# Microbuz cu pasageri lovit de tren. ISU Cluj a activat planul roșu

_Published: 2021-08-16_

[Un microbuz cu opt 8 pasageri](http://www.monitorulcj.ro/actualitate/92441-video-isu-cluj-a-activat-planul-rosu-in-cazul-microbuzului-lovit-de-tren-4-persoane-transportate-la-spital#sthash.nbgpfjQo.dpbs) a fost lovit de tren în județul Cluj. Incidentul a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată, pe drumul comunal DC3, Urișor – Dej, relatează [Monitorul de Cluj](http://www.monitorulcj.ro/actualitate/92441-video-isu-cluj-a-activat-planul-rosu-in-cazul-microbuzului-lovit-de-tren-4-persoane-transportate-la-spital#sthash.nbgpfjQo.dpbs). În acest caz a fost activat planul roșu, toți pasagerii  fiind răniți, dintre care doi în stare gravă. Patru persoane au fost duse la spital. O fetiță de 13 ani, stabilă, conștiență, a fost transportată cu elicopterul la UPU Cluj. Unei alte victime, femeie, i se acorda asistență medicală în ambulanță.

„Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie Salvatorii intervin cu 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială de transport personal şi victime multiple, 2 ambulanțe SMURD şi 4 ambulante ale Serviciului Judeţean de Ambulanță. În sprijin, la locul intervenţiei a fost trimis şi  un elicopter  SMURD”, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, citat de News.ro.

Potrivit IPJ Cluj, [citat de presa locală](http://www.monitorulcj.ro/actualitate/92441-video-isu-cluj-a-activat-planul-rosu-in-cazul-microbuzului-lovit-de-tren-4-persoane-transportate-la-spital#sthash.nbgpfjQo.dpbs), impactul s-a produs la pasajul de cale ferată, din localitatea Urișor, comuna Cășeiu, „între un microbuz și trenul regio expres, care circula de la Baia Mare spre Cluj-Napoca. Conform primelor date, 8 persoane, pasagere în microbuz, sunt rănite”. Potrivit polițiștilor, șoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Trenul implicat în acest accident ([RE 4001](https://mersultrenurilor.infofer.ro/ro-RO/Tren/4001?Date=16.08.2021&SelectedBranchCode=112524)), operat de CFR Călători plecase din Baia Mare la ora 8,45 și trebuia să ajungă la Cluj-Napoca la 12,48. Potrivit datelor publice de pe site-ul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, la ora difuzării acestei știri, garnitura are o întârziere de 69 de minute.

[Accident cumplit pe E85, în Bacău, cu șapte morți](https://zin.ro/25/07/2021/administratie/accident-mortal-e85-bacau-sapte-decedati-doi-copii/)
