# Fără emoții: Natalia Intotero și Simona Bucura-Oprescu, propuse de PSD pentru a prelua ministerele Familiei și al Muncii

_Published: 2023-07-18_

Ieri, fără emoții, deputatele PSD Natalia Intotero și Simona Bucura-Oprescu au fost validate de conducerea PSD să preia Ministerul Familiei, respectiv Ministerul Muncii.

După ședința Consiliului Politic Naţional al PSD, liderul Marcel Ciolacu a explicat și decizia de a face propunerile, prin aceea că „_doamna Bucura este preşedinta comisiei de administraţie din Parlament, cu experienţă clară în această zonă, şi doamna Intotero a mai fost ministru o perioadă de timp şi secretar de stat la Ministerul de Externe şi preşedinta comisiei de învăţământ. Sunt două doamne atât cu activitate politică, dar şi cu activitate în Parlament_”.

Mai lipsesc așadar câțiva pași minori pentru ca cele două deputate să fie învestite în funcție, iar cabinetul Ciolacu să fie complet [din nou](https://zin.ro/17/07/2023/politica/social-democratii-se-intrunesc-pentru-a-stabili-cine-preia-ministerele-muncii-si-cel-al-familiei-pe-lista-doua-favorite/), după demisiile miniștrilor Gabrielei Firea și Marius Budăi.

Aseară, ambele doamne au avut de transmis câte un mesaj pe rețelele de socializare, Natalia Intotero declarându-se „_onorată_” să primească nominalizarea.

„_Îi mulțumesc domnului prim-ministru Marcel Ciolacu și domnului președinte Laurențiu Nistor pentru încrederea acordată, precum și tuturor colegelor și colegilor din PSD pentru susținere._

_Îmi voi dărui toată puterea și priceperea pentru a-i reprezenta corect pe români în această funcție guvernamentală. Social-democrația este despre oameni, iar valorile în baza cărora îmi voi ghida mandatul sunt parte integrantă din ethos-ul Partidului Social Democrat: egalitate, solidaritate, dreptate și respectul pentru cetățeni_”, a promis [Natalia Intotero](https://www.facebook.com/NIntotero/posts/688452896435476?ref=embed_post).

În ceea ce o privește pe Simona Bucura-Oprescu, aceasta [consideră](https://www.facebook.com/simonabucuraoprescu/posts/679660620643598?ref=embed_post)că nominalizarea pentru funcția de ministru al Muncii și Solidarității Sociale „_reprezintă o mare responsabilitate_”:

„_Îi mulțumesc premierului Marcel Ciolacu pentru încredere!_ _De asemenea, le mulțumesc colegilor mei din Consiliul Politic Național #PSD pentru votul de astăzi!_
_Le mulțumesc mult și colegilor din PSD Arges, fără munca alături de ei această zi nu ar fi existat!_

_Îmi doresc să am un parteneriat real și constructiv cu societatea civilă și cu structurile profesionale, patronale și sindicale reprezentative._

_Sunt pe deplin conștientă că avem foarte multe de făcut și sunt hotărâtă să muncesc eficient atât pentru a schimba lucrurile în ceea ce privește situația azilelor din România, cât și pentru realizarea reformelor asumate prin PNRR, în special privind Legea pensiilor speciale, Legea pensiilor și Legea salarizării!_”.
