# Călin Georgescu, amenințări la adresa ambasadorilor și a fostului șef al SRI

_Published: 2025-01-17_

Cel care a fost trimis de majoritatea românilor în al doilea tur al alegerilor prezidențiale trece la atac.

Momentan din vorbe, Călin Georgescu transmițând amenințări – mai mult sau mai puțin voalat către ambasadori și la adresa fostului șef al Serviciului Român de Informații (SRI).

Criticilor săi, dacă este să îl parafrazăm pe Mihai Eminescu, poetul național despre care Georgescu a afirmat că „_a fost cel mai periculos om, după Iisus_”.

Invitat aseară la [Metropola TV](https://www.metropolatv.ro/), Călin Georgescu și-a continuat discursurile cu care deja ne-a obișnuit, iar printre picături, nu a scăpat ocazia să lanseze avertismente… „de pace”.

„_Eu am un mesaj, foarte elegant zic eu, atât cât pentru frații Moraru, dar și față de șeful SRI și față de fostul ambasador american în România și față de fostul șef vaccinist care astăzi este director la Spitalul SRI, eu atât le spun: Ar fi bine să oprească orice fel de atac asupra democrației și poporului român pentru că ar putea fi și consecințe._

_Văd că toată această structură de forță nu vrea să mai fie parte din această configurație, au cam rupt rândurile_”, a afirmat Georgescu.

În ceea ce îl privește pe Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a precizat recent că „_domnul Călin Georgescu nu a fost invitat la ceremonia de inaugurare, numele domniei sale nu se regăseşte printre persoanele invitate oficial de către Comitetul de Inaugurare şi de către Departamentul de Stat al SUA_”.

Aceasta în condițiile în care Georgescu a tot afirmat că a declinat oferta de a merge la învestirea lui Donald Trump ca președinte al SUA, ceremonie care va avea loc în câteva zile, pe 20 ianuarie:

„_Au fost diligenţe ca să fiu (…), am fost rugat să merg, dar am refuzat, din motive foarte clare_”, a susținut Georgescu.
