# &#8211; Video Exclusiv &#8211;         Interviu cu Excelența Sa, Ambasadorul Federației Ruse la București, Domnul Valery Kuzmin

_Published: 2019-10-15_

Într-un interviu acordat in exclusivitate Ziarului de Investigații de către Valery Kuzmin, ambasadorul Federației la Ruse la București, acesta susține că Rusia este un stat care reacționează, nu acționează.

Valery Kuzmin nu s-a ferit să lămurească nici legăturile lui

Liviu Dragnea cu Moscova și dacă fostul lider PSD a cerut oficial ajutorul

Federației Ruse.

Ambasadorul rus nu a ocolit nici relația dintre președintele Klaus Iohannis și Vladimir Putin, președintele Federației Ruse și dacă primul l-a invitat pe al doilea la București sau nu.

În schimb, diplomatul rus a ocolit să comenteze prea mult

iminenta numire a Laurei Codruța Kovesi în fruntea Parchetului European.

Din acest interviu, publicat și în ediția de print din luna octombrie a Ziarului de Investigații, mai puteți afla dacă Moscova se opune unirii Românei cu Basarabia, care sunt relațiile dintre SUA, UE și Rusia și dacă lumea se îndreptă spre ”ultimul război” mondial.

**Interviul întreg**

**Reporter:**** ******

Cum caracterizați relațiile dintre cele două

state?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin: ******

Ar putea fi și mai bine.

E loc de mai bine

**Reporter:**** ******

De ce nu este mai bine în

acest moment?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:******

Ca să răspund la

întrebarea asta… Motive sunt multe, dar ca un moment de analogie istorică aș

prefera să vă aduc aminte o situație din anul 1933. Exact anul acesta celebrăm o dată rotundă de la acordul între

cele două țări pentru stabilirea relațiilor diplomatice între ele. Mai întâi și

mai întâi de toate, pentru că atunci apăruse nucleul dur al Germaniei

naziste  și tocmai acesta a fost anul când a fost semnat primul pact

Molotov-Ribbentrop – de care aici se amintește foarte des, care semăna cu

acesta,

Știți cum se numea? 

În 1934, se numea Pactul

Hitler-Pisoski, pentru că acest acord era legat de semnăturile acestor doi

politicieni. Și cu toate acestea s-a găsit voința necesară să se semneze acest

acord, pentru ca relațiile dintre aceste țări

să se dezvolte și după aceea.

**Reporter:******

Dacă ar fi să ne

întoarcem în prezent?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:******

Cred că o să fiți de

acord că între cele două state diferite – Regatul României și Rusia comunistă

sau Uniunea Sovietică – relațiile erau într-o situație de mai mult dezacord

decât acum, când în ambele state sunt democrații, proprietate privată și comerț liber.

**Reporter:******

Relația cu România este mai

rea decât cea cu alte state din Balcani sau UE?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:******

Deci, acum în general

valorile noastre coincid, în unele părți cel puțin. Este situația  în care ne

uităm nu numai la relația dintre Rusia și

România, dar să ne

uităm și

la relațiile dintre Rusia și alte state din jur să vedem cum se dezvoltă

relațiile cu Cehia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Turcia, Italia, Grecia, Franța, Germania etc

Și bineînțeles că trebuie să subliniez

că aceste state sunt membre UE, sunt membre NATO, poate doar Serbia nu este.

Așa ca un exemplu, nu

cumparăm România și Germania la cifrele

economiei sau cu Polonia, unde schimbul comercial este de trei ori mai mare

decât cel cu România.

**Reporter:**

Care sunt legăturIle

economice dintre România și Rusia acum?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Relațiile economice cu toate

problemele care există între cele două state se dezvoltă dinamic, putem spune

că în ultimii 2-3 ani că am ajuns la cifre de dinainte de criza economică.

Adică, anul trecut volumul schimburilor comerciale, aproape-aproape a ajuns la

cinci miliarde de dolari.

În luna septembrie, am

fost la Ploiești, la festivitatea organizată de Petrotel, cu ocazia Zilei

Petrolistului.

