# Victor Ponta ia în calcul din nou să își facă un partid

_Published: 2025-09-18_

Fostul premier Victor Ponta nu se poate ține departe de scena politică așa că anunță – pe departe – intenția de a-și face un nou partid.

La distanță de câteva luni de momentul în care transmitea că se gândește la înființarea unei noi formațiuni politice, acesta a dezvăluit că ar putea să-și făurească propriul partid, dedicat românilor „_care doresc să se simtă cu adevărat reprezentaţi şi care aspiră la normalitate_”.

Și, dacă în primăvară fostul premier anunța că se gândește la o „_platformă politică_”, acum e este decepționat iarăși de modul în care decurg lucrurile.

„_Platforma Politică “România pe Primul Loc” (ca structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român și alți specialiști și voluntari care s-au implicat în campania pentru alegerile prezidențiale)_”, explica Ponta în[luna mai](https://zin.ro/08/05/2025/politica/ponta-isi-face-din-nou-un-partid-in-afara-psd-continuam-batalia/), după o nouă înfrângere la prezidențiale.

Acum, Victor Ponta a vorbit despre un posibil partid la[Aleph News](https://alephnews.ro/search?q=ponta), în contextul în care acesta a afirmat că în țara noastră este nevoie de un nou suflu, comparativ cu ceea ce se întâmplă acum pe scena politică.

În special este vorba despre PSD, partid pe care Ponta l-a mai părăsit o dată, când și-a făurit Pro România. Pierzător la alegeri, partidul a mai supraviețuit o vreme, după care Ponta a devenit consilierul premierului PSD Marcel Ciolacu, referitor la care nu prea are cuvinte de laudă.

„_PSD s-a prăbuşit în sondaje, înregistrând cel mai slab scor din istoria sa. Dacă PSD rămâne prizonierul actual, da, categoric da. E necesară o schimbare, dacă nu o fac eu… sigur, nu plec nicăieri. _

_Sunt foarte mulţi oameni care vor să voteze pe cineva care să-i reprezinte şi să fie şi normal la cap, într-o lume care a cam înnebunit_”, a spus pentru sursa citată Ponta, referitor la implicarea sa într-un nou proiect politic.

„_Sunt convins că PSD ori face o schimbare la vârf, ori, cu siguranță, electoratul PSD are nevoie de cineva care să-l reprezinte, cum l-a reprezentat PSD până acum și n-o mai face. Mulți s-au mutat la AUR, dar nu sunt votanți AUR convinși. _

_Eu sper să se țină cândva congresul, să facă niște schimbări și să înțeleagă că ori fac o schimbare, ori în sfârșit se va îndeplini visul securității ca PSD-ul să fie un partid care nu mai e tigru, e pisică, 10%, cumințel_”, a mai spus acesta.
