# Gigi Becali adus cu mandat la CAB pentru audieri în dosarul lui Puiu Popoviciu

_Published: 2016-01-18_

**Curtea de Apel București a dispus luni ca Gigi Becali să fie

citat cu mandat, pe 15 februarie, pentru a fi audiat ca martor în

dosarul în care omul de afaceri Gabriel „Puiu” Popoviciu a fost trimis

în judecată în legătură cu retrocedarea a două terenuri din zona

Băneasa.**
La termenul de luni al procesului, procurorul de ședință i-a cerut

judecătorului Ion Bogdan Tudoran reaudierea ca martor a latifundiarului

Gigi Becali, acesta fiind și cel care a depus un denunț în acest dosar.

Gigi Becali a mai fost chemat ca martor în proces la un termen din iulie

 2014, însă atunci a refuzat să jure pe Biblia din instanță, susținând

că nu era ortodoxă.
Pe 15 februarie este programat să se desfășoare

și ultimul termen în acest proces, în care Puiu Popoviciu a fost trimis

în judecată, în decembrie 2012, pentru complicitate la abuz în serviciu

contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, precum și

 pentru dare de mită.
În același dosar, au mai fost trimiși în

judecată fostul șef al DGIPI Cornel Șerban, Ioan Niculae Alecu, rector

al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV)

București, Mihai Ion Florin Luican, fost prefect al municipiului

București, Gabriel Toader, secretar Prefectura București, Ioan Todiraș,

viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București, Lizeta Minea, secretar

Primărie Sector 1 și membru a subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 din

 cadrul Primăriei Sectorului 1 București, Gheorghe Petrulian, Ștefan

Diaconescu, secretar științific și rector în cadrul USAMV București,

Petru Pitcovici, șef Divizie Operațiuni din cadrul Direcției Generale

Anticorupție din MAI și Andrei Mihai Bejinaru.
Potrivit DNA, în

perioada 2000-2004, rectorul Ioan Niculae Alecu, beneficiind de

sprijinul interesat al lui Popoviciu, pe baza unui contract încheiat cu

încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de

224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în

natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate

controlată de omul de afaceri. „În condițiile în care terenul respectiv

(ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform

legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacții și, în plus, a fost

în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul

social al SC Băneasa Investments SA, terenul a fost evaluat la valoarea

de 1 USD/mp, în timp ce valoarea de piață de la acea dată era de

aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a

orașului București, se învecinează cu DN1 București-Ploiești, iar pe

acest teren s-au construit puncte de lucru și sediile unor importante

societăți comerciale”, susțin procurorii.