**Reporter:**

Suntem pe plus sau pe

minus în cadrul acestor relații economice?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Acesta este un exemplu

din relațiile noastre bune. Dar, în general, în mare, cum le percepem acum, mai

ales cu ce a fost în trecut … Noi vedem acum că multe sfere din relațiile

comerciale dintre cele două țări au devenit înghețate mai ales în baza

sancțiunilor adoptate de Uniunea Europeană,

sancțiunilor ilegale față de Rusia, care nu sunt în conformitate cu

legislația internațională, mai ales în domeniul

petrolului, în domeniul exportului de echipamente de extracție petrol și gaze

care a devenit o problemă majoră în relațiile noastre.

Bineînțeles că, Rusia a găsit producători

care să-i livreze aceste echipamente, dar cea care a avut de suferit în această

situație a fost tot România.

**Reporter:**

Care companii în afara

de Gazprom și Lukoil mai sunt prezente în România?

**Ambasadorul Valery Kuzmin: ******

Una dintre cele mai

mari, este compania metalurgică producătoare de țevi, care are uzine inclusiv

la Slatina.

Știu că este este

colaborare și între companii, la un nivel mediu al cifrelor de afaceri, și în

domeniul IT.

Există chiar și una

dintre rețele de retail din Rusia care a deschis primul supermarket în România.

**Reporter:**

Din cele cinci miliarde

de dolari care este valoarea produselor românești care ajung în Rusia?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Dacă vorbim despre acest

bilanț economic, el se înclină spre Rusia. Este

mult mai mare. Faptul că exporturile din Rusia sunt mai mari nu este atât de plăcut.

De ce nu este plăcut?

Pentru că Rusia vine în

piața românească cu materii

prime, cu surse de energie, iar România vine cu echipamente, cu piese pentru

autoturisme, pentru mașinile

Renault.

Mai sunt câteva

exporturi spre Rusia în domeniul cosmeticii, al farmaceuticii, însă nu sunt

cifre serioase ca să vorbim despre ele.

**Despre relației

Moscovei cu Iohannis, Dragnea ș****i pu****ț****in despre Kovesi**

Ambasadorul Valery

Kuzmin nu s-a sfiit să fie contondent cu președintele Klaus Iohannis căruia i-a

reproșat voalat că-l ignoră pe Putin, dar a ținut să nege și că s-a întâlnit cu

Dragnea sau cu Tăriceanu.

**Reporter:**

Care sunt relațiile

politice dintre România și Moscova, președintele Iohannis l-a invitat pe

președintele Putin la București sau invers?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Voi v-ați amestecat între America și Rusia, între Rusia și America.

Dacă vă interesează

această întrebare concretă, ”dacă oare domnul Iohannis l-a invitat pe domnul

Putin aici la București?”. 

Teoretic, bineînțeles,

această invitație putea să treacă pe

lângă ambasada noastră, asta pur teoretic.

Practic, dacă această

vizită ar fi fost în

pregătire, am fi știut de acest lucru.

**Reporter:**

Mă interesează dacă

politicienii români sunt interesați de relații cu Rusia sau le evită?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Poziția a doua, le

evită.

**Reporter:**

De ce credeți că fac asta?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Este

o întrebare pentru dânșii. Noi nu putem să dăm răspunsuri pentru

politicienii români.

**Reporter:**

În România, se vorbea

despre relațiile lui Dragnea cu Moscova, că a fost la ambasadă.

**Ambasadorul Valery Kuzmin: ******

Primul răspuns este că

domnul Dragnea este la închisoare.

Vedeți, în România se

vorbește foarte mult, cum putem răspunde la tot ce se vorbește în România, cum

putem face acest lucru?

Ce

vă interesează în mod concret?

**Reporter:******

Spre exemplu, domnul

Dragnea a cerut să aibă o întâlnire cu

dumneavoastră? Sau cu vreun oficial din Rusia? Sau să facă o vizită?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Pentru asta eu nu am

niciun fel de informații. Atât pot să vă spun. Că atunci când eu am venit în

România, iar domnul Dragnea era șeful Camerei Deputaților, este o practică diplomatică de a face o vizită de

protocol la persoanele cu funcții de conducere.

