Senatorul PSD Dan Șova a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în dosarul în care este urmărit penal și deputatul social-democrat Viorel Hrebenciuc.
După ce şi săptămâna trecută trecuse prin birourile anchetatorilor, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a venit din nou luni la DNA pentru a fi audiat, el declarând că a fost citat într-un nou dosar, fără a preciza în ce calitate va da cu subsemnatul.
Hrebenciuc a declarat luni, la ieşirea de la DNA, că procurorii l-au anunţat că este suspect într-un nou dosar, în care este cercetat pentru că ar fi făcut trafic de influenţă, el precizând că nu este vorba despre „niciun fel de afacere”. Viorel Hrebenciuc nu a precizat în ce ar fi constat traficul de influenţă de care îl acuză procurorii în noul dosar, arătând că nu poate spune mai mult despre această cauză.
Întrebat dacă va merge să vadă ce conţine dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Camera Deputaţilor pentu arestarea sa preventivă, deputatul a spus că-l va studia. Deputatul Viorel Hrebenciuc a stat la DNA aproximativ 30 de minute. La intrarea în sediul DNA, Hrebenciuc a spus că nu are detalii despre acest nou dosar, precizând că va da mai multe informaţii după ce va discuta cu procurorii. Deputatul a venit la DNA fără avocat, în jurul orei 11,30. Întrebat de ce sunt atâtea dosare deschise pe numele lui, Viorel Hrebenciuc a răspuns: „Nu este voinţa mea”.
Viorel Hrebenciuc este cercetat de procurorii DNA, alături de deputatul PSD Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea celor doi parlamentari. Hrebenciuc este urmărit penal în acest dosar pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Într-un alt dosar, instrumentat tot de DNA, Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru că, susţin anchetatorii, s-ar fi implicat pentru a determina funcţionari din Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV – controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti.