Satele românești se depopuleaza într-un ritm îngrijorător, este avertismentul lansat de către Dan Lungu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Ciugud și coordonatorul proiectului Ciugud Smart Village. Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii „Jurnal de primar. Cum poți moderniza o comună cu fonduri europene”, organizată de Sierra Quadrant. Potrivit lui Daniul Lungu, România se confruntă cu o „realitate cruntă”, depopularea mediului rural având cel mai mare ritm din Uniunea Europeană, potrivit g4media.ro.
„În fiecare an, potrivit studiilor, 9 sate din România dispar. Asta este realitatea cruntă”, a subliniat Dan Lungu.
Dan Lungu a tras un semnal de alarmă, afirmând că anual 9 sate din România dispar .Acesta a prezentat și o serie de solutii pentru ca fenomenul depopularii satelor să fie redus, respectiv o abordare „strategică”, în care să fie implicați primarii din mediul rural, alături de factorii politici. Astfel, ar putea fi identificate „corect toate nevoile satului românesc” pentru dezvoltarea unor „politici publice conturate și creionate”.
„Împreună, putem să ne punem la masă și să gândim aceste politici publice și încet, încet, să nu lăsăm să moară satele noastre, a spus Daniel Lungu. Dacă România nu va reuși să pună în practică astfel de politici, depopularea satelor, care este „cea mai mare din Uniunea Europeană în momentul de față, ar putea să devină o mare problemă, avertizează Dan Lungu. „Şi încet, încet, ajungem ca satele noastre să aibă, poate, în viitor, infrastructura, școala, dar să nu mai aibă oameni care să fie acolo”, avertizează acesta.
Potrivit lui Dan Lungu, România este unică în cadrul Uniunii Europene, fiind țara care are cea mai mare pondere a populației în zona rurală.
„Avem 45% din populație în zona rurală, peste 80% din teritoriu este în această zonă rurală, dar, din păcate, dacă vă uitați, un pic, pe distribuirea fondurilor, deși aici sunt cele mai multe probleme, nu ajung atât de multe fonduri astfel încât să rezolvăm toate problemele”, a continuat el. Iar problema principală a comunităților rurale „este că oamenii de acolo s-au săturat să aștepte și, încet, încet, migrează spre zonele urbane, iar satele noastre mor în fiecare zi”, a mai spus Dan Lungu.
„Şi asta e marea problemă. Școlile noastre mor în zona rurală, pentru că populația școlară din zonele rurale (…) migrează spre zonele urbane. În primul rând pentru că nu au condiții, în al doilea rând, pentru că este acea vorbă, acel mit, că la țară nu se face școală”, a mai spus el.
Pentru a limita efectul încălzirii globale, Uniunea Europeană trebuie să reducă numărul de vaci