M-am adresat cu această

rugăminte la șeful Camerei Deputaților, nu am primit răspuns și nu a fost

singurul, nici șeful Senatului nu a răspuns la această cerere. Și inclusiv mai

multe alte personalități politice care comunică foarte bine cu alți ambasadori,

ne-au evitat.

Cred ca am răspuns întru

totul la întrebarea dumneavoastră.

**Reporter:**

Cum privește Moscova

numirea Laurei Codruța Kovesi, ajuta această numire relațiile cu UE sau nu?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

A fost deja numită, da?

**Reporter:**

Propusă.

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Când o să fie deja

numită în funcție, atunci o să vedem ce o să fie,

noi îi considerăm pe oameni după fapte.

Într-adevăr trebuie să

luptăm împotriva crimei, așa că relațiile sunt de

colaborare între UE și Rusia.

**Despre relația dintre

UE și Rusia**

Faptul că bazele

americane sunt tot mai prezente în

Europa și faptul că UE permite implicarea SUA pe un continent din care

nu face parte geografic, constituie alte motive, noi motive de supărare la Moscova.

**Reporter:******

Înțeleg că România ignoră Rusia, la fel

procedează și marile puteri din UE?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Domnul președinte Macron

le-a interzis jurnaliștilor

de la Russia Today, de la Sputnik să participe la

conferințele de presă ale sale. Din punctul dumneavoastră de vedere este acesta

un moment care să reflecte libertatea presei?! Dar lăsăm asta ca pe o întrebare

retorică. Și totuși,

președintele Macron îl

invită pe președintele Putin la dialog, inclusiv îl invită să facă vizite în Franța, domnul Macron a făcut

o vizită la Sankt Petersburg la Forumul Internațional Economic. 

Rușii spun că orice

comparație este șubredă, dar făcând totuși

aceste comparații puteți vedea diferența.

**Reporter:**

În această perioadă este

una de confruntare între UE Și Rusia?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Vorbiți despre perioada dintre

cele două războaie mondiale? Vorbim de perioada aceea când toată Europa s-a

unit împotriva Uniunii Sovietice?

**Reporter:**

Nu, de perioada actuală.

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Asta nu este o întrebare

pentru mine.

Dacă vorbim de perioada

cu parteneriatul strategic dintre Uniunea Europeană și Rusia, dacă vorbim de

Europa și de limitele acestui continent… Însă, noi pornim de la parteneriatul

strategic dintre UE și Rusia care acum se află într-o stare de anabioza, este

în frigider.

**Despre zona Mării

Negre******

Unul dintre cele mai delicate subiecte abordate în timpul interviului cu diplomatul rus a fost cel legat de conflictul din Ucraina si anexarea Crimeei. Valery Kuzmin a explicat că, din punctul de vedere al Moscovei, evenimentele din Ucraina au fost doar o reacție a implicării altor mari puteri în Europa de Est și nu a reprezentat o agresiune comisă de Federația Rusă.

**Reporter:**

Cum vede Moscova zona

Mării Negre care risca să devină una dintre cele mai dificile zone în

următoarea perioadă?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Noi deja privim spre

regiunea Mării Negre de aproape 500 de ani. Pentru Rusia asta a fost o cale

deschisă, o cale spre mările calde, o cale spre deschiderea comerțului.

Și bineînțeles, există o istorie foarte lungă

pentru a reglementa evenimente și situații din Marea Neagră. 

Pe parcursul acestei istorii,

noi, am încercat să facem totul pentru reglementarea situației din Marea

Neagră.

Destul de recent, în

luna mai, a fost semnat la București, în cadrul unei reuniuni internaționale a țărilor riverane Mării

Negre, o convenție, un document care se numește

Agenda Comună Maritimă.

