# Fostul senator UDMR Olosz Gergely a fost reținut în Ungaria

_Published: 2019-03-16_

**Poliția maghiară a confirmat că fostul senator UDMR Olosz Gergely a fost

reținut în Ungaria pe 13 martie. Olosz Gergely, fost președinte al ANRE, a fost

condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de

închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în formă continuată.**

Conform reprezentanților

Poliției maghiare, instanța competentă a dispus punerea lui Olosz Gergely sub

supraveghere cu brățară electronică până când se va pronunța Tribunalul din

Budapesta asupra cererii de transfer către autoritățile din România.

Pe 3 ianuarie, fostul

senator UDMR de Covasna a fost dat în urmărire internaţională, după ce anterior

fusese dat în urmărire naţională şi consemn la frontieră. „În luna decembrie,

persoana în cauză a fost dată în urmărire naţională şi consemn la frontieră

pentru punerea în executare a mandatului, iar acum a fost dată în urmărire

internaţională şi se fac verificări pentru depistarea şi reţinerea acesteia”, a

precizat Nicoleta Tolvaj Marin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului

Judeţean de Poliţie Covasna.

Un alt fost parlamentar

UDMR, Marko Attila Gabor, a fugit la Budapesta după ce a fost condamnat la

cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării frauduloase a Colegiului

Szekely Miko, din Sfântu Gheorghe. În vară, Marko Attila Gabor a fost

fotografiat la o terasă din Budapesta, deși a fost dat în urmărire

internațională prin Interpol.

Olosz Gergely, fost

preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE)

şi fost senator UDMR, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în

formă continuată. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Ion Bîrcină – un an

şi patru luni închisoare cu executare, Costin Iliescu – un an şi patru luni

închisoare cu suspendare, Cătălin Stan – doi ani cu suspendare, Ovidiu Ionel

Badea – un an cu suspendare.

Totodată, instanţa a mai dispus confiscarea de la

Olosz Gergely a sumelor de 384.000 de euro şi 400.000 lei şi menţinerea

sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile ale acestuia până la

recuperarea prejudiciului.
