# Fregatele româneşti şi flota NATO se hârjonesc sub ochii lui Putin.

_Published: 2015-03-16_

**În ultima perioadă Marea Neagră a devenit o imensă tablă de

şah unde NATO, pe de- o parte, şi Rusia, pe de alta, s-au angrenat într-

 un joc al intimidărilor. În timp ce ruşii au preferat să nu-şi scoată

navele de război în apele internaţionale şi monitorizează din aer şi de

ce nu, de sub apă, toate mişcările flotelor inamice, NATO îşi roteşte

frenetică navele militare în Marea Neagră.

**

Multifuncţionalele crucişătoare din clasele Ticonderoga şi

Arleight Burke au devenit o prezenţă obişnuită la aplicaţiile militare

ale flotelor statelor riverane membre NATO iar rând pe rând forţele

navale ale sateliţilor NATO derulează exerciţii comune cu marile puteri

din Occident. Luni, navele NATO au îeşit în mare împreună cu Forţele

Navale Române. Standing Maritime Group-2 (SNMG-2), fosta STANAVFORMED,

respectiv flota NATO din Mediterana, a simulat o luptă navă complexă

împreună cu fregata „Mărăşeşti” şi alte nave al forţelor navale.

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTUvMDMvMTcvMTRfMjVfMzFfODM1X2lsXzIwLmpwZyJdLFsicCIsInRodW1iIiwiMjI1eDI1NT4iXV0/il%2020.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTUvMDMvMTcvMTRfMjVfMzFfODM1X2lsXzIwLmpwZyJdLFsicCIsInRodW1iIiwiMjI1eDI1NT4iXV0/il%2020.jpg)

În prezenţa ministrului Apărării, navele au executat luptă

antisubmarină şi împotriva aeronavelor inamice, exerciţii de respingere a

 atacului unor nave şi ambarcaţiuni rapide inamice.

În toiul aplicaţiilor, o siluetă întunecată a survolat zeci de minute

spaţiul aerian din zona aplicaţiei. Echipajul fregatei „Regina Maria” a

dovedit că este bine antrenat şi a recunoscut aparatul rusesc: IL-20

Coot A, specializat în recunoaştere. Asta ca să nu creadă lumea că Putin

 stă chiar cu mânile în sân.

De altfel, chiar Mircea Duşa, prezent la exerciţiu, a confirmat

faptul că ruşii sunt cu ochii pe noi. „Nu cred că este o coincidenţă.

Cred că este normal ca avioane de supraveghere electronică să culeagă

informaţii asupra tot ce se întâmplă în Marea Neagră”, a declarat

ministrul Apărării. Acesta confimat că, la rândul lor, aliaţii din

Occident au propriile avioane spion în Marea Neagră

**Sevastopol, fortăreaţa roşie

**

În ciuda criticilor, problemelor de mentenanţă şi aspectului

ponosit, flota de la Sevastopol a rămas cea mai mare din Marea Neagră.

Cinci brigăzi navale de suprafaţă şi un batalion submarin. Cu totul, 41

de nave de război active şi trei submarine. Crucişătoarele „Moskva” şi

„Kerci” dispun fiecare de peste 120 de rachete de diferite tipuri,

precum şi de sisteme complexe de supraveghere.

Din flotă mai fac parte nu mai puţin de şapte nave de desant de mari

dimensiuni, grupate în Brigada 197 Nave Desant, Batalionul 247

Submarine, Brigada 68 Apărare Coastă, Gupul 150 Puitoare de Mine, o

unitate de atac rapid – Brigada 41 Nave Purtătoare de Rachete, o altă

unitate de nave antisubmarin, precum şi diverse nave auxiliare.

Spre comparaţie flotele reunite ale Ucrainei (care are mari probleme

după blocada rusească) şi Turciei (care numără 16 fregate şi opt

corvete) nu pot concura cu ruşii. În ceea ce priveşte România, Bulgaria

şi Georgia, flotele acestor state sunt cu mult prea mici pentru a fi

luate în calcul.

Aici intervine SNMG, care dispune de nave moderne şi bine echipate.

Din flota aliată fac parte un crucişător şi alte şapte nave mai mici.

Rusia mai punctează în acest joc tactic cu Brigada 11 Rachete de Coastă,

 care deţine trei instalaţii mobile de lansare a rachetelor împotriva

ţintelor navale, alte trupe de uscat, dar şi cu forţe aeriene.

Regimentul 25 elicoptere antisubmarin – 20 de aparate KAmov 27 şi Mi 14,

 un regiment aerian mixt şi Escadrila 43 de asalt, echipată cu 20 de

aparate de vânătoare Suhoi 24.

Aşa cum am menţionat mai sus, Rusia supraveghează din aer toate

manevrele NATO din Marea Neagră. Avionul Iluşin IL-20 Coot A, cunoscut

ca Il-18D-36 Bizon, echipat cu radare de recunoaştere şi sistem Elint

(electronic intelligence) aparatul a devenit un obişnuit al exerciţiilor

 NATO din Marea Neagră.