Această Agendă prevede mai multe

situații de lucru, inclusiv situația

ecologică, inclusiv care este volumul de resurse biologice, ca să nu

prindem chiar toți

peștii din Marea Neagră. Sunt niște

situații despre care țările riverane duc tratative, negociază.

**Reporter:**

Vă deranjează implicarea

NATO în Marea Neagră?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Acest exemplu arată că

țările riverane Mării Negre pot coopera

și în prezent. Dar cooperarea a fost instituită în multe formate în zona Mării

de mult, după tratatul de la Varșovia, care se aplică în rezolvarea situațiilor

mai complicate internațional

în domeniul securității. Din păcate aceste mecanisme sunt înghețate și nu lucrează acum.

Și auzim foarte des, mai

ales aici în România,

că numai NATO, prin intermediul participanților săi pot să impună

ceva, state care nu sunt din regiune. Acest lucru din punctul nostru de vedere

este intolerabil.

Auzim

o mulțime de acuze cum că Rusia a anexat ceva ilegal, că se înarmează

peste măsură. Dacă ne referim la

bazele dreptului internațional, aceste acuzații nu sunt serioase.

Pentru că implicarea

NATO nu respectă chiar principiul de autoguvernare a națiunilor, principiu

lansat chiar de președintele american Woodrow Wilson. 

Știți de ce a făcut acest

lucru? 

Dorința sa la acel

moment (n.r. – primul război mondial) era să destrame imperiile britanic și

francez, iar coloniile acestora să fie repartizate …

Dar principiul

autoguvernării ca atare a fost unul foarte corect, necesar. El a fost impus mai

bine după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, chiar la începutul

anilor `60, cu o mare implicare a URSS.

Să vedeți această hartă!

_Faptul că __zona M__ării Negre este una strategică pentru Rusia reiese și din faptul

că în acest moment al discuției, ambasadorul simte nevoia să se ridice din

fotoliu și să meargă __la hart__ă pentru a demonstra că în opinia Moscovei, federația nu este un

stat agresiv, ci doar încearcă să-ș__i apere grani__ț__ele.___

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Aceasta a fost frontiera

Pactului de la Varșovia, acum aici este granița NATO. A avansat spre Est câteva

sute de km.

Deci dacă înainte în

blocul țărilor socialiste erau bazele militare URSS – în Germania, în Polonia, în Cehoslovacia – acum

în aceste locuri se află baze americane.

Baze americane care se

află și în alte locuri, în

Turcia, în Japonia, în

Afganistan …

**Reporter:******

Bazele americane din

România cum sunt văzute de la Moscova?

Într-adevăr, ele sunt

aici. În mod liniștit sunt luate măsuri că

aceste baze să nu fie un pericol pentru noi. În acest moment sunt un

pericol?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

În mod potențial, da, și

președintele nostru a vorbit despre asta în mod repetat.

În momentul în care URSS

nu a mai fost, Rusia și-a retras bazele militare din Cuba, unde cea americană de la Guantanomo a rămas.

Rusia și-a retras baza

din Vietnam ,din Aden (n.r – Peninsula Arabică), iar în schimb, bazele

americane s-au extins și se apropie din ce în ce mai mult de frontierele

Rusiei.

Și dacă ne uităm peste polul de nord,

în bazele care sunt în nord și cele de acolo sunt foarte aproape de granițele

noastre din nord.

Coasta Oceanului Arctic

a Rusiei este foarte întinsă. Dincolo de oceanul polar sunt situate Canada,

America, iar noi nu am mai punctat pe hartă și bazele militare care sunt în

aceste state.

**Reporter:**

Este Rusia un stat

agresiv în politica intrenațională?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Vorbim

în situația asta despre fake-news, de realitatea post-adevăr, vedem acum foarte bine

o tendință de a arată Rusia ca un stat care încearcă să refacă situații în

favoarea sa, care amenință pe cineva.

Și aici doresc să vă

readuc aminte despre legile care au fost descoperite de oamenii de știință din

Grecia antică: Legile logicii. Ele spun că mai întâi există o cauza și apoi o

consecință.

