# Tomac încă se consideră o „forță” și face apel la români: „Nu vă risipiți votul”

_Published: 2024-10-15_

Au început depunerile de semnături pentru alegerile parlamentare, iar printre cei care au făcut acest demers se numără și Eugen Tomac, liderul PMP.

Tomac nu merge singur ci, aidoma ca la locale, face front comun cu Forța Dreptei. Spre deosebire de locale, lipsește USR din această ecuație. Nu e bai, pentru că președintele PMP se vede o „_forță_”.

În cadrul unei declarații de presă susținute cu ocazia depunerii semnăturilor, Eugen Tomac a [subliniat](https://www.facebook.com/tomaceugen/posts/1084217923072562?ref=embed_post)că PMP îl susține pe Ludovoc Orban la alegerile prezidențiale și că Alianța forțelor de dreapta este „_singura forță politică de opoziție curajoasă, capabilă să se bată de la egal la egal cu PSD, dar și cu anexele lor_”.

Alianța însemnând PMP, Forța Dreptei, Alternativa Dreaptă, Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache.

„_Este un moment important. Alianța forțelor de dreapta, singura alianță politică, care intră în această competiție, cu cel mai bun candidat pentru alegerile prezidențiale, candidat susținut de 4 partide, de PMP, Alternativa Dreaptă, Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache și, evident, Forța Dreptei, pentru că Alianța Forțelor de dreapta se va regăsi pe buletinele de vot sub sigla Forței Drepte. _

_Avem nevoie de sprijinul românilor în această bătălie inegală pentru că suntem singura forță politică de opoziție curajoasă, capabilă să se bată de la egal la egal cu PSD, dar și cu anexele lor._

_Români, vă invităm să nu vă risipiți votul, pentru că cei care au trădat o dată, de 2 ori o vor face și a treia oară.
Singurul lider politic care nu a îngenunchiat în fața PSD și a intrat în această bătălie este domnul președinte Ludovic Orban și partidele noastre îl susțin._

_Singura forță de dreapta, care intră în această bătălie și care merită susținută suntem noi, Alianța Forțelor de Dreapta”_, asigură Tomac.