**Înfruntarea „titanilor”: crucişătorul Moskva vs USS Vicksburg

**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTUvMDMvMTcvMTRfMjZfMzlfODcxX21vc2t2YS5qcGciXSxbInAiLCJ0aHVtYiIsIjIyNXgyNTU%2BIl1d/moskva.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTUvMDMvMTcvMTRfMjZfMzlfODcxX21vc2t2YS5qcGciXSxbInAiLCJ0aHVtYiIsIjIyNXgyNTU%2BIl1d/moskva.jpg)

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTUvMDMvMTcvMTRfMjdfMTNfNzY0X1VTU192aWNrc2J1cmcuanBnIl0sWyJwIiwidGh1bWIiLCIyMjV4MjU1PiJdXQ/USS%20vicksburg.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTUvMDMvMTcvMTRfMjdfMTNfNzY0X1VTU192aWNrc2J1cmcuanBnIl0sWyJwIiwidGh1bWIiLCIyMjV4MjU1PiJdXQ/USS%20vicksburg.jpg)
Ticonderoga

 şi Arleight Burke sunt două clase de crucişătoare purtătoare de rachete

 utilizate din plin de SUA în mai toate conflictele şi zonele fierbinţi.

 De când cu episodul Crimeea, NATO a avut grijă ca o astfel de navă să

se afle în permanenţă în Marea Neagră.

Dincolo de aspectul maiestuos şi impunător, aceste nave dispun de

sistemul balistic de apărare împotriva rachetelor intercontinentale

Aegis.

Conceput după experienţa Războiului Rece, Aegis este un sistem

complex de radare terestre, aeriene, navale şi sateliţi care

reacționează în timp real în cazul unei ameninţări cu rachetă. USS

Vicksburg împreună cu alte 17 distrugătoare din clasele Arleigh Burke şi

 Ticonderoga au fost dotate cu acest sistem demn de „Războiul Stelelor”,

 considerat cel mai performant din lume. Aegis este capabil să lovească

orice ţintă de pe planetă, putând distruge chiar şi sateliţii inamici.

Flota rusă din Marea Neagră se opune NATO cu o navă similară ca mărime,

dar cu altfel de dotări. Crucişătorul Moskva nu are Aegis, este mai

vechi, dar este ticsit de rachete, torpile, bombe antisubmarin, radare

şi tunuri. Plus că are şi el renumele lui. Clasa Slava din care face

parte este cunoscută şi apreciată ca sora mai mică a imenselor

crucişetoare nucleare din clasa Kirov.

**Fraţii Delfinului, inamicii NATO

**

La nivel declarativ, flota rusă de la Marea Neagră are doar trei

submarine din clasa Kilo, din care face parte şi al nostru submersibil

care va împlini în curând 20 de ani de ruginit în portul Constanţa,

„Delfinul”. Este vorba despre „Alrosa”, „Novorossiysk” şi „Rostov on

Don”, ultimele două modernizate. Dacă mai punem la socoteală că

submarinele din clasa Kilo sunt cele mai moderne din Marea Neagră, lupta

 sub apă va fi o problemă serioasă pentru aliaţi.

În mediul online circulă o informaţie, pe cât de controversată, pe

atât de gravă. Potrivit burebista2012. blogspot.ro, Departamentul de

Stat al SUA a recunoscut oficial că echipajul de pe distrugătorul USS

Donald Cook a fost grav demoralizat, când nava lor a fost survolată în

Marea Neagră de către un Suhoi-24, neînarmat, fără bombe, sau rachete,

ci doar cu un dispozitiv de război electronic. La 10 aprilie 2014, USS

Donald Cook a intrat în apele Mării Negre și la 12 aprilie un bombardier

 tactic rusesc Su-24 a zburat deasupra navei declanșând un incident

care, în conformitate cu mai multe rapoarte mass- media, a demoralizat

complet echipajul acesteia, atât de mult încât Pentagonul a emis un

protest, scrie burebista 2012.

„Bombardierul rusesc Su-24, care <bâzâia> de deasupra

distrugătorului american efectua survoluri fără bombe şi rachete, ci

doar cu un ,<coș> montat sub fuselaj, care, potrivit ziarului rus

Rossiiskaia Gazeta, conținea un dispozitiv de război electronic rusesc

numit Khibiny. Când jetul rusesc s-a apropiat de nava SUA, dispozitivul

electronic a dezactivat toate radarele, circuitele de control şi

sistemele de transmitere a informațiilor. La bordul distrugătorului

american s-a aşternut tăcerea (.. ) Bombardierul rusesc Su-24 a simulat

apoi un atac cu rachete împotriva USS Donald Cook, care a fost lăsat

literalmente surd și orb. Potrivit unor surse mass-media de

specialitate, 27 de marinari de pe USS Donald Cook au solicitat să fie

eliberaţi din serviciul activ, după acest incident”, se arată pe blog. 