Țineți minte când a fost

semnat acordul dintre SUA și

România pentru baza de la Deveselu? Când a fost semnat? A fost

înainte sau după criza din Ucraina?

Da, într-adevăr, chiar

după ce s-a declanșat criza ucraineană, la care au participat și americanii.

Când americanii declarau că sistemul lor de apărare este împotriva Iranului, a

Coreei de Nord și nu împotriva noastră.

Acum, ei spun cu toată

sinceritatea că acest sistem este îndreptat de fapt împotriva Rusiei.

**Reporter :**

Există vreo legătură

între expansiunea bazelor americane din România și din alte state din Europa

Centrală și expansiunea Rusiei în Ucraina, în zona Mării Negre din ultimul

timp? Sunt condiționate acestea?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Pentru această întrebare

nici nu este necesară o traducere.

Am discutat deja, când a

fost acordul pentru baza de la Deveselu, când a fost înainte sau după criza din

Ucraina?

Ne întoarcem la

filosofii din Grecia antică. Mai întâi cauza, apoi urmarea, consecința.

**Reporter:**

Există pericolul ca

Marea Neagră să devină un lac rusesc, așa cum se spune în România?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Oare acest pericol

există? Dumneavoastră ați auzit de ucrii anticii care au săpat Marea Neagră? Nu

românii, nu romanii au săpat Marea Neagră, au făcut-o ucrii antici.

Toate aceste clișee,

expresii ”lac rusesc”, ”expansiunea Rusiei”, ”Rusia, stat agresiv” sunt chestii

de speriat oamenii înainte să se culce ca să aibă coșmaruri.

În realitate, începând

cu anii `90, Rusia modernă s-a deschis pentru o relație inclusiv cu țările

NATO.

**Despre baza militară ****american****ă de la Deveselu**

Nu a fost ocolit nici subiectul bazei

militare de la Deveselu, pe care Moscova o vede ca pe o bază de unde Rusia poate fi atacată.

**Reporter:**

Ați avut discuții cu

partea română despre scutul de la Deveselu?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

De multe ori și în

detalii am discutat la Ministerul Afacerilor Externe despre eterna problemă a

armamentului de la Deveselu.

Pare

să fie

armament de apărare, cu rachete intercontinentale balistice de interceptare,

adică este armament de apărare. Dar, de apărare intercontinentală a cui, noi suntem

situați pe același

continent.

De ce este armament

intercontinental, armament care aparține unui alt stat care se află peste

ocean?

**Despre relațiile

dintre cele două combatante din Războiul Rece**

Valery Kuzmin a făcut

mai multe declarații din care reiese că în acest moment, Rusia privește SUA ca

pe un stat agresiv și din acest motiv relațiile dintre cele două puteri nu sunt

foarte bune.

**Reporter:**

Este

o situație tensionată între Moscova și

Washington?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Între SUA și Rusia în

ultimii 75 de ani există probleme de diferite feluri. Acum 74 de ani când America

poseda arma nucleară, când americanii au aruncat bomba peste Hiroshima și peste

Nagasaki, SUA aveau un plan pentru a ataca cu bomba atomică peste o sută de

localități din URSS. Pe urmă, aceste planuri s-au amplificat la 300 de

municipii și tot așa.

Asta este istorie!

**Reporter:**

Și dacă ne-am întoarce la

prezent, care sunt relațiile?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Dar, în afara de această

istorie veche, este și o istorie a zilei de astăzi. Baza de la Deveselu nu

poate fi considerată doar o armă de

apărare a României.

Tocmai am văzut pe

harta, Rusia are un teritoriu atât

de întins,

încât gândindu-și

apărarea națională, ea trebuie să judece

la un nivel global. 

Astfel că într-adevăr

noi privim spre aceste baze fără niciun fel de plăcere.

Ca să fie un exemplul și mai clar, aș da

exemplul Finlandei, cu care URSS a fost și în conflict armat între cele două

războaie mondiale. Relațiile nu au fost unele simple, printre politicienii

finlandezi au fost și generali ai armatei lor cărora nu le plăceau relații

normale, cordiale cu URSS.

