Clotilde Armand țipă ”Fără hoție”. Dar cu criminali dovediți merge treaba

USR a militat și a strigat mereu ”Fără hoție”. Hoția îi supără, crima, nu. Crima este promovată, finanțată, ba chiar plătită în 2020, cu un salariu frumușel. Plătit de noi, din taxele și impozitele noastre.

USR s-a crestat pe piept ani de-a rândul că nu acceptă penali, criminali, corupți, hoți, indivizi certați cu legea și alți pătați. Nu în USR, nu în funcții publice și nu în funcții de conducere. Că n-are ce căuta, dom’le, lupul paznic la oi, că ei sunt mai imaculați ca farfuriile din reclama la detergent și că ei rezistă fiasco-ului din politica românească cu pancartele legate de gât. Și că tot am adus vorba de detergent, poate vreți să-l revedeți pe acest userist

Dar despre ACEST userist, am mai scris și noi, și alții. Iar acum nu despre el este vorba, ci despre „simbolul” luptei contra „hoției”, „monumentul” de integritate și corectitudine. Da, este vorba despre Clotilde Armand, care, la fel ca toți cei din USR, neavând argumente logice sau legale, își leagă de gât pancarda „Fără hoție” și pleacă prin sector.

Doar că, atunci când pancartele legate de gât devin prea strânse, se cam transformă în lese. Iar primăria are nevoie de lese strânse, pentru a dresa cât mai bine.

An după an, bucureștenii au ieși în stradă pentru a sponsoriza, fără să gândească, o telenovelă marca USR. În 2020, aceiași bucureșteni dresați au stat în casă și au privit telenovela de pe canapea. Roluri principale: Clotilde Armand care are destulă dragoste de împărțit în Sectorul 1 și Daniel Doboș cel fără de pată; și, cum dragostea din telenovele cere și un final fericit la care să plângă gospodinele, Doboș devine salvatorul Sectorului 1.

Clotilde Armand și-a luat consilier un bărbat care a ucis două persoane și a executat o pedeapsă de 15 ani de închisoare

Antena 3, 13 noiembrie 2020

Bucureștenii au ieșit masiv în stradă pentru sloganul ”Fără penali”. Tot în 2020, ”Fără penali” nu se mai aplică, dacă faci parte din USR. Paradox? Abatere de la regulă? Sau politica USR devine fix la fel de ”productivă” ca activitățile blamate ale altor partide?

Bucureștenii au ajuns, vrând-nevrând, să sponsorizeze criminali, să plătească salariile nesimțite ale criminalilor și să asiste la crime din trecut, crime pe care USR-ul le vrea ascunse, ca gunoiul de sub preș.

Adevărul de sub preș: Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, Vrea să-și ia drept consilier un criminal.

Protestatar #FărăPenali, fost lider al USR Cluj, condamnat penal pentru două crime în Germania!

Adevărul, 2018
Clotilde și Daniel

Daniel Doboș, fost președinte al USR Turda, a făcut 15 ani de pușcărie în Germania, după ce a ucis două persoane. Doboș nu doar că aproape îi este consilier personal primăriței, ci și favorit pentru a deveni noul șef al Poliției Locale Sector 1.

Hai să nu punem etichete și să vedem ce spune obiectivul și bătrânul Google: Doboș are 2 infracțiuni de omor, săvârșite în două ocazii diferite: una cu premeditare, cealaltă prin cruzimi. Pedeapsa a sunat ca în filme: închisoare pe viață, dar a fost executată ca în telenovelele ieftine: 15 ani și eliberare înainte de termen.

Desigur, a fost reabilitat, are cazierul curat ca lacrima și a ales să lucreze ca profesor, asta în paralel cu politica (candidat la Senat din partea USR).

