Un polițist din Ardud, Satu Mare, a fost tentat de un șofer care era cercetat într-un dosar penal cu, nici mai mult nici mai puțin decât 20 metri cubi de lemn.

Omul legii trebuia ca în schimbul lemnului oferit ca mită să „închidă” ochii și să treacă mai departe, însă socoteală de acasă a șoferului nu s-a potrivit cu situația de la fața locului.

Polițistul, care era împuternicit la comanda Poliției orașului Ardud, a făcut altceva în loc de a accepta mita: și-a anunțat colegii de la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupție Satu Mare, iar ieri a fost organizat un flagrant, astfel că șoferul a fost prins pe când trecea la fapte.

Promisiunea șoferului a fost făcută în luna mai, iar în momentul prinderii în flagrant, potrivit DGA, acesta oferise la fața locului aproximativ 5 metri steri material lemnos ofițerului de poliție pentru ca acesta să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu înainteze dosarul penal în care bărbatul era cercetat pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere, unității de parchet competente.

În cauză, ofițerul de poliție a formulat denunț la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupție Satu Mare, la data de 26 mai 2021, prin care sesiza faptul că o persoană i-a oferit cu titlu de mită cantitatea de 20 mc material lemnos pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu, acesta având calitatea de suspect într-un dosar penal în care se efectuau cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Denunţul a fost înaintat de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare iar, ulterior, au fost efectuate acte de procedură penală, fiind organizată inclusiv activitatea de prindere în flagrant.

Ca urmare a acțiunii flagrante, ieri, 14 iulie 2021, procurorul de caz a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită”, au comunicat cei de la DGA.

Articolul precedentSecretarul general al Primăriei Deva, în arest preventiv
Articolul următorCNSU: Spania, pe lista roșie de risc epidemiologic