Kelemen Hunor (RFI)

Liderul UDMR, formațiune-parte a coaliției de guvernare, a vorbit aseară despre previziunile economice ale țării, în raport cu măsurile de austeritate impuse.

Potrivit lui Kelemen Hunor, încă nu au fost făcute reforme reale, însă pașii duc, în opinia acestuia, la concluzia că „din ianuarie-februarie vom avea o scădere a inflaţiei”.

Concluziile lui Kelemen Hunor au fost detaliate în cadrul unei intervenții pe care acesta a avut-o la Digi24, ocazie cu care președintele UDMR a precizat că, în continuare, „trebuie să gestionăm foarte responsabil bugetul”. Nu noi, românii. Ci guvernul din care face parte.

Am făcut câţiva paşi mici în direcţia bună, de a echilibra bugetul, de a reduce deficitul bugetar. Dar nu am făcut încă reforme. Singurele încercări de reforme sunt în zona de pensii speciale la magistraţi. Să vedem ce spune Curtea Constituţională pe 28 decembrie.

Şi a fost o reducere de cheltuieli la Educaţie (…), au fost crescute taxele, TVA-ul în primul rând – şi accizele la combustibil, alcool, ţigări şi celelalte produse care sunt accizate”, a explicat Kelemen Hunor de unde vin concluziile sale.

Așadar, situația ar putea să se îmbunătățească în câteva luni, în funcție de deciziile care vor fi luate în continuare la nivel de guvern.

Vom încheia anul cu 8,4%, ţinta stabilită cu Comisia (Europeană – n.r.). (,,,) Asta înseamnă că anul viitor putem să mergem undeva spre 6,5 – 6,6 (…).

Avem anul viitor, într-adevăr, o problemă, o problemă în sensul că trebuie să plătim dobânzile la acele împrumuturi care au fost luate pe termen scurt şi cu dobândă mare în 2023 şi mai ales în 2024. Asta înseamnă în jur de 12 miliarde de euro. Cam 3% sau aproape 3% din acest deficit se află acolo.

Asta este povara cea mai mare, dar pe partea cealaltă avem fondurile europene din PNRR pe care dacă reuşim să le absorbim, atunci se mai echilibrează. Într-adevăr, e o perioadă foarte grea pentru fiecare om. Asta nu trebuie să negăm, fiindcă inflaţia a fost relativ mare şi a rămas relativ mare până în decembrie.

Eu cred că, totuşi, din ianuarie-februarie vom avea o scădere a inflaţiei şi trebuie să gestionăm foarte responsabil bugetul”, a mai spus Kelemen Hunor pentru sursa citată.

Articolul precedentMoțiunea AUR împotriva ministrului USR al Mediului, adoptată cu votul PSD