Unul dintre consilierii președintelui Nicușor Dan – mai vocal din „fire” și-a exprimat în această dimineață o opinie vizavi de ceea ce are nevoie România.
Într-o postare pe Facebook, care pare mai degrabă o critică voalată a reformei pe care o derulează Guvernul Bolojan, în sensul că soluțiile pentru „trezirea” țării noastre nu sunt neapărat cele luate prin pachetele adoptate până acum.
Radu Burnete este consilier prezidențial pentru probleme economice și sociale începând cu data de 1 iulie 2025, fiind de altfel unul dintre cei care au votat cu actualul președinte al țării. Ca director executiv al Confederației Patronale Concordia până a ajunge la Cotroceni, Burnete a avut mereu opinii exprimate public, ceea ce se întâmplă și acum – e drept, mai rar.
Iar în această dimineață, Radu Burnete face o radiografie proprie a țării, din punct de vedere administrativ, propunând și câteva soluții. Nu ar fi neapărat o critică a celor care cu adevărat decid în aceste zile și, după cum singur explică în postare, alege să comunice în acest fel, personal, „sunt lucruri pe care vreau să le audă și administrația și partidele și toți cei care vor o România mai sigură și mai prosperă și din fericire încă nu încap toți într-o sală”.
„Singura armă veritabilă pentru a proteja România de acest asalt informațional și ideologic barbar care vine din est, dar și din interiorul nostru este să arătăm că lucrurile se pot face altfel. Suntem blocați într-un model administrativ și economic care și-a atins limitele. Schimbarea lui este înfricoșătoare pentru toți cei care se agață astăzi de el. Și se agață pentru că nu-și pot imagina viața lor și viața lor în România altfel.
Nu avem nevoie de atâtea județe și localități și straturi administrative într-o lume în care tehnologia a schimbat radical lucrurile. Computerele cuantice și primarii lui Caragiale nu pot coexista. Este o iluzie.
Nu mai putem trage după noi atâtea companii de stat ineficiente. Nu mai putem. E mare jelanie când vorbești de privatizare sau listare deși nu există altă cale. Am încercat 20 de ani să selectăm administratori independenți, autonomi și competenți. Până când mai încercăm? Nu se poate fără o participație măcar minoritară a mediului privat.
Nu mai merge să digitalizăm dosare cu șină. Asta era ceva ce trebuia făcut în 2010. Acum avem nevoie să regândim administrația pentru epoca cloud și a inteligenței artificiale pe care să le folosim în interes public nu să căutăm cele mai bune rețete de pastramă.
Avem pentru prima dată suficient capital românesc despre care sunt convins că poate produce al doilea miracol economic după cel al aderării la UE. Zace în conturi sau în fondurile de pensii sau se duce în alte țări unde produce randamente pentru alții. Investițiile străine sunt excelente, nu mai sunt demult suficiente. Ne cocoloșim prea mult.
Românii sunt ingenioși și harnici și au spirit antreprenorial, iar noi dezbatem la nesfârșit cum să plafonăm prețul la făină și curent. Nu mai bine vedem noi cum facem să avem mai multe mici afaceri la sate, cum să producem mai multe și mai bine și cu salarii mai mari ca să fie irelevant cât costă un kilogram de făină?
Dacă ieșim din acest blocaj vom avea și resurse pentru cei vulnerabili și pentru a crește echitatea socială din spirit de coeziune și pentru că vrem o țară în care mai nimeni nu trăiește de la o zi la cealaltă. Și o putem avea.
Și nu mai spuneți că nu avem nevoie de apărare sau de industrie de apărare. Lipsa de dinamism și a unui braț înarmat sunt cele mai mari vulnerabilități europene astăzi. Este o prostie să ne întrebăm dacă vrem pensii și educație sau vrem drone și sateliți. Vrem de amândouă și de asta trebuie să dăm drumul energiilor pozitive și creatoare ale acestei țări.
(…) lumea se schimbă și noi refuzăm să ne schimbăm cu ea. Mereu am avut o problemă de sincronizare istorică, am fost cu câțiva pași în urmă din circumstanțe geopolitice care nu țineau de noi. Pentru prima dată blocajul este mai degrabă la noi și trebuie, trebuie să-l depășim”, sună opinia consilierului prezidențial.






