Sursa: Săptămâna Financiară

Comisia Europeană a aprobat, zilele trecute, o măsură de ajutor de stat în valoare de 790 de milioane de euro, pentru a sprijini închiderea minelor de cărbune din Valea Jiului.

Aceată sumă este destinată acoperirii costurilor excepționale generate de închiderea a patru mine de cărbune necompetitive din Valea Jiului, respectiv Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan.

Concret, măsura ar trebui să ajute țara noastă să elimine treptat producția de cărbune până în 2032, așa cum România s-a angajat în Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și în Planul teritorial pentru o tranziție justă.

Beneficiarul ajutorului acordat de UE va fi Societatea Complexul Energetic Valea Jiului SA, cea care gestionează cele patru mine și centrala electrică Paroșeni, cu scopul de a închide activitatea minieră.

Măsurile acoperă (i) costurile sociale pentru lucrătorii care și-au pierdut sau își vor pierde locurile de muncă din cauza închiderii minelor și (ii) costurile legate de lucrările de siguranță și reabilitare necesare pentru închiderea celor patru mine, în special cele privind măsurile necesare pentru securizarea puțurilor de mină, repararea daunelor cauzate de minerit asupra mediului și recultivarea terenurilor după închiderea celor patru mine. Acest ajutor acoperă costurile eligibile suportate în perioada 1 octombrie 2023 – 31 decembrie 2032.

Autoritățile române s-au angajat să numească un consultant independent care va monitoriza extracția cărbunelui pentru a se asigura că aceasta se limitează strict la ceea ce este necesar pentru siguranța publică, de exemplu pentru a evita autoaprinderea, și care va furniza rapoarte anuale în acest sens”, se arată într-un comunicat de presă.

Articolul precedentElevi și studenți din Iași, bănuiți că fac trafic de droguri
Articolul următorCampania electorală naște monștri – cazul useristului Dimitriu Alexandru Paul