Ca paranteză: Să nu uităm nicicând să iubim corupții (indiferent de partid)

Un exemplu mic, dar mare, alt băiat și alt partid: Costin Berevoianu a îmbinat cu succes afacerile personale cu slujba la stat. El a fost pe rând director al Regiei Generale de Apă Bucureşti (RGAB), apoi şef al privatizatei Apa Nova, consilier personal al primarului Sorin Oprescu şi, ulterior, cu sprijinul edilului Capitalei, numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al RADET. În această funcţie, Berevoianu a câştigat câteva zeci de mii de lei pe an, bani care nu i-ar fi suficienţi să achite nici măcar impozitele pentru proprietăţile pe care le deţine. Bani, influență, afaceri bănoase, hoție, averi de invidiat și funcții înalte, indiferent de cât de certat cu legea ai fi.

Cine este Costin Berevoianu, implicat în scandalul Apa Nova

Adevărul, 2015

Dacă Berevoianu iubea PNL-ul, Doboș iubește USR-ul. Puțin contează dacă ești hoț sau criminal, atât timp cât ai un partid în spate.

Continuarea telenovelei Armand-Doboș? Vor urma două demisii și va urma un post de șef în Poliția Locală a sectorului 1, preferat fiind nimeni altul decât Doboș. Ce spune Clotilde Armand? Nu spune.

Scrie pe Facebook gogoși, langoși și bălării interpretabile vag, bălării care se termină cu o lege fentată și toleranță zero. Toleranță zero pentru cine, Clotilde? Pentru ai lor, că pentru ai tăi ai destulă toleranță. Criminalii tăi sunt mai sfinți decât sfinții din calendar.

Primele demiteri făcute de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand: Directorii Administrației Domeniului Public, Poliției Locale și Direcției Investiții

HotNews, 2020

”Directorul Administrației Domeniului Public Sector 1, directorul Poliției Locale Sector 1 și directorul Direcției de Investiții vor fi demiși începând cu data de astăzi. Aceste 3 direcții moștenite în forma actuală de la vechea administrație au creat un deficit de peste 700 milioane de lei în acest an și pun în dificultate bugetul local. Incompetența, neglijența și achizițiile publice suspecte nu mai au ce căuta în această instituție. Repet: am zero toleranță față de cei care au ales să fenteze legea și nu-și îndeplinesc atribuțiile”

a scris Clotilde Armand pe pagina de Facebook

Atât. Fără exemple din care să se ințeleagă, fără citate din concluziile controlului, fără macar un exemplu de incompetență ori neglijență.

O întrebi despre mere, ea iți răspunde despre îngrășământul din pământ

Redacția noastă a pus o singură întrebare. O întrebare cu subiect și predicat, simplă și concisă, ca-n Abecedar:

Are Clotilde Armand în vedere să-l angajeze pe Doboș în ORICE funcție în aparatul Primăriei Sectorului 1?

Și ni s-a și răspuns:

Ca urmare a solicitării dumneavoastră referitoare la numirea consilierilor personali ai edilului Clotilde Armand în cadrul instituției, înregistrată la Primăria Sectorului 1 cu nr. 496/17.11.2020, vă comunicăm următoarele:

Consilierii personali ai primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, nu au fost numiți în funcție, deoarece Organigrama aparatului de specialitate al primarului Sectorului 1, votată de vechiul consiliu local, nu oferă această posibilitate.

Menționăm că, în forma actuală a Organigramei, la Serviciul Cabinet Primar nu sunt prevăzute posturi contractuale care pot fi ocupate pe perioadă determinată, fără concurs sau examen, pe care ar putea fi numiți consilierii personali ai edilului Sectorului 1.

Răspunsul este la fel de vid ca și creierul celor care dictează în Sectorul 1. E gol, este sec, este vag și robotic. Măcar are un atu: ipocrizia tipică USR. Hoțul neprins e negustor cinstit. Doar că ucigașul prins este un posibil viitor șef în Poliția Locală Sector 1.

Avem ceea ce am votat. Am vrut fără penali, e posibil să avem criminali. Suntem pe plus sau nu?

Ziarul de Investigații

Articolul precedentAnisie, de Ziua Internațională a Elevului și Studentului: „e momentul oportun să îi sărbătorim”
Articolul următorBraconaj și focuri de armă în Dolj
Sorin PREDA
Senior partner Ziarul de Investigatii