# Piețele din Sectorul 5, preluate de primărie. „Ne îndreptăm spre civilizație, ușor, ușor. Scoatem și sectorul acesta la lumină”, este angajamentul primarului Piedone

_Published: 2023-11-16_

Primarul Cristian Popescu Piedone anunță că și-a propus să transforme radical piețele care se află în zonă, dat fiind că primăria le-a preluat în administrare.

Măsura a fost întreprinsă recent, motiv pentru care momentan nu sunt fonduri pentru o transformare miraculoasă, însă cu banii de care dispune, primăria s-a apucat să facă investiții. Pași mici, însă importanți pentru schimbarea aspectului.

Iar atunci când vor fi posibilă bugetarea de lucrări de amploare, anul viitor, primarul Piedone promite că piețele vor fi amenajate „_cum se cuvine_”, pentru a fi redate _„cetățenilor și negustorilor, deopotrivă_”.

Într-o postare pe [Facebook](https://www.facebook.com/Popescu.Piedone/videos/307260922259185), primarul Sectorului 5 prezintă progresele care s-au făcut și, totodată, imagini din timpul lucrărilor, subliniind că trebuie să fie lăsat ceva bun în urmă. „_Ne îndreptăm spre civilizație, ușor, ușor. Scoatem și sectorul acesta la lumină_”, este angajamentul lui Cristian Popescu Piedone.

„_Dragi prieteni, stimați cetățeni ai comunității noastre, de curând, primăria a preluat administrarea tuturor piețelor din sector!
Vă anunț, cu respect, că sunt deja prioritate pentru mine!_

_Le vom bugeta decent pentru anul viitor, iar din ianuarie încolo… vom munci să le amenajăm cum se cuvine și le vom reda cetățenilor și negustorilor, deopotrivă!_

_Momentan, am adus culoare și natură, ordine și respect pentru cetățean în zona celei mai cunoscute piețe agroalimentare din sector: Rahova. Munca „Echipei Piedone” începe să capete contur în comunitatea noastră! _

_Le mulțumesc tuturor celor care trudesc pe teren, de la infrastructură și până la salubrizare! Doar datorită muncii și colaborării lor, imposibilul devine posibil! _

_Sunt fericit când văd că dorințele cetățenilor sunt împlinite! Desigur, avem multe, foarte multe dorințe de îndeplinit în toate cartierele, pe toate străzile! Le vom îndeplini, așa cum ne-am angajat s-o facem! _

_Civilizația poate exista doar acolo unde există respect reciproc, curățenie și pace! Oameni buni, continuăm să muncim și să facem imposibilul… posibil!_

_Cu respect și cu mulțumire, primarul Piedone_”, transmite edilul Sectorului 5.
