# Cadru militar din Buzău, reținut după ce a lovit un civil

_Published: 2024-09-18_

Un angajat al unei unități militare din Buzău a fost reținut, iar ulterior arestat preventiv, ca urma a unui conflict pe care l-a avut cu un bărbat.

Inculpatul este acuzat că a încercat să își facă dreptate singur, lovind victima. Numai că lovitura militarului a fost suficientă pentru ca partea vătămată să își piardă cunoștința și să aibă nevoie de spitalizare.

Totul a avut loc la începutul acestei luni, însă ancheta a durat câteva zile, deoarece inițial autorii nu era cunoscuți. Astfel, precizează procurorii militari, „_activitățile în fază incipientă au vizat cercetarea față de autori necunoscuți, iar implicarea și profesionalismul organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Buzău – Poliția Municipiului Buzău – Biroul Investigații Criminale au condus la identificarea autorilor din prezenta cauză._

_După preluarea cauzei de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, în baza delegărilor dispuse de procurorul militar, conducerea Poliției Municipiului Buzău – Biroul Investigații Criminale a sprijinit activitățile din prezenta cauză, prin suport logistic și resursă umană_”.

Mai departe, urmare a audierilor, militarul a fost reținut, iar [Tribunalul Buzău](https://portal.just.ro/114/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11400000000091769&id_inst=114)a admis „_propunerea formulată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Roşca Iulian pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 13.09.2024 şi până la data de 12.10.2024, inclusiv_”.

Cu toate acestea, ieri, [Curtea de Apel Ploiești](https://portal.just.ro/42/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11400000000091769&id_inst=42)a admis contestaţia formulată de cadrul militar, respingând „_propunerea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul ROȘCA IULIAN. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului ROŞCA IULIAN de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 40/UP/13.09.2024 emis de către Tribunalul Buzău, dacă nu este arestat în alta cauză. Definitivă_”.

Aceasta înseamnă că militarul va fi judecat în libertate, faptele [descrise](https://www.facebook.com/piccj.oficial/posts/924960969662954?ref=embed_post)de procurori constând în aceea că, „_la data de 01.09.2024, în jurul orelor 10.40, în timp ce se afla, împreună cu un civil, care îi sustrăsese o bicicletă persoanei vătămate, la poarta de acces auto a Târgului Talcioc Buzău, a lovit cu pumnul în zona feței pe persoana vătămată O.D.C., cu o intensitate care a pus victima în stare de inconștiență, producându-i leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată prin 35 – 40 îngrijiri medicale, în condițiile unei evoluții favorabile, dacă nu survin complicații și fără ca leziunile traumatice să îi fi pus în primejdie viața, iar prin acest act de violență, a fost tulburată liniștea și ordinea publică_”.