Și după cel de-al doilea

război mondial, Finlanda a ales o politică de neutralitate și avem în acest

moment o relație foarte bună. Finlandezii au primit dreptul de a intra în Sankt Petersburg fără viză.

**Reporter:**

Și care sunt relațiile cu

NATO?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Despre asta cumva ați

uitat, haideți să ne întoarcem la începutul anilor 2000, cunoscutul moment 11

septembrie 2001 când Rusia a fost prima care a acordat o mână de ajutor SUA.

Deși în anii `90 NATO a continuat să se

extindă de-a lungul granițelor Rusiei, deși Rusia a fost împotrivă

față de această extindere și toate astea s-au finalizat prin destrămarea și

bombardarea masivă a Iugoslaviei.

Cine a bombardat

Iugoslavia? 

Extratereștrii?

Nu.

Au făcut-o forțele NATO, care s-au bazat pe forțele americane și pe bazele militare din

Scoția, din Spania și s-a văzut cum acționează forțele NATO în astfel de

situații.

Nu numai că au efectuat

acest bombardamente, dar au făcut-o cu bombe cu uraniu slab îmbogățit. Astfel

că aceste radiații se simt până acum, iar numărul cazurilor de oncologie a

crescut substanțial.

Și a fost Rusia care a

acordat ajutor SUA când

teroriștii au atacat America. Și nu numai atât, Rusia a dat înainte

informații Americii în

legătură cu aceste atacuri care se pregăteau.

Care au fost răspunsul

din partea NATO?

Ce a urmat? O extindere

a NATO și cum a glumit președinte Putin, districtul militar al URSS din zona

baltică a devenit acum zonă militară a NATO. 

Și dumneavoastră spuneți că Rusia este un stat

expansionist. Rusia a îndurat, a suportat mult timp, a încercat să rezolve

situația, să se sfătuiască cu americanii.

In 2002 americanii au rupt tratatul împotriva rachetelor antibalistice.

Ce a urmat? 

Incluisv baza de la

Deveselu, alte baze noi.

Și atunci care este politica

Rusiei? 

Este

o politică de

reacție. Noi reacționăm acum la ce se

întâmplă în jurul nostru și nu sunt evenimente mărunte la care trebuie să facem

față.

Recent, chiar de curând,

SUA au denunțat tratatul  pentru rachetele balistice cu rază mică și medie de acțiune.

**Despre dacă Moscova

susține fenomenul fake news**

Valery Kuzmin a

dezmințit acuzele unei mari părți a comunității internaționale și mass-mediei cum că Moscova ar susține propagarea de știri

false, așa-numitele “fake news”.

**Reporter:**

Rusia este atacată de

cancelariile europene, chiar și din România, pe tema implicării în fake news.

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Când un fake news este

dezmințit printr-un alt fake news este o capcană de care ne-au atras atenția

chiar grecii antici.

Mai întâi să căutați

cauza și apoi consecința.

Să mai examinăm câteva exemple. Acuzele

la adresa Rusiei legate de Marea Neagră și cu Georgia.

Cred că ați auzit de

agresiunea Rusiei față de Georgia!

Oare ați auzit și de

Raportul Tagliavini care a examinat cauzele și consecințele și care au fost

consecințele?

A fost acolo măcar un

cuvânt despre agresiunea Rusiei?

Și dumneavoastră știți de

agresiunea Rusiei? Acesta este procesul de acreditare a unui fake-news. Și

atunci când un fake-news se transformă într-o axiomă acesta este procesul numit

post-adevăr.

**Despre implicarea

spionajului rusesc în România**

Una dintre întrebările

evitate de ambasador a fost cea legată de

tema implicării spionajului rusesc în România, implicare de care amintea

constant George Maior, fostul șef al SRI.

**Reporter:**

Este

o legătură între fake-news și spionajul internațional?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

De exemplu, dacă ne

referim la cazul Litvinenko din Marea Britanie, despre care s-a presupus că

este un fost agent KGB care a fost omorât cu poloniu.

