemă procedurală: a creat cadrul legal pentru recuperarea eșalonată a unei datorii mari.
Nu a rezolvat însă problema fundamentală: ce se întâmplă dacă garanțiile nu mai valorează, la final, cât datoria?
Aceasta este întrebarea care rămâne deschisă. Și este o întrebare care privește direct patrimoniul public al județului Hunedoara.
Un test al competenței, nu al intențiilor
Dacă, ipotetic vorbind, la finalul perioadei de eșalonare se va constata că bunurile ipotecate nu mai acoperă integral datoria, discuția nu va mai putea fi mascată de proceduri sau paragrafe de hotărâre. În acel moment, explicațiile posibile se vor reduce la un binom inconfortabil, pe care niciun raport administrativ nu îl poate evita: fie președintele Consiliului Județean, Laurențiu Nistor, s-a dovedit un administrator slab al patrimoniului public, incapabil să anticipeze un risc elementar de depreciere, fie Ilie Ciuclea a confirmat încă o dată că știe să facă afaceri foarte bune atunci când partenerul de negociere este statul. Între aceste două variante nu este loc pentru explicații morale sau scuze tehnice. Există doar o diferență de rezultat: cine a pierdut bani și cine a reușit, din nou, să-i pună la adăpost.
Răspunsul, oricare ar fi el, nu va veni din declarații sau comunicate. El se află deja în fața noastră, scris negru pe alb, în paginile unei hotărâri care a ales anumite garanții și a respins altele. Tot ce rămâne de făcut este să așteptăm. Să treacă timpul, să curgă ratele și să vedem dacă valoarea promisă va rezista până la capăt. Abia atunci, după ce se va fi uscat cerneala și se vor fi făcut calculele finale, vom ști cine a avut dreptate și cine a plătit prețul unei decizii care, astăzi, este doar legală, dar mâine, va fi contabilă.
