# Două românce gemene au ales drumul carierei militare

_Published: 2022-10-15_

Ministerul Apărării Naționale din România a publicat astăzi, 15 octombrie, povestea a două românce gemene care au decis, în urmă cu o lună, să se înscrie la Colegiului Național Militar ”Dimitrie Cantemir”. 

Colegiul Național Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza este o instituție militară de învățământ preuniversitar a Armatei României.

”_În călătoria noastră de patru ani, în acest colegiu, vom rămâne una lângă cealaltă, încercând să fim cea mai bună versiune a noastră_”, au transmis gemenele.

### MApN: ”Denisa și Miruna Nae sunt surori gemene și au pornit împreună pe drumul carierei militare, dornice să realizeze lucruri extraordinare”

Potrivit membrilor [MApN](https://www.facebook.com/mapn.ro/posts/pfbid0qRhSiod3wqDi3KRMHWR388Fxt8H2HeKUxi61SRiXAqFWm77tnMpfft2gz9vABs61l), fetele nu au avut militari în familie, dar acest fapt nu le-a împiedicat să aleagă o carieră în armată.

”_Chiar dacă nu au avut în familie modele de militari, nu au ezitat nicio clipă să fie ele primele care dau startul. Se uită în urmă și văd doar munca din spatele reușitei lor_”, se arată în textul publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale din România.

### Fetele sunt pregătite ca, pentru o perioadă de 4 ani, să cunoască provocările mediului cazon

”_Acest lucru se datorează și faptului că se au una pe alta în fiecare moment și trec mai ușor peste provocările mediului cazon. Ne-au spus că sunt foarte mulțumite de alegerea făcută și că le place foarte mult că sunt împreună, împărtășesc aceleași idealuri și îmbracă aceeași uniformă_”, au precizat reprezentanții [MApN](https://zin.ro/21/08/2022/administratie/21-august-ziua-medicinei-militare/).