Unde este decizia

curții? 

Nu există și nici nu va

fi așa ceva.

Pentru că doamna Theresa

May, care atunci era ministru de Interne a Marii Britanii, care acum a părăsit

postul de prim-ministru, a clasificat toate datele care puteau sa dea

informații despre cine a făcut asta, cum a făcută. Așa că nimeni nu poate acum

să verifice integritatea declarațiilor guvernului britanic pe această temă.

Același lucru s-a întâmplat și cu familia, tată și fiică, Skripal.

Atunci când state ale

UE, inclusiv România, au expulzat diplomați

ruși în solidaritate cu Marea Britanie.

**Reporter:******

Fostul șef al SRI,

George Maior a amintit de mai multe ori că Rusia face acțiuni de spionaj și România trebuie să se apere.

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Și încă o situația care a fost dificilă.

O persoană britanică a murit după ce a găsit

un flacon de la un parfum franțuzesc cu acea toxina

noviciok lângă un magazin și flaconul era aruncat

acolo. Și toate acestea s-au întâmplat

la 10 mile distanța de centrul de armament militar chimic britanic de la Porton

Dawn.

Putem

continua fără să aibă sfârșit.

**Reporter:**

Este o luptă a

serviciilor de informații cu aceste știri false:

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Apar termene noi, nu mai

ajunge să vorbim de războiul rece, apare războiul hibrid, apare comunicare

strategică. Eu în situația asta vă recomand să citiți o carte pe care a scris-o

un american, Edward Snowden. Sau să amintim de Julian Assange care pentru

triumful libertății cuvântului în jurnalismul de investigație este în închisoare

și așteaptă să fie predat Americii.

El

este un chavalier, un don quijote al libertății cuvântului.

**Reporter?******

Revenind la întrebarea

legată de afirmațiile lui George Maior

…

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

…așa că eu pot răspunde că

serviciile de informații s-au luptat unele cu altele mereu. Dar nu este Rusia,

este o altă mare putere care are în Europa centre foarte puternice de urmărire

electronică, care ascultă discuțiile telefonice, inclusiv ale șefilor de stat.

Inclusiv, în state ca Germania sunt astfel de centre.

**Reporter:**

Care este politica

Rusiei în această dispută?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Rusia, în bugetul care a

fost adoptat pentru următorii trei ani, a micșorat bugetele militare. Practic

SUA cheltuie pentru apărare mai mult decât tot restul lumii, dacă excludem

China.

**Reporter:**

Cum se pot dezvolta

evenimentele? 

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Sperăm că bunul simț va triumfa.

Și noi sperăm ca propunerile Rusiei să

fie aplicate pe fondul situației cum că americanii au rupt tratatul pentru rachete

balistice de rază mică și medie.

Propunerile noastre

le-am expus într-un moratoriu unilateral pentru desfășurarea de asemenea

rachete. Și noi propunem NATO un asemenea moratoriu pentru desfășurarea de

asemenea rachete de raza medie și mică.

Nu intru acum în

detalii, care au fost învinuirile, cum a fost încălcat acest tratat și credeți-mă că aceste propuneri

în România sunt întâmpinate cu reacții de bucurie și totuși despre Rusia se știe că se înarmează.

Dacă se continuă așa, toată lumea se va

mișca spre un conflict global, care nu va mai fi al treilea război mondial, al

treilea și jumătate, va fi ultimul război.

Americanii încep să pregătească armament nuclear

de mică energie, pentru a-l folosi în dispute mici, care nu vor fi globale. Dar

ei, în mod deschis declară ținta, scopul de a distruge Rusia.

Răspunsul Rusiei a fost

formulat de președintele Putin care a spus că dacă nouă ni se oferă o lume

fără Rusia, noi nu avem nevoie de o astfel lume, degeaba americanii se

gândesc sau speră că nu va fi o reacție

adversă.

Și dacă vorbim despre

procesul acesta al realității post-adevăr, putem să vorbim despre următoarele.

