Senatul a spus stop proiectului prin care se propunea revenirea la vechea reglementare legată de alegerile locale. Plenul Senatului a respins cu 47 de voturi „împotrivă” proiectul legislativ, voturi „pentru” fiind 33. Aceasta înseamnă că primarii vor fi aleși tot într-un singur tur, însă un vot final va fi dat de Camera Deputaților. Inițiatoarea proiectului era Uniunea Salvați România, a cărui lider nu a ratat ocazia să taxeze votul din Senat.
„Gata cu ipocrizia! USR cere partidelor parlamentare nu doar să spună că țin cont de voința cetățenilor, ci și să acționeze ca atare!
Respingerea de astăzi, din plenul Senatului, a proiectului USR privind alegerea primarilor în două tururi reprezintă cea mai bună dovadă că USR a avut dreptate și că actuala configurație a Parlamentului nu permite adoptarea reformelor reale și profunde de care România are nevoie. Din acest motiv se impune organizarea cât mai rapidă de alegeri anticipate!
De remarcat că UDMR a votat alături de PSD pentru respingerea proiectului USR, dar și că PNL, ALDE și Pro România au avut aproape jumătate dintre parlamentari absenți. Probabil sunt mai importante negocierile pentru un posibil viitor beneficiu într-o guvernare liberală decât să ne asigurăm, cu toții, că localitățile României nu mai sunt administrate de oameni ce reprezintă doar 10-11% dintre locuitori.
Revenirea la alegerea primarilor în două tururi reprezintă prima condiție din cele patru enunțate de Alianța USR PLUS pentru a acorda votul de învestitură Guvernului Orban. Este prima deoarece e esențială pentru legitimitatea aleșilor locali și pentru recuperarea democrației la nivel local.
USR PLUS nu abdică de la principiile sale și nu renunță la cele patru condiții enunțate pentru a acorda un vot de învestitură unui guvern Orban de tranziție!”, scrie Dan Barna.