După demisia a șase aleși ai SOS România din formațiune, și Partidul Oamenilor Tineri (POT) rămâne pe minus.
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a anunțat că a exclus un cuplu din partid, pe motiv că… instigă la violență.
Soț și soție, dar au fost aleși în județe diferite, Monica Ionescu (parlamentar de Neamț) și Radu Mihail Ionescu (parlamentar de Bacău) sunt cei doi membri excluși din POT. Și, potrivit unui comunicat citat de G4Media, motivul ține de comportamentul acestora, soții Ionescu demonstrând „că nu pot face parte dintr-o echipă responsabilă”.
„Au adus în POT exact ceea ce respingem: agresivitate, instigare la conflict şi lipsă totală de respect pentru principiile democratice. În POT nu există loc pentru violenţă sau pentru cei care încearcă să o normalizeze.
Suntem aici să construim, nu să distrugem. Toleranţă zero pentru astfel de derapaje.
POT este un partid al celor care vor o Românie decentă, unde politica se face prin idei şi soluţii, nu prin agresivitate. Cine nu înţelege asta, pleacă”, a declarat preşedintele Anamaria Gavrilă, conform sursei citate.
Potrivit paginii sale de Facebook, Radu Mihail Ionescu este „avocat specializat pe cazuri internaționale” și locuiește în Berna-Elveția. De altfel, aceeași profesie, cea de avocat, are și soția sa, Monica Ionescu.
Conform paginii Camerei Deputaților, Grupul parlamentar POT are 24 de membri, soții Ionescu fiind vicelideri. Ca deputat, Monica Ionescu este în vicepreședinte în Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, în timp ce Radu Mihail Ionescu este vicepreședinte al Comisiei pentru constituționalitate.