# Consultări la Cotroceni; avem premier?

_Published: 2026-09-17_

Consultările de la Cotroceni s-au încheiat, iar în cursul zilei de astăzi ar trebui să aflăm dacă, în urma discuției cu reprezentanții partidelor politice, Nicușor Dan va face o altă desemnare a unui premier.

Președintele a anunțat o conferință de presă de la ora 17.00, în condițiile în care România nu mai are un guvern cu puteri depline de peste 4 luni.

Opiniile vizavi de numele unui viitor premier sau de soluția optimă care trebuie adoptată pe mai departe, pentru a depăși criza guvernamentală, au fost împărțite. Rând pe rând, reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament și-au expus punctele de vedere [în fața](https://zin.ro/16/09/2026/politica/seful-statului-s-a-decis-cand-face-consultari-pentru-desemnarea-unui-premier/) șefului statului, urmând ca acesta să anunțe o eventuală decizie.

Primii care s-au prezentat la discuțiile cu Nicușor Dan au fost reprezentanții PSD, iar la final, Sorin Grindeanu a asigurat din nou că Partidul Social Democrat este pregătit să preia guvernarea. Pe de altă parte, AUR, prin vocea președintelui George Simion, a reiterat că formațiunea nu votează niciun guvern din care nu face parte, în vreme ce președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis că țara are nevoie de un guvern, un premier credibil, miniștri competenți și un program „_care ține cont de realitățile economiei noastre_”.

Mai direct a fost președintele USR, Dominic Fritz, care a reiterat că formațiunea își reafirmă sprijinul pentru desemnarea ca premier a lui Siegfried Mureșan, cu mențiunea că „_suntem deschiși să discutăm și o altă nominalizare a domnului președinte_”.

Și, dacă președintele UDMR Kelemen Hunor a transmis că formațiunea sa „_este pregătită să voteze un Guvern dacă celelalte două partide mari, PSD și PNL, vor veni și vor susține un Guvern_”, lidera POT, Anamaria Gavrilă, a anunțat că va susține un Guvern „tehnocratic” desemnat de președintele Nicușor Dan.

Pe de altă parte, Grupul parlamentar al minorităților naționale i-a cerut președintelui Nicușor Dan să amâne propunerea de premier, în vreme ce Victor Ponta, propunerea Grupului parlamentar Uniți pentru România la această funcție a precizat că președintele trebuie să numească astăzi cât mai repede un prim-ministru care să fie votat de Parlament și care să prezinte un buget pe anul viitor.

Și PACE – Întâi România a precizat, prin liderul acestui grup parlamentar, Nadia Cerva, că va susține orice Guvern politic care vine cu un plan de redresare a României. Nu în ultimul rând o altă opinie a fost transmisă de Robert Alecu (parlamentari neafiliați), anume că singura soluție o reprezintă alegerile anticipate.

Ar mai fi fost de consemnat o opinie, dacă delegația SOS ar fi venit astăzi la consultările de la Cotroceni. Însă formațiunea a declinat invitația, pe motiv că „_doamna președinte avocat eurodeputat Diana Iovanovici-Șoșoacă este la Strasbourg_”.
