Raluca Turcan, numită ministru al Culturii în Guvernul Ciolacu, la propunerea PNL, critică măsurile propuse pentru diminuarea deficitului bugetar.
Într-un document făcut public de Știri pe Surse, Turcan arată cu subiect și predicat de ce anumite măsuri ar însemna moarte sigură pentru instituțiile din subordinea ministerului său, și, pe alocuri, vine și cu soluții.
Turcan califică drept „cel puţin discutabile” unele propuneri și, în același timp, atrage atenția că transferarea direcţiilor judeţene pentru cultură la autorităţile locale reprezintă un potenţial conflict de interese, propunând în schimb reorganizarea serviciilor deconcentrate ale Ministerului prin înfiinţarea de direcţii regionale.
„Prin prezenta adresă vă informăm asupra consecinţelor grave pe care le va avea implementarea prevederilor documentului de lucru privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, asupra sectorului public cultural, fiind create permisele intrării în colaps a acestuia cu toate consecinţele negative aferente asupra celorlalte sectoare, fiind afectat, totodată Dreptul de acces la cultură, reglementat prin Constituţia României. (…)”, se arată în documentul transmis către Marcel Boloş şi premierul Marcel Ciolacu, potrivit Știri pe Surse.
În adresa semnată de Turcan se punctează că șa nivelul ministerului există dorința „ca măsurile care vor fi implementate să asigure, pe lângă scăderea cheltuielilor publice, funcţionarea eficientă a instituţiilor publice de cultură în vederea asigurării garantării dreptului de acces la cultură potrivit prevederilor Constituţiei României”, dându-se exemple însă despre ceea ce ar însemna dacă propunerile în lucru ar fi aplicate:
Reţeaua de infrastructură culturală publică a fost diminuată sistematic din 1990. Numărul bibliotecilor publice a scăzut de la 4.458 în 1990, la 1.962 de biblioteci publice în anul 2021. Similar numărul aşezămintelor culturale din mediul rural a scăzut de la 7.110 clădiri cu funcţie de cămin cultural în 1990 la 4.984 de clădiri funcţionale în 2020.. Astfel, dintre cele 469 de instituţii publice de cultură cu personalitate juridică care îşi desfăşoară activitatea în prezent, peste 61% vor fi desfiinţate prin aplicarea acestor măsuri. (…)
În România există multe localităţi în care biblioteca publică este singurul loc în care adulţii sau copii din medii defavorizate pot citi, studia, realiza temele sau pot beneficia de instruire; în mediul rural există aproximativ 1.900 de biblioteci, în care există angajat un singur bibliotecar; dacă postul este vacant şi se desfiinţează în urma aplicării articolului de mai sus, atunci se desfiinţează şi singura sursă de informare şi lectură pe care statul Român o oferă comunităţii respective; reamintim faptul că statisticile europene plasează jos România atunci când este vorba de structuri infodocumentare şi acces gratuit la informaţie.
La nivel naţional, în majoritatea judeţelor, muzeele judeţene şi locale sunt principalul furnizor de programe cultural-educaţionale pliate pe nevoile comunităţii. Aplicarea articolului în forma prezentată va genera dispariţia identităţii locale reprezentată de instituţiile muzeale judeţene şi locale; muzeele, prin natura patrimoniului deţinut, necesită un personal de specialitate de înaltă calificare, cu experienţă în domenii diverse (ştiinţe umaniste, arte, ştiinţele naturii, ştiinţe sociale), la care se adaugă, ţinând cont de provocările societăţii contemporane, competenţe specifice din sfera digitizării, marketingului, sociologiei, managementului de proiect. Complexitatea ridicată a acestor posturi face dificilă ocuparea posturilor vacante, mai ales în cazul instituţiilor muzeale din mediu rural sau mic urban, în condiţiile migrării constante a forţei de muncă superior calificată înspre urbanul mare. Handicapul generat de complexitate este dublat de nivelul foarte scăzut al salarizării în muzeele judeţene sau locale.
Instituţiile publice de cultură funcţionează cu personal de specialitate, care necesită studii specifice şi experienţă în domeniu, angajarea acestora depinzând de bugetul alocat de către autoritate, precum şi de proiectele pe care le derulează instituţia; majoritatea contractelor de muncă pe durată determinată/pe proiect sunt încheiate pe perioada desfăşurării stagiunilor; în perioada iulie – august, instituţiile de spectacole şi/sau concerte funcţionează cu personal redus, fiind perioada de vacanţă între stagiuni; aplicarea prevederilor articolului (…) ar anula posturile vacante existente în acest moment, inclusiv cele unice, şi ar incapacita instituţiile de spectacole şi/sau concerte să mai deruleze proiecte de anvergură iar, în cazul instituţiilor cu o organigramă redusă, va duce chiar la imposibilitatea desfăşurării activităţii acestora; va fi afectată în mod direct buna funcţionare a orchestrelor, a trupelor de teatru, a ansamblurilor de balet etc; de precizat că inclusiv activitatea compartimentelor tehnice presupune respectarea unor cerinţe de personal, fără de care exploatarea la scenă a spectacolelor nu poate fi asigurată în condiţii de siguranţă pentru angajaţi şi spectatori.
Aşezămintele culturale (centre culturale, şcoli populare, centre pentru promovarea şi conservarea culturii tradiţionale, cămine şi case culturale etc.) – acest tip de instituţii publice de cultură ocupă un loc aparte în sistemul public, datorită faptului că activitatea lor culturală, este una cu un puternic impact social şi, fiind importante mai ales pentru configurarea unei oferte cultural-educaţionale minimale în mediul rural şi urban mic; precum în cazul bibliotecilor, căminele culturale funcţionează cu un număr redus de personal, de multe ori fiind vorba de 1-2 posturi; anularea acestora ar echivala cu desfiinţarea căminului şi cu îndepărtarea ofertei culturale din spaţiul rural”.
În același timp, Raluca Turcan face referire și la prevederile potrivit cărora la nivelul instituţiilor publice din subordinea Ministerului Culturii iar urma să fie anulate aproximativ 250 de posturi, ceea ce va duce, în unele cazuri, imposibilitatea derulării activităţii pentru care instituţiile respective au fost înfiinţate:
Majoritatea autorităţilor publice locale nu au instituţii publice de cultură cu peste 50 de salariaţi, astfel că vor trebui să le comaseze (teatru, muzeu, ansamblu popular etc.) şi să reducă cu cel puţin 15% din personal (actori, muzeografi, dansatori etc.). Pentru menţinerea activităţii, muzeografii vor completa trupa de teatru, iar actorii, când nu repetă şi nu joacă, vor asigura conservarea bunurilor culturale din muzeu. (…)
Desfiinţarea sau comasarea acestora cu alte instituţii sunt de natură, pe lângă bulversarea sistemului de finanţare a proiectelor culturale, precum şi cel de cercetare în domeniul culturii, să pună în pericol atingerea jaloanelor din PNRR precum şi pierderea fondurilor obţinute din programele europene”.