# Solidaritate cu poporul ucrainean. Un sat din Spania și-a schimbat numele în Ucraina

_Published: 2022-04-17_

Chiar dacă se află la peste 4.000 de kilometri distanță, administrația locală a unui sat din Spania a decis să-i schimbe numele în Ucraina.

Astfel, pe o plăcuță indicatoare aflată în sensul giratoriu de la intrarea în sat, vechiul nume „Fuentes de Andalucia” a devenit Ucraina, alături fiind pictat și un steag în albastru și galben.

Totodată, s-au redenumit și unele străzi cu numele orașelor bombardate de către armata rusească: Kiev, Odesa și Mariupol.

## Solidaritate față de poporul ucrainean

Micuțul sat din Spania este situat într-un loc liniștit la est de Sevilla, acesta având peste 7 mii de locuitori.

„Obiectivul principal este acela de a creşte gradul de conştientizare despre conflictul din Ucraina, dar şi despre locurile în care ţările sunt în război în vremurile actuale”, a declarat primarul Francisco Martinez, potrivit Reuters, citat de [Digi24.](https://www.digi24.ro/stiri/externe/un-sat-spaniol-si-a-schimbat-numele-in-ucraina-in-semn-de-solidaritate-1908513)

Acesta a mai precizat că pe lângă schimbarea numelui, sătenii au reușit să strângă peste 3 mii de euro în doar două zile pentru un centru ce va primi refugiați ucraineni. Mai mult, administrația locală a anunțat că va putea primi până la 25 de refugiați în acest centru sau în cadrul unor familii.

Un pensionar a declarat că își va deschide ușa pentru o familie de ucraineni.

„Oamenii din Fuentes sunt foarte mândri de ceea ce facem. Deoarece locuiesc singur şi am o casă mare, m-am gândit să iau un cuplu ucrainean pentru o vreme”, a spus acesta.

Reamintim că Ucraina a fost ținta unor bombardamente puternice, rușii atacând și civili, orașul Harkov fiind cel mai afectat. De asemenea, armata rusească a atacat și o uzină militară de la periferia capitalei Ucrainei, dar și Liov.

ONU a anunțat că de la începutul războiului și până acum, peste 2 mii de civili au fost uciși, 162 dintre ei fiind copii. Mai mult, aproape 3 mii de persoane au fost rănite, precizând că numărul victimelor este mult mai mare în realitate.

Ministerul rus al Apărării a dat un ultimatum celor din Mariupol, afirmând că ori depun armele până duminică dimineață, ori vor fi uciși. În replică, Volodimir Zelenski a transmis că dacă soldații ucraineni din Mariupol sunt „eliminați”, negocierile cu Rusia se opresc. 

Citește și: [Înalți oficiali ucraineni, în vizită la Biden. Ce vor discuta cu președintele SUA](https://zin.ro/16/04/2022/externe/ucraina-negocieri-sua-finantare-razboi/)