Eu deja am vorbit despre îngrijorarea înarmării.

De ce această micșorare

a bugetului militar a putut fi posibilă în Rusia?

De ce cu ani în urmă, în legătură cu evenimentele

din 11 septembrie 2001, Rusia nu a găsit o reacție de cooperare, de ce SUA a

ieșit din tratatul antibalistic?

Președintele Putin a

discutat atunci cu președintele Bush, inclusiv despre sistemul de la Deveselu.

Președintele Bush a spus că aceste sisteme nu sunt îndreptate împotriva Rusiei

și a spus „faceți ce vreți” și noi am

făcut.

Și ce am făcut

noi?! 

Noi am dezvoltat armament

nou, noi am câștigat goana armamentelor fără să fim implicați în ea și asta este

recunoscut și de americani.

De ce am câștigat? Pentru

că noi avem armament care îl întrece pe cel american, iar americanii iau în

considerare asta și știu asta și nu mai avem nevoie să producem armament nou.

Să ne reamintim care a

fost situația în timpul războiului rece, când cele două puteri căutau să aibă o paritate. Aici sunt

o mie de rachete, aici sunt tot o mie de rachete; aici o mie de bombardiere,

aici o mie bombardiere.

Americanii spune că vor

dezvolta armamentul nuclear pentru că noi vrem să avem dominația globală.

**Eterna ****întrebare: se opune Moscova unirii României cu Republica

Moldova?**

**Reporter:**

Cum vede Moscova,

Federația Rusă, relațiile dintre

România și Republica Moldova. În România sunt voci care susțin o unire. Federația Rusă este împotriva unei

astfel de uniri?

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Nu este atât de

importantă poziția Rusiei față de aceste evenimente, cât este dorința celor

care locuiesc în Republica Moldova, unde într-adevăr cei care sunt pentru unire

sunt minoritari și acolo. Iar dacă vorbim despre poziția oficială pe această temă, ea a

fost stipulată în acordul dintre România și Republica Moldova din anii 2000.

Rusia respectă poziția

de suveranitate teritorială și de stat neutru pentru granițele stabilite în

1990.

**Despre călătoriile

românilor î****n Sankt Petersburg**

Ambasadorul rus a anunțat că de la 1 octombrie românii care doresc să viziteze

orașul rusesc Sankt Petersburg o pot face mai ușor, cu o viză electronică care

se obține destul de ușor.

**Ambasadorul Valery

Kuzmin:**

Vorbind

de Sankt Petersburg, relațiile cu finlandezii sunt

de lungă durată, iar de la 1 octombrie

orice cetățean, inclusiv din România, a primit posibilitatea să vină la Sankt Petersburg și în zona Leningrad cu o

viză electronică. 

Se intră pe internet, descărcați formularul atașat, adăugați fotografia și primiți viza și aveți foarte multe opțiuni

de a intra.

Singura limită este la călătoria cu trenul, pentru că acolo controlul se face în timpul mersului și pentru moment nu au există echipamente pentru a citi vizele.

Nota*-Din cauze independente de noi, si fara dorinta de a denatura interviul, in editia print a Ziarului de Investigatii, sunt prezente doua greseli: „Într-un interviu acordat Ziarului de Investigații de Valery Kuzmin, ambasadorul Federației la Ruse la București, acesta susține că ultimul conflict armat din Europa, cel din Ucraina, ar fi fost cauzat chiar de o decizie a României.” si ” Una dintre cele mai importante afirmații făcută de ambasadorul rus, repetată pentru a putea fi observată mai bine, a fost cea cu referire la criza și conflictul armat din Ucraina, stat care a pierdut Crimeea. Valery Kuzmin a spus direct că dacă România nu permitea SUA să amplaseze scutul militar de la Deveselu, anexarea Crimeei nu ar mai fi avut loc. Reacția Rusiei în Ucraina ascunde teama că Moscova ar fi pierdut ieșirea la Marea Neagră”

Acestea au fost corectate in editia online a interviului. Ziarul de Investigatii isi asuma in totalitate greseala.
